De același autor
După părerea lui Renzi, statele est-europene sunt nesimțite. Adică refuză să ia refugiați, dar nu au nicio ezitare să ia bani. Prin urmare - spune Renzi -, avem două feluri de state în Uniunea Europeană. State de treabă, ca Italia, care preia refugiați și nu are nimic de comentat, și state de șmecheri, ca România, care nu vrea refugiați, dar se îndeasă la banii Uniunii Europene.
Neplăcut! Ba chiar respingător! Dar ce zic eu, respingător! De-a dreptul infam! Să ne păstrăm totuşi cumpătul, aşa cum trebuie să o facă orice bun european. Să ne întrebăm: dar dacă Renzi are dreptate?
Răspunsul nu e tocmai convenabil. Ne place sau nu, realitatea pare să țină cu Renzi. Fapte nu tocmai mărunte vin în sprijinul declarațiilor rostite de Renzi într-o discuție cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, zis și „Tatăl Cotelor“, după planul pe care pe care l-a compus spre răsfirarea refugiaților încolonați de d-na Merkel.
Ce spun faptele cu care Renzi își putea sprijini victorios declarațiile? E vorba, aproape fără excepție, de date care atestă încă mai abitir rolul de stat delapidator pe care România continuă să îl joace în relațiile cu UE şi, în primul rând, cu Italia.
Astfel, statisticile arată limpede că Italia nu e al doilea partener comercial al României. Aceleași cifre spun că în România nu funcționează aproape 40.000 de societăți comerciale cu capital italian. De asemenea, că firmele italiene nu dau 20% din totalul societăților cu capital străin înregistrate în România. Știm, de asemenea, că inexistența acestui tip de participare italiană dovedește o dată mai mult că antreprenorii italieni nu dețin zeci de mii de hectare de pământ, ferme și fabrici în Banat și în Moldova. Evident, inexistența acestor bunuri exclude ipoteza după care italienii exportă masiv profit acasă. La fel de înșelătoare e și prezența a cel puțin cinci bănci comerciale italiene în România. Cercetările cele mai recente spun că toate aceste bănci lucrează cu un mandat strict umanitar, care presupune pierderi pentru Italia și urmărește înzestrarea economiei locale românești.
Cazul italian doboară și ipoteza generală după care piața muncii și piața de desfacere românească ar fi un depozit consacrat de slană din care surorile noastre colege de UE, dar nu și de Schengen se servesc în felii groase, ieftine și gustoase. Nemaivorbind de dreptul consumatorului de a ține din scurt posesorul depozitului folosind o lesă încrustată cu inițialele MCV.
Premierul italian Matteo Renzi şi preşedintele rus Vladimir Putin (Moscova, 5 martie 2015)
Celălaltă realitate de care Matteo Renzi n-a știut, din păcate, să se folosească e dubla hoție românească în relațiile cu Italia. Astfel, refuzul de a admite investiții italiene înăuntru e însoțit de exportul de populație românească în Italia. Adevărul gentil ignorat de Renzi spune că un milion și ceva de români taie frunza spre confortul câinilor italieni. Spre deosebire de refugiații afro-arabi cu care se mândrește Matteo Renzi, acest milion și ceva de români indolenți trăiesc pe socoteala statului italian, nu plătesc impozite, se lăfăie în locuințe sociale și, dacă joacă fotbal, împing Fiorentina în Divizia B. Renzi a fost cinci ani primar al Florenței și nu trebuie să lase așa ceva nepedepsit.
Cercetări încă mai amănunțite, dar, din nefericire, necunoscute lui Matteo Renzi infirmă relatăriile superficiale după care româncele muncesc badante și spală, hrănesc sau plimbă bătrâni și infirmi italieni. Nici relatările după care românii lucrează, într-o proporție covârșitoare, pe șantiere, în spitale, în școli și agricultură nu se verifică. În puținele cazuri în care lucrurile stau într-adevăr așa, e vorba de profitori români care zidăresc la propriile vile sau de proprietari români lacomi care țin italieni săraci în soare, la cules de roșii.
Mateo Renzi are toate motivele să fie sătul de est-europeni și scârbit de duplicitatea românilor. Nu e, deci, surprinzător că Renzi privește cu încredere, peste capul est-europenilor, în direcția justă: spre Moscova. Acolo da, partener, seriozitate și etică a muncii! Iată de ce Matteo Renzi are dreptate să declare în mod repetat că Europa nu poate fi construită fără Rusia. De altfel, Renzi dă câte o fugă la Moscova de câte ori poate. Renzi a fost primul lider european care s-a prezentat cu un buchețel de flori la Moscova, după ce Rusia a anexat Crimeea. S-ar zice că în capul acestui european convins se află numai gaz rusesc. Să nu fim meschini. E loc și pentru țiței iranian. Iată de ce Guvernul Renzi a primit o delegație iraniană sosită la Roma acoperind cu placaj statuile greco-romane obscene care dezonorează de 2.000 de ani Europa.
Matteo Renzi e un european adevărat. Noi, nu.
