Pe aceeași temă
Potrivit Reuters, Sigmar Gabriel a făcut, joi, un apel pentru ridicarea regimului de sancțiuni impuse Federației Ruse, pe fondul crizei din Ucraina și al anexării ilegale a peninsulei Crimeea. “Acesta trebuie să fie scopul nostru comun”, a spus ministrul social-democrat.
În Martie 2014, Uniunea Europeană a activat primul set de sancțiuni față de agresiunea Federației Ruse în Ucraina. Au fost luate atunci măsuri diplomatice și economice care includ interdicții de intrare în spațiul comunitar și înghețarea capitalului și a bunurilor deținute de oficiali ruși implicați în conflictul separatist din statul vecin. În locul unui summit G8 la Soci, în Rusia, a fost organizat unul G7 (fără ruși) în Bruxelles, în 4-5 Iunie 2014. De atunci, sancțiunile economice continuă să fie reînnoite la intervale de câteva luni. În Martie 2015, Consiliul European lega direct aceste sancțiuni de implementarea completă a acordurilor de pace semnate de Kiev și Moscova la Minsk.
Ultima reactualizare a sancțiunilor europene la adresa Moscovei a avut loc în 21 Decembrie, 2015, când Consiliul European a decis prelungirea măsurilor economice până la 31 Iulie 2016. Acestea vizează cu precădere sectoarele financiar, energetic și de apărare ale Rusiei. Treptat, însă, mai multe state comunitare au început să conteste mai mult sau mai puțin oficial compromiterea legăturilor economice cu Federația în dauna Ucrainei. Oficiali din diferite cancelarii au manifestat frustrare față de ritmul lent în care Kievul aplică reformele.
Același Sigmar Gabriel spunea recent într-un interviu pentru Bild că Berlinul își dorește să ajute la rezolvarea crizei din Ucraina, însă nu cu prețul îngenuncherii Rusiei. Semnalul este important, dat fiind cuvântul greu pe care Berlinul îl are în Uniune. La finalul lunii Ianuarie, ministrul francez de Finanțe mergea în vizită la Moscova și dădea de înțeles că Parisul e dispus să susțină ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei, în vara acestui an.
Grecia, Ungaria și Italia au comunicat de multe ori, pe diferite canale mai mult sau mai puțin oficiale, că ar susține ideea retragerii sancțiunilor impuse Rusiei, deși nu au votat în acest sens la niciunul din summit-urile europene la care a fost ridicată această problemă. Tot la început de an, un semnal venea și de la unul dintre cei mai puternici oameni ai momentului. Prezent la Forumul de la Davos, secretarul american de Stat spunea că Statele Unite ar putea ridica sancțiunile impuse (separat de cele ale UE) în decurs de câteva luni, în schimbul cooperării Moscovei cu comunitatea internațională în privința dosarului ucrainean.
De altfel, să nu uităm că șefa Politicii Externe și de Securitate a UE, italianca Federica Mogherini, e recunoscută pentru simpatiile pe care le are față de Moscova. În 2015, ea sugera în cadrului unui document o abordare proactivă către ruși, asta în timp ce separatiștii susținuți de Kremlin lansau o ofensivă în apropierea orașului ucrainean Mariupol.
Iar acum, Berlinul confirmă îngrijorările mai ales ale țărilor est-europene – România, Polonia, balticene – față de o eventuală ridicare a sancțiunilor impuse Rusiei, în condițiile în care situația din Ucraina e departe de a fi rezolvată. Prezent în cadrul unui forum ruso-german organizat în Berlin, Sigmar Gabriel s-a pronunțat pentru un acord de liber schimb cu Rusia, asemănător cu cel aflat în negociere cu Statele Unite: “Ar trebui să căutăm un asemenea acord cu Federația Rusă cu toate forțele noastre”, a spus oficialul.
Comentarii 6
Arpad - 03-22-2016
"Angliei i s-a oferit sa aleaga intre razboi si rusine. A ales rusinea si va avea razboiul". Asta s-a intamplat la München. A fost pentru Hitler semnul ca nimeni nu i semai opune si totodata, inceputul razboiului. Micile jocuri de istorie-fictiune, gen "daca bunica avea patru roti, era masina" sunt o copilarie. Cat despre Rusia, ea nu cunoaste altceva decat politica agexpansionista
Răspundeprofesoru - 03-20-2016
Păi puteai să ştii citind Mein Kampf: scrie acolo clar că vrea să cucerească spaţiu vital în URSS. Nu trebuie să urmăreşti scenariul până la capăt. Trebuie doar să realizezi că a fost o eroare profundă acordarea de garanţii Poloniei, aflate între Germania şi URSS. Interesul Franţei şi M. Britanii ar fi fost să-i lase pe germani şi sovietici să se lupte. Iar ele să intre cât mai târziu în război. Cu ironii de doi lei n-ajungem nicăieri. Putin nu e Hitler, şi Rusia nu e Germania nazistă. Cum am spus, Germania era o putere expansionistă. Hitler voia să cucerească partea europeană a URSS, măcar până la Volga. Rusia acţionează defensiv. Scopul ei e să împiedice UE şi NATO să ajungă la frontierele sale.
RăspundeDino - 03-20-2016
Asta nu e istorie este scenariu de film. Cine știe ce se putea întâmplă cu un dement ca Hitler (era să scriu, din greșeală, Putin)
Răspundeprofesoru - 03-19-2016
Cine nu ştie istorie înţelege greşit "lecţia de la Munchen". Munchenul a asigurat pacea. Se uită mereu faptul că nu Germania a declarat război Franţei şi Marii Britanii, ci invers. Războiul nu a început din cauza Munchenului, ci din cauză că această politică a fost abandonată prin acordarea de garanţii Poloniei. Dacă Franţa şi M. Britanie şi-ar fi văzut de treabă, Hitler ar fi cucerit Polonia şi apoi ar fi atacat URSS. Iar Franţa şi M. Britanie ar fi rămas în afara războiului, având grijă ca nimeni să nu câştige. Când Germania şi URSS ar fi fost epuizate de război, Franţa, M. Britanie şi SUA ar fi impus încheierea păcii, inclusiv retragerea din Europa de est şi restabilirea Poloniei şi Cehoslovaciei. Dar pentru asta ar fi trebuit ca in 1939 să acţioneze inteligent, rămânând în afara războiului.
RăspundeDino - 03-19-2016
În 1938, odată cu Acordul de la Munchen, a fost rezolvată situația, în sensul dorit de Hitler. Asta nu a adus pacea, dimpotrivă.
Răspundeprofesoru - 03-18-2016
"italianca Federica Mogherini, e recunoscută pentru simpatiile pe care le are față de Moscova. În 2015, ea sugera în cadrului unui document o abordare proactivă către ruși, asta în timp ce separatiștii susținuți de Kremlin lansau o ofensivă în apropierea orașului ucrainean Mariupol." - aici nu e vorba de simpatii sau antipatii, ci de realism politic. Sancţiunile nu duc nicăieri. Rusia nu se va retrage, şi nici nu va înainta. Dacă ruşii voiau să cucerească oraşul Mariupol, îl cucereau. Dar n-au vrut. "în condițiile în care situația din Ucraina e departe de a fi rezolvată." -situaţia din Ucraina e rezolvată de mult. În sensul dorit de ruşi. Iar Europa începe să recunoască acest lucru.
Răspunde