Lecţii de la Renzi

După părerea lui Renzi, statele est-eu­ro­pene sunt nesimțite. Adică refuză să ia re­fugiați, dar nu au nicio ezitare să ia bani. Prin urmare - spune Renzi -, avem două feluri de state în Uniunea Europeană. State de trea­bă, ca Italia, care preia re­fugiați și nu are nimic de comentat, și state de șme­cheri, ca România, care nu vrea refugiați, dar se în­dea­să la banii Uniunii Euro­pene.

Neplăcut! Ba chiar res­pin­gă­tor! Dar ce zic eu, res­pin­gă­tor! De-a dreptul infam! Să ne păstrăm totuşi cumpătul, aşa cum tre­buie să o facă orice bun european. Să ne întrebăm: dar dacă Renzi are dreptate?

Răspunsul nu e tocmai convenabil. Ne pla­ce sau nu, realitatea pare să țină cu Renzi. Fapte nu tocmai mărunte vin în sprijinul declarațiilor rostite de Renzi într-o discu­ție cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, zis și „Tatăl Cotelor“, după planul pe care pe care l-a compus spre răsfirarea refugiaților încolonați de d-na Merkel.

Ce spun faptele cu care Renzi își putea spri­jini victorios declarațiile? E vorba, aproape fără excepție, de date care atestă încă mai abitir rolul de stat delapidator pe care România continuă să îl joace în re­lațiile cu UE şi, în primul rând, cu Italia.

Astfel, statisticile arată limpede că Italia nu e al doilea partener comercial al Ro­mâniei. Aceleași cifre spun că în România nu funcționează aproape 40.000 de socie­tăți comerciale cu capital italian. De ase­menea, că firmele italiene nu dau 20% din totalul societăților cu capital străin în­re­gistrate în România. Știm, de asemenea, că inexistența acestui tip de participare italiană dovedește o dată mai mult că an­treprenorii italieni nu dețin zeci de mii de hectare de pământ, ferme și fabrici în Ba­nat și în Moldova. Evi­dent, inexistența acestor bu­nuri exclude ipoteza du­pă care italienii exportă ma­siv pro­fit acasă. La fel de în­șe­lă­toare e și prezența a cel pu­țin cinci bănci co­merciale italiene în Ro­mâ­nia. Cer­ce­tă­rile cele mai re­cente spun că toate aceste bănci lucrează cu un man­dat strict umanitar, care pre­supune pierderi pentru Italia și urmă­rește înzestrarea economiei locale româ­nești.

Cazul italian doboară și ipoteza generală du­pă care piața muncii și piața de des­fa­ce­re românească ar fi un depozit consacrat de slană din care surorile noastre colege de UE, dar nu și de Schengen se servesc în felii groase, ieftine și gustoase. Nemai­vorbind de dreptul consumatorului de a ți­ne din scurt posesorul depozitului folosind o lesă încrustată cu inițialele MCV.

Premierul italian Matteo Renzi şi preşedintele rus Vladimir Putin (Moscova, 5 martie 2015)

Celălaltă realitate de care Matteo Renzi n-a știut, din păcate, să se folosească e dubla hoție românească în relațiile cu Italia. Ast­fel, refuzul de a admite investiții italiene înăuntru e însoțit de exportul de populație românească în Italia. Adevărul gentil ig­no­rat de Renzi spune că un milion și ceva de români taie frunza spre confortul câinilor italieni. Spre deosebire de refugiații afro-arabi cu care se mândrește Matteo Renzi, acest milion și ceva de români indolenți tră­iesc pe socoteala statului italian, nu plă­tesc impozite, se lăfăie în locuințe sociale și, dacă joacă fotbal, împing Fiorentina în Divizia B. Renzi a fost cinci ani primar al Flo­renței și nu trebuie să lase așa ceva nepedepsit.

Cercetări încă mai amănunțite, dar, din ne­fericire, necunoscute lui Matteo Renzi infirmă relatăriile superficiale după care româncele muncesc badante și spală, hră­nesc sau plimbă bătrâni și infirmi italieni. Nici relatările după care românii lucrează, într-o proporție covârșitoare, pe șantiere, în spitale, în școli și agricultură nu se ve­rifică. În puținele cazuri în care lucrurile stau într-adevăr așa, e vorba de profitori români care zidăresc la propriile vile sau de proprietari români lacomi care țin ita­lieni săraci în soare, la cules de roșii.

Mateo Renzi are toate motivele să fie sătul de est-europeni și scârbit de duplicitatea ro­mânilor. Nu e, deci, surprinzător că Ren­zi privește cu încredere, peste capul est-eu­ropenilor, în direcția justă: spre Mos­cova. Acolo da, partener, seriozitate și etică a muncii! Iată de ce Matteo Renzi are drep­tate să declare în mod repetat că Europa nu poate fi construită fără Rusia. De altfel, Renzi dă câte o fugă la Moscova de câte ori poate. Renzi a fost primul lider euro­pean care s-a prezentat cu un buchețel de flori la Moscova, după ce Rusia a anexat Crimeea. S-ar zice că în capul acestui eu­ropean convins se află numai gaz rusesc. Să nu fim meschini. E loc și pentru țiței iranian. Iată de ce Guvernul Renzi a pri­mit o delegație iraniană sosită la Roma aco­perind cu placaj statuile greco-romane obscene care dezonorează de 2.000 de ani Europa.

Matteo Renzi e un european adevărat. Noi, nu.