De același autor
Lumea politică românească gândeşte şi acţionează ca şi când România ar fi o insulă izolată, n-are o perspectivă globală a situaţiei economice. Tensiunile din spaţiul european sunt înţelese, interpretate şi tratate exclusiv din perspectivă emoţională. Lipseşte cu desăvârşire analiza impactului economic al schimbărilor de direcţie din politica europeană. De pildă, dacă spaţiul Schengen va fi suspendat şi vor fi reintroduse controalele la frontieră, transportatorii români vor fi dramatic afectaţi. Nu vor suferi doar afacerile transportatorilor: balanţa de cont curent a ţării se va deteriora, din cauza intrărilor mai mici de valută, transporturile fiind un contributor important. Asta la nivel macroeconomic, la nivelul companiilor implicate, afacerile în scădere vor provoca falimente şi şomaj.
Consumul intern va fi motorul unei creşteri economice sterile, care nu va produce locuri de muncă, deoarece producătorii locali nu acoperă nevoile consumatorilor, şi nu va stimula creşterea salariilor. Vina nu aparţine importatorilor sau marilor reţele de magazine, care ar prefera, aşa, din snobism sau vreo bizară loialitate faţă de restul Europei, produsele străinilor, ea trebuie căutată în calitatea mai slabă a producţiei, în lipsa investiţiilor în industria alimentară, în cvasi-absenţa promovării produselor şi, în general, în lipsa de încredere a consumatorilor.
Exporturile vor continua să fie şi ele un motor al creşterii economiei, dar investiţiile extrem de mici, lipsa autostrăzilor şi instabilitatea legislativă nu au creat afaceri industriale noi, capabile să-şi găsească pieţe de desfacere.
Un alt risc ignorant este defazarea politicilor marilor bănci centrale, realitate extrem de periculoasă a pieţelor financiare. România riscă să rămână una dintre ţările cu dobânzile cele mai mari din lume, ceea ce ar putea atrage ca un magnet plasamente speculative pe leu. Desigur, asta se va întâmpla anul viitor, căci, în acest an electoral, investitorii se feresc să-şi plaseze banii în ţările cu risc politic.
Poate cel mai puternic risc este cel politic, provocat de nevoia politicienilor de a se impune în faţa alegătorilor prin legi cu parfum electoral. Realitatea terenului politic a demonstrat însă că, în ciuda faptului că fostul cabinet Ponta părea să fi epuizat spaţiul de pomeni electorale, imaginaţia iraţională şi calculele precare, bazate pe impresii statistice, dau roade.
Aşa-numita Lege a dării în plată e exemplul absolut. Ea nu este o lege care va pune la pământ sistemul bancar, deoarece băncile vor supravieţui celor câteva mii de eventuale apartamente, terenuri şi case pe care le vor primi în locul banilor. Este însă un proiect legislativ care descrie riscul politic, adică împrejurarea în care politicienii nu mai ţin cont de efectele unei legi care sfidează logica economică şi politică. Avertismentele primite de România în legătură cu această lege sunt fără precedent: Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi agenţiile de rating au tras semnale de alarmă privind efectele negative ale iniţiativei. Politicienii au ignorant mare parte din avertismente, dar au nuanţat totuşi termenii proiectului de lege, eliminând, cu suspine, proprietăţile cumpărate cu garanţia statului, prin programul Prima Casă. Cu toate acestea, după apariţia legii, statul ar putea fi penalizat de agenţiile de evaluare financiară cu scăderea ratingului. Oricum, ratingul României este la limita inferioară a investiţiilor recomandate, iar o tăiere va arunca împrumuturile statului în zona non investment grade, penalizată cu majorarea costurilor. Când statul se va împrumuta mai scump, vor creşte toate dobânzile noastre. Cât despre credite, vor fi nu doar mai scumpe, ci şi mai greu de obţinut.
O altă provocare a momentului este căderea preţurilor petrolului, ceea ce, aparent, a adus o relaxare în bugetele afacerilor şi ale consumatorilor de carburanţi. Dar, în momentul în care petrolul va începe să se scumpească, va izbucni inflaţia. Inflaţia va crea un nou impuls pentru scumpirea creditelor. