Acest FBI românesc și tentația puterii: creșterea SRI de la Iliescu la Iohannis

Ion Iliescu a ajuns la putere în 1990 cu ajutorul Securității. Emil Constantinescu a câștigat alegerile în 1996, după ce șeful de atunci al SRI, Virgil Măgureanu, a declarat în dimineața votului că a ales „schimbarea“. În 2000, Ion Iliescu a revenit la pu­tere, după ce Cons­tan­ti­nes­cu a declarat că „l-a în­vins“ sistemul. În cam­pa­nia electorală din 2004, Tra­ian Băsescu le promitea serviciilor bugete mai mari și alinierea pe Axa Bu­cu­rești-Washington. Din 2005, puterea simbolică și reală a SRI a crescut constant, odată cu ambițiile din ce în ce mai mari ale acestei structuri. Cu cel puțin un an înainte de terminarea mandatului său, Traian Băsescu părea abandonat de SRI. Cel puțin așa rezultă din spusele Elenei Udrea, care susține că ea devenise „sursa alternativă de in­for­mații“ a fostului preşedinte, care a in­vestit de-a lungul celor 10 de ani de man­dat multă încredere și energie în SRI. În 2016, Curtea Constituțională îi taie din atribuții, dar președintele Klaus Iohannis și Guvernul Cioloș recompensează acest serviciu, transformându-l în organ de cer­cetare penală specială în cazuri de sigu­ran­ță na­țională și terorism, prin modificarea Legii de funcționare a SRI.

Cu toate că Serviciul Român de Informații a fost întinerit în ultimul deceniu și a be­neficiat de un lifting cu ajutorul ameri­canilor, totuși nu a putut renunța definitiv la farmecul său balcanic, în care cio­ro­văielile, loviturile înfundate și zgo­mo­tele de fond răzbat prin ușa bine închisă.

Vulnerabilitățile

Nenumăratele cafele pe care le-ar fi băut generalul SRI Florian Coldea și fostul său șef, George Maior, împreună cu Dorin Cocoș și Elena Udrea sunt doar câteva din­tre detaliile care au ieșit la iveală din ecua­ția puterii pe care Traian Băsescu a pa­tronat-o până la finele anului 2014. De ce se întâlneau oficialii SRI cu persoane co­nectate la grupuri infracționale ca și cum n-ar fi știut nimic despre stilul în care acestea făceau afaceri? Încă nu e destul de clar dacă SRI i-a folosit pe Udrea și Cocoș, spre exemplu, sau dacă, dimpotrivă, până la un punct, cei doi s-au folosit de in­for­mațiile și conexiunile pe care le aveau în acest serviciu. Nu e clar nici dacă fostul pre­ședinte era la curent cu afacerile in­frac­ționale ale celor doi și dacă serviciile i-au raportat. Și dacă i-au spus, oare de ce fos­tul președinte a continuat să o susțină pe Udrea? SRI i-a avertizat pe Băsescu și pe Ponta că procuroarea șefă Alina Bica era coruptă, înainte să negocieze numirea ei în fruntea DIICOT? De ce-ar fi avut nevoie Băsescu de Udrea ca „sursă alternativă de informații“, nu se mai încredea în ra­poartele SRI sau poate era un devorator de bârfe?

Politicul se sprijinea pe structura Ser­vi­ciului Român de Informații, care, la rân­dul său, avea nevoie de influență la nivel înalt. Multe dintre nodurile țesăturilor au fost făcute cu delicatețe, fără să se vadă, în vreme ce altele au fost desfăcute, fără să lase urme. Pentru că ni­mic din ce-i secret nu se poate ști cu adevărat. Poate că țara a fost salvată de multe ori fără să prindem de veste, dar, în același timp, s-au pus la cale afa­ceri mai mult sau mai pu­țin curate, unii au fost aju­tați, alții au fost deza­van­tajați (inclusiv în campanii electorale), s-au urzit scan­daluri și, nu de puține ori, a fost forțată nota.

Păcatele recente

Au existat în ultimii 26 de ani multe derapaje ale Serviciului Român de In­for­mații. La început, puterea de intimidare a acestei instituții, care moștenea structura vechii Securități, se manifesta fără niciun fel de scrupule împotriva celor care pu­neau sub semnul întrebării legitimitatea pu­terii. Apoi, cu timpul, metodele SRI s-au sofisticat și nici măcar reformarea serioasă a Serviciului nu l-a dezbărat total de ve­chile reflexe.

1) În 2006, Omar Hayssam fuge din țară, nu doar prin complicitatea procurorului și a medicului care-i trece un diagnostic fals, ci și a SRI, care-l scapă pe sirianul acu­zat de grave nereguli economice și ul­te­rior de terorism. În mod surprinzător, nu există nicio anchetă care să-i nominalizeze pe cei care sunt vinovați pentru fuga lui, cu toate că Traian Băsescu se folosește de această situație pentru a-i schimba pe șe­fii principalelor servicii secrete și pe pro­curorul general.

2) În 2007, înainte ca parlamentul să de­cidă suspendarea lui Traian Băsescu, șeful PSD flutură la televizor o hârtiuță scrisă de mână de numărul doi în SRI, Florian Col­dea, și sustrasă din biroul acestuia. Col­dea făcuse la vremea respectivă o listă cu judecătorii vulnerabili ai Curții Cons­ti­tu­ționale, adică cei care avuseseră înainte de 1989 legături cu fosta Securitate. Avea atunci doar 35 de ani și încerca probabil să se revanșeze față de președintele care l-a ridicat atât de brusc și de rapid în funcție și grad. Lista demonstra po­si­bi­li­ta­tea de șantajare a judecătorilor cons­ti­tu­ționali care ar fi vrut să voteze împotriva lui Băsescu, dar, în același timp, scotea la iveală și jocul politic invers.

