Europa FM: Ce dosare au fost ținute la sertar în mandatul lui Morar la DNA

Tudor Despina | 17.03.2016

Unul dintre dosarele ținute la sertar în mandatul lui Daniel Morar la șefia DNA vizează retrocedările de păduri din județul Bacău, a transmit Direcția Anticorupție, potrivit Europa FM.

Pe aceeași temă

 

Potrivit sursei citate, dosarul în care procurorii anticorupție i-au trimis în judecată, în 2015, pe Viorel Hrebenciuc și Gheorghe Paltin Sturza, alături de alte 15 nume a fost ținut la sertar în mandatul fostului șef al DNA. Daniel Morar încă nu a dat o replică, mai arată postul de radio.

 

Informația vine după ce, ieri, șefa DNA Kovesi a spus la Adevărul Live că mai multe dosare privind retrocedările de la ANRP nu au fost investigate ani de zile.

 

Fiind dosare la DNA şi depăşind un anumit termen de soluţionare a trebuit să dispunem măsuri, să se lucreze ritmic în aceste dosare. Acesta este motivul pentru care aceste dosare au început să apară din 2014 şi până acum. Deşi erau în DNA, nu se lucrase în ele. Am văzut că pentru anumite retrocedări s-au oferit sume enorme de bani, milioane de euro cu titlu de mită, am văzut foarte multe dintre aceste proprietăţi care au fost supravaluate. Deci, o proprietate valora 2 milioane de euro şi a fost supraevaluată la 80 milioane de euro. Statul a dat aceşti bani, a pierdut foarte mulţi bani”, a spus șefa DNA la Adevărul Live. (Citește pe larg un material 22)

 

Lipsa unei anchete în dosarul respectiv a blocat și alte cauze, precum dosarul retrocedărilor în care sunt anchetați Remus Truică, Paul Filip și alți patru oameni de afaceri israelieni.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22