Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


„Asasinarea“ lui Trosca (II) Misterele uslaşilor ucişi la Revoluţie
Madalin Hodor - - - -
2016-03-08
Dosar
3

Într-un incident controversat care a avut loc în noaptea de 23-24 decembrie 1989, în Drumul Taberei, două echipaje ale Unităţii Speciale de Luptă Antiteroriste (USLA) au fost atacate de forţe ale MApN. Opt uslaşi au fost ucişi, printre care şi Gheorghe Trosca, şeful de stat-major al USLA.

 

Interesul opiniei publice pentru incidentul din noaptea de 23-24 decembrie 1989 a fost, din păcate, focalizat pe disputele lip­site de substanţă din jurul implicării ge­ne­ralului Militaru. Mult mai puţine resurse au fost alocate studierii evenimentului în sine şi rezolvării unor inadvertenţe apă­rute între diversele versiuni ale acestuia. Pentru a sprijini ideea „asasinatului KGB“ în Vulgata au fost preluate doar „măr­tu­riile“ şi „dovezile“ care sprijină această li­nie argumentativă: „conflictul“ lui Trosca cu Militaru, câteva înregistrări audio ale con­versaţiei lui Trosca cu USLA, decla­ra­ţiile lui „Ionescu“, imaginile tulburătoare filmate de un cameraman al Televiziunii pe 24 decembrie 1989 şi, nu în ultimul rând, încadrarea incidentului în contextul general al „diversiunii teroriste“. Apoi, din amintirile actorilor principali ai mo­mentului (şi ele supuse unui proces con­tinuu de alterare), au fost extrase doar anu­mite pasaje, considerate sugestive, sau cele care se potriveau teoriilor la modă. Detaliile care ar putea contrazice teza că uslaşii lui Trosca au fost victimele „unei răzbunări pe fondul loviturii de stat KGB“ au fost convenabil înlăturate. Apoi, rezul­tatul (o poveste uşor de vândut, cu eroi şi ticăloşi) a fost anexat unei campanii furi­bunde al cărui ţel suprem este să dove­deas­că faptul că Revoluţia nu a fost rezul­tatul izbucnirii revoltei populare, ci un joc al serviciilor secrete ostile României.

 

Trosca la MApN. Versiunea fără Militaru şi fără KGB

 

Deşi impresia generală este că despre in­ci­dentul din noaptea de 23-24 decembrie se cunosc toate detaliile, cum se întâmplă frec­vent cu subiectele ultramediatizate, nu­mărul impresionant de informaţii ve­hi­culate în spaţiul public este invers pro­por­ţional cu dorinţa concretă de a-l elucida.

 

Din categoria informaţiilor uitate şi igno­rate sunt declaraţiile unor militari care au fost implicaţi direct în schimbul de focuri. Într-un articol publicat în Armata po­po­ru­lui, pe 6 iunie 1990, de maiorul Mihai Flo­ca, patru ofiţeri, aflaţi în dispozitivul de apărare al MApN în noaptea de 23-24 de­cembrie 1989, expun versiunea lor asupra evenimentelor. Câteva dintre detaliile re­latate de ei contravin flagrant cu modul în care este receptată povestea astăzi.

 

Primul este legat de pătrunderea ABI-uri­lor în dispozitivul de apărare al MApN. Că­pitanul Stoica declară că vehiculele au stins farurile înainte de a vira de pe bule­var­dul Ho Şi Min pe bulevardul Drumul Taberei, fapt care i-a alarmat pe obser­va­torii plasaţi pe clădirea Centrului de Cal­cul. Nici comandantul companiei de tan­curi din faţa ministerului, căpitanul Gheor­ghe Tănase, nu ştia nimic despre venirea ABI-urilor şi a fost surprins că s-au oprit în faţa blocurilor A1 şi A2 şi nu şi-au con­tinuat drumul spre punctul de acces.

