Candidatii au inceput batalia electorala pe moschee. De la Orban si Firea la Basescu

Iulia Mincu | 26.03.2016

Viitoarea moschee ce ar urma sa fie construita in Bucuresti s-a transformat rapid in subiect de campanie electorala tocmai bun pentru a fi speculat de candidati pe fondul atentatelor care au zguduit Bruxelles-ul si a valului de refugiati.

Pe aceeași temă

 

In spatele preocuparii pentru soarta Europei si a crestinismului se ascunde populismul si dorinta de a transforma in procente ingrijorarea reala a cetatenilor. Subiectul a fost resuscitat de vizita presedintelui Iohannis in Turcia si de declaratia ca poblema construirii moscheii ”este de competenta primariei si se lucreaza la documentatii”.

 

Scandalul a izbucnit in 28 iulie 2015, in timpul guvernarii Ponta, cind  secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi si muftiul Muurat Iusuf au semnat protocolul prin care Muftiatul Cultului Musulman din Romania primeste in concesiune un teren de peste 11.000 de metri patrati pentru construirea unei moschei in Bucuresti. In schimb, Biserica Ortodoxa Romana urma sa primeasca in schimb terenuri in Istanbul pentru constructia unei biserici. Din declaratia de saptamina trecuta a presedintelui Erdogan se intelege insa ca e vorba de ” câteva terenuri în Istanbul unde vor putea fi construite o capelă și un loc de cazare pentru pelerinii români”.

 

Altfel spus, lucrurile nu au avansat prea mult de anul trecut, dar problema pare sa se fi mutat la Primaria  Capitalei, care ar trebui sa dea avizul de constructie.

Candidatii la Primaria Bucuresti, intrati deja in cursa electorala, s-au innghesuit sa-si precizeze pozitia si sa atace subiectul in functie de interesele momentului. Pe diferite tonuri si cu lovituri directe sau prin ricoseu Ludovic Orban, si Traian Basescu au spus  un ”nu” hotarit moscheii de la Bucuresti, in timp ce Gabriela Firea a invocat un referendum.

 

Nicuşor Dan: Bucurestenii sunt cei care trebuie sa decida in privinta construirii unei moschei

 

Nicuşor Dan, candidatul USB la Primaria Capitalei, a declarat recent ca moscheea de la Bucuresti se va construi doar pe baza unui plan urbanistic zonal, bucurestenii urmand sa fie cei care decid in privinta acestei constructii. 

 

''Promisiunea mea este că pentru orice intenţie de construire în Bucureşti care înseamnă o excepţie de la ce prevede planul urbanistic general va fi o dezbatere publică reală şi oamenii decid'', a declarat Nicușor Dan, citat de Mediafax.

 

Eugen Tomac: Construirea unei moschei la Bucuresti nu este oportuna

 

Eugen Tomac, candidat din partea PMP la primaria sectorului 1 din Bucuresti a scris, pe contul sau de Facebook, ca nu este de acord cu construirea unei moschei la Bucuresti.

 

"O spun public, asumat și fără patimă. Nu consider oportună ridicarea celei mai mari moschei din Europa în SECTORUL #1 din București. 

 

Comunitatea musulmană din România își poate păstra credința și fără a transforma Bucureștiul într-un loc de pelerinaj pentru musulmanii din toată Europa."

 

''Cand ajung primar, doar daca Stefan cel Mare imi da dezlegare voi da autorizatie de constructie pentru moschee'', scrie pe imaginea postat de Tomac pe Facebook.

 

Ludovic Orban: Nu voi autoriza moscheea lui  Ponta

 

"Nu voi autoriza moscheea lui Ponta. Eu nu m-am operat in Turcia, ca Victor Ponta. Pe de alta parte, un primar general trebuie sa actioneze in  numele cetatenilor municipiului Bucuresti. Iar eu stiu cu precizie ca acest proiect nu este sprijinit de cetatenii municipiului Bucuresti", a explicat Orban intr-un interviu pentru HotNews.

