Doi judecători CCR, opinie separată la decizia privind interceptările: “Trebuia respinsă”

În motivarea deciziei, la finalul argumentației apar două opinii separate făcute de magistrații constituționali Simona-Maya Teodoroiu și Tudorel Toader. Cei doi și-a manifestat dezacordul cu decizia luată prin majoritate de voturi și consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală trebuia respinsă ca inadmisibilă, asta pentru că – spun cei doi magistrați – excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Citiți argumentarea integrală a celor doi judecători ai Curții Constituționale:

“Opinie separată,

În dezacord cu decizia adoptată prin majoritate de voturi, am considerat și considerăm că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 142 alin.(1) din Codul de procedură penală trebuia să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece:

I. Excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei

1. În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a identificat două condiții pentru stabilirea legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, condiții care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 20141 ). Autorii excepției de neconstituționalitate au fost interceptați în baza prevederilor art. 91¹ și art. 91² din Codul de procedură penală anterior. Printr-o jurisprudență constantă (a se vedea Decizia nr. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014 26 410 din 10 aprilie 20082 și Decizia nr. 962 din 25 iunie 20093 ) instanța de contencios constituțional a respins excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 91¹ și art. 91² din Codul de procedură penală anterior, statuând că aceste sunt în deplin acord cu principiile și valorile constituționale. Autorii excepției de neconstituționalitate nu au fost interceptați în baza prevederilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală, prevederi care nici nu erau în vigoare la data efectuării interceptărilor, însă au fost declarate neconstituționale.

2. Din încheierea instanței de judecată, rezultă că motivul sesizării Curții Constituționale îl constituie faptul că dispozițiile art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală ar relua soluţia legislativă prevăzută la art.911 şi art.912 din Codul de procedură penală anterior. Din lecturarea conținutului reglementării anterioare și a noii reglementări, poate fi observat faptul că nu ne aflăm în situația preluării unei soluții legislative. Astfel cum se subliniază chiar în considerentele deciziei, spre deosebire de actuala reglementare, dispoziţiile art.912 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 prevedeau că procurorul procedează personal la interceptări şi înregistrări sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Astfel, organele care puteau lua parte la activitatea de supraveghere erau doar procurorul şi organele de cercetare penală. Din această perspectivă, considerăm că nu se justifică extinderea controlului de constituționalitate, de la prevederile art. 91¹ și art. 91² din Codul de procedură penală anterior, la prevederile art. 142 alin.(1) din noul Cod de procedură penală.

3. Considerăm că reținerea prevederilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală, ca obiect al excepției de neconstituționalitate, iar nu a normei sub imperiul căreia au fost realizate interceptările în cauză, contravine și prevederilor art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992, astfel cum au fost interpretate în jurisprudența Curții Constituționale. În acest sens, subliniem faptul că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.766 din 15 iunie 2011 4 , sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art.29 alin.(1) şi ale art.31 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel fiind, nu poate fi invocat faptul că la momentul ridicării excepției de neconstituționalite 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008 3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009 4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011 27 prevederile art.911 şi art.912 din Codul de procedură penală din 1968 nu mai erau în vigoare. Sensul deciziei nr.766/2011 a fost tocmai acela de a permite controlul de constituționalitate al normelor aplicabile în cauzele în care Curtea este sesizată, aspect reținut expres în considerentele deciziei: ”Curtea Constituţională, o dată sesizată, are sarcina de a le controla, fără a condiţiona acest control de eliminarea, indiferent sub ce formă, din fondul activ al legislaţiei a actului criticat pentru neconstituţionalitate”.

4. Transformarea obiectului excepției de neconstituționalitate este posibilă numai în cazul modificării succesive a aceluiași act normativ. Astfel, pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate şi actele normative modificate după sesizarea Curţii Constituţionale, dar care menţin soluţia legislativă consacrată în actul modificat criticat (Decizia Plenului nr. III din 31 octombrie 1995 privind judecarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale modificate ulterior invocării excepţiei). Curtea a reţinut în acest sens că „daca însă, după invocarea excepţiei în faţa instanţelor judecătoreşti, textul de lege a fost modificat, menţionându-se însă, în noua sa redactare, soluţia legislativă de principiu, anterioară modificării, motivele de neconstituţionalitate fiind aceleaşi, pentru soluţionarea excepţiei ridicate nu este necesară o nouă sesizare”. Aceasta întrucât „excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect o dispoziţie legală nu atât în sens formal, ci, mai ales, în sens material, întrucât, sub acest aspect, cel care o invocă susţine că textul legal este contrar unei prevederi constituţionale”. În prezenta cauză nu ne aflăm însă în această situație juridică întrucât este vorba de soluții juridice diferite, consacrate de acte legislative diferite. Noul Cod de procedură penală nu constituie o modificare a vechiului Cod, ci un act normativ distinct.

II. Excepția privește interpretarea și aplicarea legii, aspecte ce intră în competența instanțelor de judecată, iar nu a Curții Constituționale

Motivarea admiterii excepției de neconstituționalitate se fundamentează pe încălcarea art. 1 alin.(5) din Constituție, din perspectiva lipsei de claritate și precizie a sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală. 28 Pornind de la necesitatea distincțiilor existente între măsurile procesuale și actele procedurale, facem referire la principiul legalității procesului penal, care trebuie să se desfășoare potrivit dispozițiilor prevăzute de lege (art. 2 din Codul de procedură penală), precum și la principiul loialității administrării probelor (art. 101 din Codul de procedură penală), principiu subsumat loialității față de valorile constituționale, în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. Din această perspectivă, autorii excepției critică modul de interpretare și aplicare a prevederilor legale, critică posibilitatea interferării altor organe specializate în activitatea de urmărire sau de cercetare penală. Luarea măsurii procesuale, constând în interceptare unei persoane, are drept premisă cunoașterea și respectarea competențelor legale în realizarea actului procedural corespunzător. Eventuala atribuire neconformă a competențelor procedurale, ori eventuala încălcare a legii, nu poate fi convertită într-un temei de neconstituționalitate. În prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, și din perspectiva faptului că legalitatea administrării probelor se verifică de către instanța de judecată.

Judecător, Conf.univ.dr. Simona-Maya Teodoroiu       Judecător,  Prof.univ.dr. Tudorel Toader”, se arată în opinia separată publicată în motivarea deciziei CCR.