 

Al doilea aspect se referă la perioada sta­ţionării ABI-urilor. Varianta „conspi­ra­ţio­nistă“ ne spune că, imediat după ce au ajuns în faţa ministerului şi au lansat sem­na­lele de recunoaştere, asupra uslaşilor s-a deschis focul. Căpitanii Stoica şi Tănase spun că între momentul sosirii lui Trosca şi deschiderea focului au trecut 20-30 de minute. În această perioadă nu au primit niciun semnal de recunoaştere, motiv pen­tru care comandantul plutonului de tan­curi a întrebat Comandamentul din mi­nister ce se întâmplă. A primit ordin să aş­tepte până se verifică identitatea şi scopul prezenţei lor în zonă, iar în caz de nevoie să procedeze „conform situaţiei de fapt“. Versiunea lor este sprijinită de cercetările Parchetului Militar (Dosar 1095/P/1991). Locotenent-colonelul Mihai Popov, prim-procuror adjunct la Parchetul Militar, Curtea Militară de Apel, cel care a ins­tru­mentat dosarul denumit generic Eveni­men­tele soldate cu morţi şi răniţi între 21-31 decembrie 1989 în zona MApN, consemnează acelaşi lucru în rechizitoriul său: uslaşii au stat 20-30 de minute în faţa Centrului de Calcul al MApN, fără să se identifice în niciun fel.

 

Referitor la semnele de recunoaştere emi­se de Trosca, deja celebrele „comunicări cu farurile“, aflăm, din acelaşi dosar de la Parchetul Militar, o altă versiune. Co­lo­nelul Safta, unul dintre responsabilii cu tan­curile din cadrul Comandamentului de la MApN, înştiinţat de prezenţa ne­pre­vă­zută a celor două ABI-uri, ar fi ordonat unuia dintre blindatele din incintă să iasă în stradă şi să facă „o cercetare vizuală“. Tancul a ieşit pe Poarta numărul 1, a virat dreapta pe bulevard şi s-a îndreptat spre ABI-uri cu reflectoarele de pe turelă aprin­se. Interpretând în mod corect acţiunea tancului ca fiind una de recunoaştere, Tros­ca a semnalizat intermitent cu lumi­ni­le de poziţie (celebrele „semne de re­cu­noaş­tere“, care, iată, nu i-au fost comu­ni­cate dinainte). Probabil se aştepta ca tan­cul să se oprească şi să intre în legătură cu el. Echipajul blindatului, însă, având mi­siunea amintită, şi-a continuat de­pla­sarea spre ABI-uri, moment în care Trosca a crezut că va fi atacat. Aceasta pare să fie secvenţa prezentă în comunicările dintre el şi Dispeceratul USLA în care spune: „un tanc vine spre noi... trag în noi!“. De asemenea, este momentul în care şeful Statului Major de la USLA îl înjură colorat pe cel pe care îl considera responsabil de situaţia în care se afla.

 

Asupra continuării acestei secvenţe nu exis­tă, cel puţin în rechizitoriul pro­cu­ro­rului Popov, o concluzie clară. Sunt pre­zentate două versiuni. Prima este cea sus­ţinută de echipajul de pe tanc, care de­cla­ră că, atunci când s-au apropiat, uslaşii au deschis focul asupra tancului cu mi­traliera din turela ABI-ului. Au comunicat colonelului Safta că se trage asupra lor, iar acesta le-a ordonat „distrugerea prin foc şi călcarea cu şenilele“. Au deschis fo­cul şi au ciocnit frontal primul ABI. Că­pitanul Stoica susţine această versiune în interviul amintit, afirmând că a văzut „flacăra albă la gura ţevii mitralierei de pe ABI“, iar colonelul Antonescu a văzut scân­tei sărind din blindajul tancului „ase­menea artificiilor de la pomul de iarnă“. Pe filmarea realizată în 24 decembrie 1989 se văd clar urmele lăsate de ciocnirea tan­cului cu ABI-ul lui Trosca (11-47). Partea din faţă este lovită şi cauciucul din stânga este desprins de pe ax. În continuare, lup­ta este angajată şi cu ABI-ul lui Cotună (11-38), care staţiona la 20-30 de metri mai jos şi care a încercat să sară în ajut­o­rul lui Trosca. Între timp, la canonadă s-au alăturat şi tancurile din faţa intrării, TAB-uri, militarii de pe Centrul de Calcul şi cei aflaţi în spatele gardului de beton.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-hodor-26.jpg

Tancuri ale MApN în apropierea zonei în care s-a deschis focul asupra ABI-urilor

 

Referitor la această primă versiune, pro­cu­rorul Popov îşi exprimă rezervele, cred justificate, nu asupra desfăşurării acţiunii, ci asupra provocării incidentului de către uslaşi. Este puţin probabil ca aceştia să fi intenţionat să provoace un schimb de focuri cu un tanc aflat în situaţie de luptă. Mai curând, au ripostat, pe măsura posi­bi­lităţilor lor limitate, la faptul că tancul tră­gea asupra lor. Ceea ce ridică întrebarea ci­ne a declanşat tirurile şi ne conduce la a doua versiune.