 

Gabriela Firea: Moschee in Bucuresti doar dupa un referendum

 

"Dacă bucureştenii vor dori să se construiască şi o moschee la Bucureşti, administraţia va trebui să facă ceea ce cred aceştia. Mi se pare foarte important ca atât polticienii care au funcţii guvernamentale, cât şi cei care sunt reprezentanţi ai administraţiei publice locale să nu mai ia decizii după cum cred ei înşişi şi familia lor eventual, ci doar după o consultare publică foarte serioasă, după un referendum, chiar dacă nu neapărat din punct de vedere legal, ci o consultare cât mai largă publică”, a declarat Firea, la sediul central al PSD, potrivit News.ro.

 

Dacă răspunsul va fi "da", autorităţile vor trebui să acţioneze în consecinţă, iar dacă există "nemulţumiri, ezitări, frustrări, atunci nu cred că trebuie să obligăm bucureştenii să suporte din bugetul lor ceva cu care ei nu sunt confortabili", a mai declarat Gabriela Firea.

 

Traian Basescu: Iohannis sa se intoarca la Sibiu si sa nu se faca muftiu la Bucuresti

 

„Dacă Iohhanis tot i-a propus lui Erdogan, ca şi Ponta, că, gata, este ca şi ridicată moscheea, sper că după ce îşi termină primul mandat la Cotroceni, să se întoarcă la Sibiu şi să nu se facă muftiu la Bucureşti”, a spus Băsescu, adversar invesunat al moscheii, desi discutiile despre schimbul de terenuri au demarat in mandatul sau.

 

”Parte din islamizare este construcţia accelerată de moschei peste tot în Europa. Eu zic, dobrogean şi ca bucureştean adoptat, că România are atâtea moschei câte îi trebuiesc pentru a acoperi nevoile musulmanilor trăitori în România. Nu avem nevoie de un proces accelerat de islamizare generat de năravurile pe care, aşa cum şi preoţii ortodocşi le au, „veniţi popor la mine”, la fel fac şi imamii islamişti şi adună cât mai mult popor în jurul lor. Este bine ca România să rămână creştină, să îşi urmeze drumul ei de ţară creştină, poporul român să îşi urmeze drumul de popor creştin, şi să nu trecem la un proces nejustificat de a creşte impactul cultului islamist, a musulmanismului în România”, a declarat Băsescu, potrivit  ziare.com.

 

Protocol pentru o moschee in Bucuresti

 

In 27 mai 2015, Guvernul Romaniei emite o hotarare de guvern prin care executivul acorda dreptul de folosinta gratuita a terenului catre Muftiatul Cultului Musulman. “Cultul musulman a solicitat în repetate rânduri alocarea unui teren situat pe raza municipiului București pe care să se construiască o moschee.”, se arata in Nota de Fundamentare a HG 373/27.05.2015. Potrivit documentului citat, in 1 octombrie 2012,  Ministerul Afacerilor Externe a solicitat Primariei Capitalei alocarea unei teren “care să servească construirii unei moschei, proiectul urmând a se realiza pe bază de reciprocitate cu partea turcă, ca urmare a dialogului purtat cu partea turcă încă din anul 2004”. 

 

Secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi si muftiul Muurat Iusuf au semnat, in 28 iulie 2015, protocolul prin care Muftiatul Cultului Musulman din Romania primeste in concesiune un teren de peste 11.000 de metri patrati pentru construirea unei moschei in Bucuresti.

In documentul semnat de Opaschi si Iusuf se arata ca Muftiatul trebuie sa raporteze trimestrial stadiul lucrarilor de constructie.

E vorba despre un teren de 11.295 de metri patrati situat pe bulevardul Expozitiei, in sectorul 1 din Bucuresti, locatie in care Muftiatul Cultului Musulman urmeaza sa ridice o moschee.

Intrebat care sunt motivele care stau la baza aprobarii construirii acestei moschei, secretarul de stat pentru Culte Opaschi a declarat ca e vorba de o datorie istorica.

 


 Contre Basescu- Muftiul Cultului Musulman

 

Traian Basescu ii recomanda Muftiului,  in iulie 2015, in plin scandal legat de sa faca ”ciocu mic”

”Muftiule, am o sugestie si pentru tine: ciocul mic, pentru că aici nu este vorba despre minorităţi. Ştii cumva de visul teroriştilor de la Statul Islamic de a se extinde în Balcani si Europa Centrală?", a scris Traian Băsescu pe Facebook.

