Plahotniuc detonează bomba Tănase

La 4 martie 2016, Curtea Cons­ti­tu­țio­nală a Republicii Moldova a continuat seria de decizii stranii cu care a obișnuit atât Moldova, cât și cancelariile lu­mii, modificând condițiile de ale­gere a pre­șe­din­te­lui, cu câteva săp­tămâni înainte de terminarea, la 23 martie, a man­da­tu­lui președintelui Timofti. Prin aceas­tă hotărâre, Cur­tea anulează pre­ro­ga­tiva alegerii președintelui de că­tre Parlament, cu o majoritate de 3/5, adică 61 de voturi din 101, și redă cetățenilor acest drept. Așa cum era până în 2000, când s-a mo­dificat Constituția, Moldova devenind atunci republică par­la­mentară, singura din Co­mu­ni­ta­tea Statelor Independente.

Nimic întâmplător

Decizia de acum contrazice alte hotărâri „definitive“ ale Curții, dar nimic nu mai poate uimi în cazul Moldovei, unde singura cer­titudine este incertitudinea.

Și totuși, în Moldova, locul unde viața bate filmul, Curtea a „co­rec­tat“ și situația de dinainte de 2000, ridicând vârsta preșe­din­te­lui la 40 de ani, în loc de 35.

Întâmplător? Nu! În politica mol­dovenească nimic nu e în­tâm­plă­tor. Chiar dacă președintele Curții, controversatul Alexandru Tănase, se jura că nu știa vârsta la fel de controversatului po­li­tician Renato Usatîi, cel care con­ducea în sondajele de opinie la intenție la vot.

Decizia din 4 martie a consolidat statutul Moldovei de fostă re­pu­blică sovietică total imprevizibilă, contrastând dramatic cu fostele surate din Uniune, care se re­marcă prin stabilitate și pre­dic­ti­bilitate.

Decizia Curții ar putea fi un ve­ritabil game changer pentru sce­na politică, a cărei dinamică era dată de protestele antioligarhice, care au adunat într-un mare front comun forțe politice, civice care altădată stăteau pe poziții adverse. Liantul era ura față de Pla­hotniuc, personaj ieșit din sub­te­ra­nele lumii cri­mi­nale, de sorginte ex-sovietică, care a luat în cap­ti­vi­ta­te un stat în­treg. Fenomenul nu es­te nou. Și în alte republici sovietice s-au produs evoluții similare. Printre puținele obiective tactice comune ale acestei coaliții ad-hoc se numărau alegerile par­la­men­tare anticipate și alegerea președintelui de către popor, și nu de către Parlament, cum se întâmpla din 2000, odată cu schimbarea Constituției. Plat­for­ma Civică Demnitate și Adevăr, cea care a organizat demonstrațiile de protest de anul trecut (iar la sfârșitul anului o parte a ei s-a transformat în partid politic), a desfășurat o mare campanie de strân­gere de semnături pentru re­ferendumul la care populația să se pronunțe pentru sau împotriva alegerii președintelui prin vot direct. Peste 400.000 de sem­nă­turi au fost strânse, cifră record pentru Moldova. Deci, alegerea pre­ședintelui de către întregul electorat este un proiect care se bu­cură de o mare susținere po­li­ti­că. Decizia Curții încearcă să anu­leze tot efortul mișcării civice și să răpească opoziției un proiect de succes.

Un singur învingător

Anunțul din 4 martie, privind modificarea felului în care se ale­ge președintele, în condițiile în care mandatul actualului șef al statului se termină pe 23 martie, deci la ceva mai mult de două săptămâni de la publicarea ho­tă­rârii, a dat practic startul cam­pa­niei electorale. Și a adâncit ha­osul în care se cufundă Moldova. Toată lumea așteaptă ca Pla­hot­niuc să se hotărască când se or­ga­nizează alegerile, după ce Cod electoral se vor desfășura ele, dacă e nevoie de semnături pen­tru toți candidații sau doar pen­tru cei independenți, cine vor fi principalii candidați înscriși în cursă. Multe întrebări, la care are răspuns doar un singur om în Moldova, Plahotniuc.

Bomba Tănase, detonată de con­troversatul oligarh, a spulberat toată scena politică de la Chi­și­nău, de la dreapta la stânga, de la proeuropeni la proruși. Aliații de până mai ieri în marele front anti-Plahotniuc se vor concura de mâine într-o aprigă com­pe­ti­ție pentru funcția de președinte al republicii. Au uitat de cererea privind alegerile parlamentare an­ticipate și au început o luptă pen­tru poziționarea pe culoarele tra­diționale ale scenei politice din Mol­dova. Adică fac exact ceea ce dorea Plahotniuc, revenirea la pa­ra­digma clasică, pro-Est, pro-Vest, pro-ruși, pro-români, în ca­re oli­garhul se simte ca peștele în apă.

În această paradigmă există doar un învingător: Plahotniuc.

Ce-i de făcut?

Pentru a ieși din cercul vicios în care Moldova se învârte de 25 de ani, trebuie depășită paradigma geopolitică Rusia-SUA, Est-Vest, Moscova-Bruxelles. Și trebuie men­ținut cu orice preț frontul an­ti-Plahotniuc, în care să stea ală­turi și rușii, și românii, ucrai­nenii, găgăuzii din Moldova.

Liderii acestor partide an­ti­oli­gar­hice trebuie să se așeze la masă, să negocieze susținerea pentru un candidat sau câțiva candidați care să colecteze voturile și să blo­cheze jocurile politice ale oli­garhului. Condiția pentru o can­di­datură validă în logica anti­oli­garh este foarte simplă: un om nou în politică, neșantajabil, care nu a mai deținut funcții publice, ca să le dea ocazia procurorilor să-i încropească dosare penale, care nu a făcut avere și nu are afa­ceri în Moldova sau în altă par­te, om de o integritate absolută, care nu poate fi cumpărat și care nu va negocia cu Plahotniuc ni­mic. Cineva care înțelege dra­ma­tismul situației, nu se lasă ma­nipulat nici de agenții Moscovei, nici de ai Bucureștiului, începe să se gândească la Moldova, la su­tele de mii de oameni disperați, care-și caută în rost departe de casă, de copii, de părinți și vrea să facă ceva pentru țara lui. Alt­ceva decât să fure și el, cum au făcut-o majoritatea politicienilor de la Chișinău.

Da, va fi complicat de negociat. Pro­babil că mulți șefi de partide nu înțeleg că Moldova e într-un moment de cotitură, de care de­pinde nu evoluția ei pe următorii câțiva ani, ci chiar supraviețuirea țării. Dar ieșirea din paradigma geo­politică care a permis cap­tu­ra­rea țării de un oligarh este sin­gura șansă de a scăpa din mocirla în care băltește această țară de un sfert de veac.