 

Conform acesteia, focul a fost declanşat din dispozitivul de apărare al ministerului şi din tancul care avansa către ABI-uri, fără să existe un ordin al colonelului Safta şi nici o provocare din partea uslaşilor. De ce au tras militarii? Pentru că asupra lor s-a tras, iar ei, fără să aibă posibilitatea de a identifica direcţia tirului, au presupus că cei care trag sunt uslaşii. Vom vedea că nu era prima oară când se petrecea acest gen de scenă, iar Trosca a fost doar una din­tre victimele unui lanţ de evenimente în­ceput în după-amiaza zilei de 22 de­cem­brie.

 

Cât despre „Ionescu“, profită „de un mo­ment când mitraliera de pe tanc a baleiat şi am ajuns într-un unghi mort“ şi se as­cunde sub „un automobil Skoda alb“. Tre­buie să fie vorba de alt vehicul decât Tra­bantul alb filmat pe 24 decembrie, sub ca­re se află cadavrul calcinat al unuia dintre uslaşi. El nu este găsit de militarii care îm­pânzesc zona şi asistă la „asasinarea“ lui Trosca (care este, în variante succesive, împuşcat în cap de un ofiţer care coboară de pe tanc, apoi de un ofiţer şi trei mili­tari care ies din incinta ministerului, apoi de trei indivizi în combinezoane negre, ca­re intră în minister). După ce petrece noap­tea sub maşină, îngheţat de frig „pen­tru că ningea“ (în Bucureşti nu a nins în noaptea de 23-24 decembrie, ci în noaptea de 24-25 decembrie), „Ionescu“ merge „la un prieten din Drumul Taberei“, apoi la o policlinică (unde, în virtutea tradiţiei, se prezintă cu un nou nume conspirativ: „Dinescu Gheorghe“). Revine la locul inci­den­tului pentru a observa punerea în sce­nă a episodului televizat cu „teroriştii de la USLA“ şi abia pe 25 decembrie se gân­deşte să îl caute pe Ion Iliescu pentru a-i spune că uslaşii întinşi în faţa MApN nu sunt terorişti. Nu este băgat în seamă. „Ro­lul determinant“ al lui „Ionescu“ în Re­vo­luţie se terminase.

 

Un apartament ciuruit şi un maior enigmatic

 

Cei care au avut suficient stomac să ur­mărească până la capăt filmul realizat, în ziua de 24 decembrie 1989, de un ca­me­raman al Televiziunii la MApN au cons­tatat că ultimele minute nu au legătură cu incidentul din stradă. La sugestia unuia din­tre militari (care se aude clar pe film), operatorul se deplasează într-un apar­ta­ment de bloc şi filmează interiorul aces­tuia. Pereţii prezintă urme de gloanţe, sti­clăria este spartă, iar pe cadrul filmat în exteriorul blocului (cel realizat din stradă) se observă că balconul este serios înnegrit, indiciu al unui început de incendiu. Toate semnele că apartamentul a fost ţinta fo­cu­lui de arme dinspre clădirea ministerului. Tuburile de cartuşe filmate în interior sunt o dovadă că şi din apartament s-a tras. Este vorba, se înţelege din suc­ce­siu­nea acţiunii, despre apartamentul în care s-au refugiat uslaşii lui Trosca. Pro­prie­ta­ra, emoţionată, mărturiseşte că „nici n-am mai intrat aici, ne-a fost frică, ne-a fost groază să mai intrăm. Şi în balcon ce să mai...“. Nu pare să fie aceeaşi gazdă pri­mitoare şi curajoasă, descrisă de supra­vie­ţuitorul Remulus Gârz, care i-a deschis uşa lui şi celor doi camarazi în noaptea de 23-24 decembrie şi le-a permis să stea pâ­nă dimineaţa, ci o femeie realmente înfri­co­şată, uşurată că a scăpat de un coşmar. Altfel, dacă i-ar fi primit cu braţele des­chise pe uslaşi la miezul nopţii, de ce i-ar fi fost frică ulterior să intre în propria sufragerie?