3) Alina Bica a fost numită în fruntea DIICOT în 2012, într-o perioadă în care do­sarul privind restituirile ilegale era în lu­cru, iar SRI ar fi fost obligat să știe că era implicată în presupuse infracțiuni de co­rupție pe vremea în care era membră a Co­misiei Centrale de Stabilire a Despă­gu­bi­rilor din ANRP. Nu e clar dacă ofițerii Ser­vi­ciului Român de Informații nu au ve­rificat-o din neglijență sau dacă au lăsat-o să ocupe o funcție atât de importantă pentru a vulnerabiliza DIICOT.

Necunoscutele

În general, nu știm ce se întâmplă într-un serviciu secret și nici nu prea putem afla:

1) Nu știm câți bani se cheltuiesc anual în afară de cei care sunt prevăzuți de buget, nici nu știm de unde provin ceilalți.

2) Serviciile secrete au societăți comerciale acoperite, dar, firește, nu știm nici ce fel de companii sunt, nici cum au ajuns în posesia acestor structuri, nici cât de efi­ciente sunt și nici dacă, prin informațiile deținute de SRI, aceste întreprinderi nu sunt cumva privilegiate față de celelalte de pe piață.

3) Nu știm câți angajați cu normă întreagă are SRI, câți colaboratori și din ce domenii vin. Fostul director, George Maior, a dat câteva detalii despre „acoperiții“ din pre­să care lucrează pentru „siguranța na­țio­nală“.

4) Comisia parlamentară pentru controlul SRI nu și-a dovedit până acum com­pe­tențele, lăsând să se înțeleagă că mai de­grabă Serviciul îi controlează pe par­la­men­tarii membri decât invers.

Dorințele

Acum câțiva ani, Băsescu ar fi vrut să aibă un SRI după modelul FBI, care nu doar să se ocupe de probatoriul judiciar, dar să poa­tă și aresta. DNA și SRI ajunseseră, de fapt, la o astfel de simbioză, fiindcă re­for­ma sis­te­mului juridic a avut loc odată cu trecerea corupției pe lista problemelor ca­re țin de siguranța națională. Generalul SRI Du­mi­tru Dumbravă i-a enervat pe mulți atunci când a explicat că, spre deo­sebire de pe­ri­oada anterioară anului 2005, când SRI „se retrăgea din câmpul tactic odată cu se­si­zarea instanței prin re­chi­zi­toriu, apre­ci­ind că misiunea (sa) a fost în­cheiată, în prezent (își) menține in­te­resul până la so­lu­ționarea definitivă a fie­cărei cauze“. Des­tui judecători au in­terpretat această declarație ca pe o con­firmare a faptului că în sistemul juridic ar există magistrați ra­co­lați de SRI și că ser­viciul își bagă nasul în anchetele penale. Totuși, Klaus Iohannis contrazice această bănuială, luând de bu­ne informațiile pe care le primește chiar de la SRI și de la celelalte „ins­tituții abi­li­tate“, ca și cum, dacă ar fi avut oameni in­filtrați, deși acest lucru este ilegal din 2005 încoace, structurile secrete s-ar fi au­to­deconspirat. Traian Băsescu spu­sese la un moment dat că infiltrările au avut loc mai înainte și că magistrații-ofițeri ar con­tinua să lucreze în zona ju­ri­dică. Nu există niciun fel de probe care să demonstreze ipoteza fostului președinte, mai cu seamă că fiecare procuror și ju­de­cător este obli­gat prin lege să dea o de­clarație pe proprie răspundere că nu a fost și nu este în solda vreunui serviciu secret.

Interpretarea dată formulării de „câmp tactic“ e probabil exagerată, dar ceea ce spunea generalul Dumbravă reprezenta o tendință normală în desfășurarea an­che­te­lor. Orice serviciu secret exploatează ni­șe­le pe care le găsește, cu motivul în­te­meiat sau cu pretextul că e nevoie să ne su­pra­ve­gheze împotriva pericolelor. Servi­ciu­lui Ro­mân de Informații i s-a oferit ocazia să preia munca poliției judiciare și a făcut-o cu sârg, în slujba anticorupției, dar și în propriul său interes, pentru a-și lărgi baza de date, pentru a exersa noi ipos­taze, pen­tru a controla cât mai mult spațiu. E o dorință naturală a oricărui ser­vi­ciu secret să pună mâna pe cât mai mul­te informații. O țară cu antrenament de­mocratic reac­țio­nează, însă, atunci când un serviciu secret ajunge să înglobeze prea multă putere. Din obișnuință sau poa­te din comoditate, opo­zi­ția față de extin­derea SRI a fost minimă.

Reformat, lăudat și decorat de statele alia­te, SRI a fost transformat într-o instituție de elită. Ca­li­tă­țile acestui FBI românesc sunt folosite ju­dicios în operațiunile com­pli­cate despre care nu se poate vorbi, dar ca­re sunt cu­noscute de serviciile occi­den­tale, ceea ce nu înseamnă, însă, că SRI a stat mereu departe de politică sau că nu are tendința să-și folosească poziția pen­tru a acumula și mai multă putere. //