 

”Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. A luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste care, dacă n-ar fi tragică, ar fi comică. În momentul în care islamismul se extinde către Balcani, prim-ministrul nostru hotărăşte să aprobe construcţia celei mai mari moschei din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate pentru 6.000 de studenţi. Nu există risc mai mare de securitate naţională decât să aduci studenţi musulmani în România şi de aici să-i şi exporţi prin Europa! Cred că astfel de decizii sunt cel puţin nesăbuite, dacă nu antinaţionale!”, declaraTraian Băsescu in iulie 2015.

 

 

In replica, Mulftiul ii reamintea presedintelui Basescu faptul ca in cele doua intilniri  pe care le-a avut cu preesedintele Turciei a fost de acord cu schimbul de terenuri, pe cel de la Bucuresti urmind sa se construiasca moscheea

 

„Nu ne-am fi aşteptat niciodată la o asemenea declaraţie din partea unui fost şef de stat. Cu atât mai mult cu cât era la curent cu planurile moscheii de la Bucureşti încă de pe vremea când era primar general al Capitalei. Pentru a restabili adevărul îi reamintesc că în cadrul a două vizite oficiale efectuate în Turcia, în 2011 și 2014, când l-am însoțit, a căzut de acord cu omologul său să acorde terenuri în București pentru construirea acestei moschei și a unui cimitir musulman. Reciproc, președintele turc și-a asumat obligația punerii la dispoziție, la Istanbul, a terenurilor necesare construirii unei biserici creștine românești și a unui cimitir, pentru comunitatea românească din metropolă, acorduri care au și fost finalizate, acum”, a declarat muftiul Muurat Iusuf.

 

De altfel, in timpul vizitei la Ankara din februarie 2014, Traian Basescu l-a asigurat e Recep Erdogan că Primăria Capitalei a declanşat procedurile pentru alocarea unui teren pentru o moschee.

“Aş vrea să încep cu o problemă care a fost în oarecare dispută azi dimineaţă. Am verificat şi vă pot spune că, într-adevăr, Primăria Capitalei a declanşat procedurile pentru alocarea unui teren pentru o moschee”, i-a spus Băsescu premierului turc, în debutul întrevederii cu acesta, potrivi Agerpres.

 

Patriarhia Romana nu se opune, dar vrea lamuriri oficiale privind detaliile

 

Patriarhia Romana a cerut in august 2015 lamuriri oficiale din partea cultului musulman cu privire la detaliile viitoarei moschei ce urmeaza fi ridicata in Bucuresti. Intr-un comunicat de presa, Patriarhia solicita informatii privind “necesiatea, dimensiunile si impactul” proiectului noii moschei ce va fi construita in capitala tarii, “pentru o corecta informare a credinciosilor crestini ortodocsi”.

 

Totodata, Patriarhia isi manifesta dezaprobarea fata de gestul provocator facut de o persoana care a plasat porci pe terenul alocat de Guvern pentru ridicarea moscheii.

“Gestul regretabil, chiar daca izolat, denota lipsa de respect si toleranta fata de credinta si traditia unei comunitati religioase”, arata sursa citata.
 

Patriarhia Romana nu are nimic impotriva construirii unei moschei in Romania, dar atrage atentia ca principiul reciprocitatii trebuie sa functioneze intre statele roman si turc, iar Bucurestiul asteapta sa primeasca un teren in Istanbul pentru un lacas de cult crestin-ortodox.

Patriarhia Romana stia inca din 2005 despre intentia de a fi construit un lacas de cult pentru comunitatea musulmana in Romania, sustine purtatorul de cuvant al Patriarhiei, parintele Constantin Stoica.

Insa, el atrage atentia ca in aceasta chestiune trebuie respectat principiul reciprocitatii.

Patriarhia Romana a spus ca nu are nimic impotriva construirii lacasului de cult (pentru comunitatea musulmana – n.r.), dar ca trebuie respectat principiul reciprocitatii, respectiv sa primeasca un teren in Istanbul, in conditii similare”, a explicat parintele Constantin Stoica.


 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22