 

Dacă pagubele filmate în apartament sunt rezultatul unui schimb de focuri în­re­gis­trat în noaptea de 23-24 decembrie 1989, ar rezulta că, după ce au reuşit în mod miraculos să supravieţuiască, cei trei mem­bri ai detaşamentului lui Trosca nu au re­nunţat la luptă în favoarea instinctului de supravieţuire. Au căutat un apartament cu vedere la minister, au dat buzna înă­untru şi au început să tragă asupra mili­ta­rilor, atrăgând asupra lor focul dispo­zi­ti­vului de apărare. De ce ar fi făcut-o, dacă intenţia lor era să se ascundă şi ce sens ar fi avut continuarea unei lupte cu şanse minime de supravieţuire? Nu există nicio mărturie despre existenţa unei confruntări cu uslaşii ascunşi în apartamentul din blocul A1 ulterioară schimbului de focuri cu Trosca. Minima logică ne spune că, da­că militarii ar fi ştiut de existenţa celor trei şi dacă ei şi-ar fi făcut simţită pre­zen­ţa prin focuri de armă, atunci cu siguranţă ar fi întreprins o acţiune de capturare a lor şi nu ar fi aşteptat dimineaţa pentru a fi dirijaţi de un locatar.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-hodor-36.jpg

Iulian Vlad şi Ştefan Guşă în timpul Revoluţiei

 

Fie devastările din apartament sunt ante­ri­oare (sau simultane) cu tirurile asupra echi­pajelor lui Trosca, fie nu este vorba des­pre apartamentul în care s-au refugiat cei trei uslaşi. În opinia mea, prima ipo­teză este mai aproape de realitate, iar fil­marea este un material documentar impor­tant pentru stabilirirea contextului gene­ral în care s-au desfăşurat evenimentele din zona MApN în decembrie 1989.

 

În acest punct, ajungem la cel mai in­te­resant detaliu din interviurile publicate în Armata Poporului. Povestind momentele anterioare deschiderii focului, căpitanul Tănase aminteşte că a auzit pe staţia tan­cului său o conversaţie purtată de Co­man­dament cu Trosca (alt mit spulberat - se pa­re că USLA avea totuşi capacitatea să in­tre pe frecvenţele militare ale MApN). Tă­nase l-a auzit pe Trosca răspunzând solici­tă­rilor privind scopul prezenţei în faţa ministerului, că „ne-a chemat maiorul Roman de la FMGS [Fabrica de Maşini Gre­le Speciale]“. Într-adevăr, din 22 de­cem­brie 1989, în dispozitivul de apărare al mi­nisterului se aflau 40 de angajaţi şi 8 blin­date aparţinând acestei unităţi industriale speciale, care se ocupa cu întreţinerea, re­pararea şi testarea tancurilor Armatei. Ciu­data conversaţie între Trosca şi cei din MApN, imediat înaintea deschiderii fo­cu­lui, nu este menţionată de nicio altă sursă, de unde suspiciunea că ea ar fi putut fi inventată de căpitanul Tănase, pentru a scuza atacul asupra ABI-urilor. Trosca ar fi indicat un ofiţer fictiv, cu scopul de a trage de timp şi a ascunde motivul real al prezenţei sale în faţa ministerului. Autorul articolului merge chiar mai departe cu raţionamentul şi simte nevoia să indice în paranteză că: „Din câte am înţeles, acest ofiţer nu există“.

 

Totuşi, ceea ce face perfect credibilă po­ves­tea căpitanului Tănase, în ciuda adău­gi­rilor lui Floca, este faptul că maiorul Ro­man exista. Dar nu era maior şi nici nu lucra la FMGS. Era căpitan în cadrul DIM (Direcţia de Informaţii a Marelui Stat Major) şi lucra în sediul MApN. De unde ştim? Dintr-o declaraţie din anul 1999, dată în Penitenciarul Rahova de un de­ţi­nut.

 

Elevii de la ATM, Truţulescu şi Trosca. Cui prodest?

 

Arestat pentru implicarea sa în celebrul caz Ţigareta, Gheorghe Truţulescu şi-a amin­tit brusc, în anul 1999, că are ceva de povestit despre evenimentele din 1989. Motivaţia sa era transparentă şi destul de comună, dacă ţinem cont că majoritatea celor implicaţi în complicatele evenimente revoluţionare au început să recurgă la „dez­văluiri“ abia când au început să aibă probleme cu justiţia. Au făcut-o mai de­grabă pentru a le aminti „celor care au urechi de auzit“ că sunt deţinătorii unor se­crete sensibile.

