Bogdan Olteanu: Legea dării în plată va crește la 40% avansul pentru creditele imobiliare

Iulian Popescu | 06.03.2016

O directivă europeană despre care bancherii nu au vorbit până acum ar putea obliga băncile să mărească la 40% avansul pentru creditele ipotecare, dacă va intra în vigoare legea dării în plată, care se va aplica şi programului Prima casă, potrivit proiectului votat în Senat.

Pe aceeași temă

 

Până la discuţiile privind legea dării în plată, băncile cereau un avans de 15% la creditele ipotecare standard în lei. Ulterior, la începutul anului, unele dintre ele au mărit avansul până la 35%.

 

Această condiţie ar putea deveni însă una generală, pe fondul unei directive europene, care obligă băncile din toată Europa să fie mai prudente când acordă împrumuturi.

 

Asta înseamnă să aibă suficiente rezerve de bani pentru a nu mai avea nevoie de ajutorul statului în cazul unei eventuale crize financiare.

 

„Avansul va fi exact mărit cu toate garanţiile pe care legea dării în plata le elimina. Daca se elimină toate celelalte garanții și rămâne doar imobilul, avansul va fi probabil în jur de 40%, poate mai mult”, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, pentru Pro TV.

 

Daniel Zamfir, deputat PNL, iniţiatorul legii, a explicat pentru Pro TV că lucrurile nu sunt chiar atât de grave: „Piața va regla... Noi trebuie sa stăm liniștiți. Se va da creditul mult mai responsabil.”

 

Bogdan Olteanu, îl contrazice însă: „Banca este obligată, pentru a proteja banii clienţilor, prin lege europeană, să înlocuiască garanţiile care devin nule cu bani, bani care pot veni din practic două surse: fie majorarea avansului, fie aducerea de către bancă.”

 

„Faptul că băncile care au anunţat că vor mări avansul la 40%, 50% altele, din cauza legii dării în plată este o minciună. Statul nu are calitatea de consumator, ca atare nu i se poate anula această garanţie”, susține Daniel Zamfir, inițiatorul legii.

 

Pe tot parcursul dezbaterilor despre legea dării în plată, bancherii au susţinut că simpla existenţă a acestei iniţiative legislative îi face să-şi majoreze avansul, ca o măsură de precauţie. Şi tot bancherii susţin că programul Prima Casă va dispărea, întrucât garanţia statului de 50% din valoarea creditului ar deveni nulă.

 

Proiectul legii dării în plată urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, după ce a trecut de Senat.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22