Traian Băsescu: Cele mai puternice femei din România sunt Codruța Kovesi și Elena Udrea

Iulian Popescu | 07.03.2016

Cele mai puternice femei din România sunt, în acest moment, Laura Codruţa Kovesi şi Elena Udrea, crede fostul preşedinte Traian Băsescu, potrivit unor declarații făcute la TVR 1, într-o emisiune dedicată femeilor.

SHARE 2

Pe aceeași temă

 

Laura Codruţa Kovesi - e puternică pentru că e şefă de instituţie extrem de puternică şi asta te face şi pe tine puternic, iar Elena Udrea -  suportă presiunile instituţiei, rămânând demnă, totuşi, e de părere fostul preşedinte.

 

Băsescu ar promova-o pe Codruța Kovesi în politică

 

Traian  Băsescu a mai declarat în direct la TVR că a promovat multe femei în politică și a observat în timp că marea problemă a femeilor este că nu reuşesc să se susţină între ele, a spus Traian Băsescu, enumerând câteva nume pe care le-a promovat în politică: Anca Boagiu, Roberta Anastase, Elena Udrea, Laura Codruţa Kovesi.

 

Cardul bancar al lui Traian Băsescu se află la soţia sa

 

"În niciun caz la mine. E la soţie, acasă", a răspuns Băsescu, întrebat unde se află cardul său bancar. 

 

"Ceea ce nu înseamnă că sunt tipul de bărbat care umblă fără niciun ban în buzunar. Însă responsabilitatea majoră a casei, probabil şi din cauza meseriei, a fost la soţie", a explicat fostul preşedinte.

 

Fostul şef al statului a vorbit despre momentul căsătoriei cu soţia sa, la doar 24 de ani. “Am avut noroc, spun eu, despre mine, dar îmi place să spun că şi soţia mea a avut noroc. Am fost doi norocoşi”, spune Traian Băsescu.

 

“Ne-am căsătorit pe 5 decembrie, eu am primit de la Institul de Marină o învoire de 36 de ore. Mi-am luat biletul de voie, m-am dus la nuntă, luna de miere au fost 24 de ore după  nuntă”, a mai povestit fostul șef de stat.

 

Fostul preşedinte a mai mărturisit luni că acum, când are trei nepoţi, a realizat cât de greu a fost pentru soţia sa să crească două fetiţe singură, având soţul plecat pe mare.

 

“Acum, mai mult decât atunci, îmi imaginez ce însemna pentru soţia mea să aibă două fetiţe, una de trei ani şi una de un an, să coboaere scările blocului cu amândouă de mână şi să stea la coadă la lapte. Când vezi asta, îţi dai seama ce sacrificii sunt în stare să facă femeile”,  a spus Băsescu.

Comentarii 2

Marius Nicolescu - 03-08-2016

Intradevar. Maria Basescu ramane in opinia mea una dintre putinele femei distinse din tara noastra. Le "bate' de departe pe "doamnele" din PD-ul lui Basecu. In ceeace priveste norocul cred ca T. Basescu a fost un sot norocos, dar sa spui ca si sotia a avut noroc in casnicie asta frizeaza ridicolul. Pe chipul Mariei Basescu se vede suferinta acumulata de-o viata si resemnarea unei femei de un mare caracter si o deosebita noblete sufleteasca. Nicidecum bucuria de a fi fost o sotie norocoasa.

Răspunde

DVasile - 03-08-2016

Ai zice: ca-n Evenimentul Zilei. O sotie tare ca o stanca si doua cele mai puternice femei...

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22