 

Caracterul „politic“ al declaraţiei sale este evi­dent prin grija manifestată pentru pre­cizarea faptului că în jurul MApN nu a exis­tat niciun terorist pe toată durata cât detaşamentul condus de el a făcut parte din dispozitivul de apărare. Nu s-a tras din blocurile din zonă, nici din zona „Ori­zont“, nici dinspre Cimitirul Ghencea. Singurii responsabili de morţi şi distrugeri au fost apărătorii ministerului.

 

Truţulescu ne spune că 40 de cercetaşi de la Buzău (Detaşamentul 2, din celebrul Ba­talion 404, Cercetare în Adâncime prin Paraşutare) au fost îmbarcaţi în 22 de­cem­brie în două camioane şi au pornit spre Bucureşti pentru a întări dispozitivul de pază al MApN. Cercetaşii sunt aşteptaţi la in­trarea în Bucureşti de un ofiţer de la transmisiuni şi de... „maiorul Roman de la DIA“ cu maşina personală, o Dacie albă. Automobilul condus de căpitanul Ro­man şi cele două camioane ajung în faţa blocurilor A1 şi A2 în jurul orei 11:45, dar nu reuşesc să intre în minister pentru că asupra lor se deschide focul. Cercetaşii sar din camioane, se adăpostesc în spaţiul ver­de dintre blocuri şi în scările acestora, apoi ripostează cu foc. Truţulescu se as­cunde într-un apartament de la parterul blocului A1 şi îl contactează telefonic pe viceamiralul Dinu (şeful DIM) pentru a-i cere să nu se mai tragă asupra oamenilor săi. Între timp însă, situaţia se calmase da­torită intervenţiilor verbale (a se citi în­ju­răturilor) ale unui alt ofiţer din DIM, care îi însoţea pe cercetaşi. Căpitanul Roman supraveghează încărcarea supravieţui­to­ri­lor şi răniţilor în camioane şi intrarea lor în minister, dar nu merge cu ei, ci, din mo­­tive neclare, rămâne în zona blocu­rilor.

 

La ora 01:00, în aceeaşi noapte, ajung la MApN autobuzele care transportă com­paniile 4 şi 5 de la Academia Militară Teh­nică. Cu o precizie matematică, scena se repetă. În momentul în care autobuzele se opresc în faţa intrării în minister, se trag focuri de armă. La fel ca în cazul cer­ce­taşilor de la Buzău, fără să identifice locul din care se trage asupra lor, militarii din dispozitiv se ghidează după regula „ultimii sosiţi sunt terorişti şi trag în noi“. De­s­chid focul asupra elevilor. Aceştia se adă­postesc în acelaşi spaţiu verde dintre blo­curi şi ripostează. Unii dintre elevi nu sunt însă loviţi de gloanţe care vin dins­pre dispozitivul MApN, ci de unele trase dintr-un bloc din spatele lor (B3). Cel mai interesant incident se petrece însă cu un grup de la ATM, care intră în scara unuia dintre blocuri ca să se adăpostească şi dau peste... căpitanul Roman. În ochii lor, aces­ta este „un civil, aproximativ 1,75 înăl­ţime, brunet, îmbrăcat cu o scurtă îm­blănită şi cu ghete militare de culoare ro­şie“. „Civilul“ se răsteşte la ei şi îi ches­tionează despre motivul prezenţei în scara blocului. Elevilor nu le-a luat mult să realizeze că nici el nu prea avea ce căuta acolo la miezul nopţii şi îl somează, apoi îl reţin. Roman le spune că este „maior la FMGS“, dar, în urma percheziţiei, elevii găsesc asupra lui, în afara armei din do­tare, două legitimaţii: una cu antetul DIM, alta cu antetul MAE. Concluzia lor este simplă: au prins un terorist. Cu această eti­chetă, căpitanul Roman va fi predat celor din minister (care îl credeau mort în urma incidentului cu Truţulescu) a doua zi di­mi­neaţă. Nu vom mai auzi nimic despre el pâ­nă în noaptea de 23-24 decembrie, când Trosca le spune celor din Co­man­da­ment că „maiorul Roman de la FMGS“ este cel care l-a chemat. Adică un ofiţer asupra căruia deja plana bănuiala că este terorist...

