Pe aceeași temă
Are si partile lui bune. Ne reimprospateaza memoria, ne loveste in moalele capului exact la momentul oportun, facindu-ne sa realizam ce-ar fi fost daca iesea presedinte. Sau daca mai raminea mult timp premier. Prin comparatie, lumea pare un loc mai bun, cit de cit respirabil, si cei pe care ii criticam astazi niste bieti amatori. Ponta are darul de a pune lumini acolo unde vedem doar umbre, dar si de a face contrastul mai mare. Nelasindu-ne sa uitam, ne arata, iarasi si iarasi, unde e de fapt raul si cine lucreaza pentru el. E un exercitiu util de igiena morala.
La scurt timp dupa ce Universitatea Bucuresti a trimis cererea de ridicare a titllului de doctor catre ministrul educatiei, Adrian Curaj, a patra din 2012 incoace, iar un grup de profesori universitari l-a somat pe acelasi ministru sa-i ridice titlul de doctor si sa reorganizeze CNATDCU, Ponta a scris pe facebook ca toti cei care nu-l lasa in pace si il scormonesc la plagiat sunt niste “securisti din anii ’50”.
“În anii '50 comuniștii veniți la conducerea Universității din București dădeau afară oamenii pe criterii strict politice!
În 2011 câțiva securiști au fost impuși de Băsescu la conducerea Universității și de atunci fac același lucru - decizii pe criterii strict politice! (de 4 ani se ocupă DOAR de teza mea începută în 1999 și finalizata în 2003, cu un subiect "Curtea Penala Internațională" pe care DOAR eu l-am tratat în acei ani. Au făcut o Comisie DOAR pentru mine și cer retragerea unui titlu obținut legal DOAR pentru mine)
Nu mă consolează faptul că voi câștiga iar în justiție (așa cum am mai câștigat deja până acum)! Regret că România are în 2016 metode și mentalități tipice anilor '50, că instituții fundamentale sunt conduse de oameni "dirijați" de propriile lor slăbiciuni și "schelete din dulap". Și regret că numele Universității este murdărit tocmai de cei care ar trebui să îl apere.
Dar sunt bucuros că Facultatea de Drept a refuzat să fie implicată în această răfuială politică! Și în anii '50 și în 2016 ticăloșia are și oameni care nu se lasă speriați!”
Textul este unul tipic pentru Ponta si intregul sistem pe care il reprezinta. Nu merita comentat decit un singur lucru. A compara perioada stalinista in care profesorii erau azviliti afara din universitati, de multe ori direct in puscarii, unde si-au si gasit sfirsitul, cu situatia generata de plagiatul sau grosolan, este o mistificare ordinara a istoriei. Plagiatorul Ponta nu doar ca nu a fost dat afara de nicaieri, ajungind ulterior premierul tarii, dar nici macar nenorocitul ala de titlul de doctor nu i l-a luat inca nimeni. In rest, discutia despre minciunile si manipularile pontiste e inutila.