 

Ar fi de precizat că în noaptea de 22-23 decembrie, când se petrec primele două in­cidente, Nicolae Militaru, „organizatorul răzbunărilor KGB-iste“ şi „scenaristul psihozei teroriste“, nici nu ajunsese încă la MApN. Se afla în sediul CC, unde ur­mă­rea reprezentaţiile de pantomimă ale lui Iu­lian Vlad (care, abia stăpânindu-şi râ­sul, ridica trei degete pentru a indica nu­mărul total al elicopterelor Securităţii) şi izbucnirile lui Ştefan Guşă (care, în loc să fie în biroul său de la MApN şi să conducă Armata, în virtutea ierarhiei militare, ca şef al Marelui Stat Major, se mulţumea cu rolul de centralistă şi respingea „invazii sovietice“ cu telefonul). Trebuie ca cineva să fi trăit exact starea de fapt din de­cem­brie 1989 pentru a putea explica cum de a fost posibil ca o ţară întreagă să înghită ideea că cei doi conduceau Forţele Armate ale României (Armata şi Securitatea) cu două telefoane şi un televizor.

 

Pentru a încerca să desluşim, măcar par­ţial, circumstanţele reale care au condus la moartea lui Gheorghe Trosca şi a us­la­şilor săi, va trebui să urmăm firul cer­ce­tărilor făcute de Parchetul Militar, apoi să aducem în discuţie trei elemente, aparent fără legătură: starea de tensiune şi ani­mo­zitate din cadrul USLA în zilele Revoluţiei, preluarea puterii efective de către gru­pa­rea Iliescu–Militaru-Brucan de la grupul Stănculescu-Guşă-Vlad-Ardeleanu pe 23 de­cembrie în sediul MApN şi, nu în ul­ti­mul rând, să citim un articol apărut în Scân­teia Tineretului pe 18 decembrie 1989.

 

(Va urma)

TAGS : Madalin Hodor Trosca MApN Că­pitanul Stoica Dispeceratul USLA
Recomandari
Comentarii
Alex Marin 2016-04-18
Ca un off topic si o precizare venita de la un arhivator de materiale video amatori de la revolutie, respectiv subsemnatul, tin sa precizez ca cele 2 snapshot-uri prezente in acest articol sunt din 2 filmari diferite apartinand a doi cameramani diferiti. Primul snapshot face parte din filmarea lui Laurentiu Galmeanu (care atunci nu era cameraman inca la TVR, angajandu-se acolo in 1990), iar a doilea snapshot, face parte din filmarea unui cameraman poreclit Nicki, care intr-adevar se incheie cu secventele in acel apartament distrus de tirul de foc, mentionat in acest articol. Asadar, nici unul dintre cameramanii din ale caror filmari sunt extrase cele 2 snapshot-uri nu apartineau TVR-ului.
Leo 2016-03-09
Multe, foarte multe semne de intrebare?! Eu personal, as fi mai degraba interesat sa aflu ce cauta si ce rol avea Sergiu Nicolaescu, la evenimentele din decembrie '89 in Bucuresti. Inclin sa cred - e doar o supozitie - ca el impreuna cu toata camarila lui de cascadori si buni 'prieteni' de la Buftea, au fost pusi sa traga inspre Palatul Regal si sa semene teroare in toata zona aceea centrala. Executau un scenariu prestabilit, care probabil a facut parte din toata mascarada aceea cumplita. Tipul acela (S. Nicolaescu), mi s-a parut intotdeauna dupa aceea, haituit de remuscari. De fiecare data, la confruntari ulterioare cu Maries, dadea din colt in colt si se enerva peste masura. E clar, ca tipul ascundea ceva..., era vizibil deranjat de intrebari directe si la subiect. In plus, tipul acela (cu nume unguresc, care-mi scapa), corifeul cascadorilor, care ulterior a facut niste declaratii contradictorii si discutabile pentru insusi S. Nicolaescu, a murit destul de bizar... Sa nu neglijam si faptul, ca Iliescu si cei din anturajul lui, aveau relatii de 'amicitie' si prin Titus Popovici (cel care l-a ridicat si i-a scris scenarii de film) cu Nicolaescu, caruia nu i-ar fi prins rau (cum s-a intamplat de fapt) conducerea cinematografiei romanesti. Iliescu dizident fiind, nu-i asa?!
Lucian 2017-01-04
Leo: Szabi Cseh? a murit la Fundeni de cancer - ce era bizar in asta?
Total 3 comments.
5297
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.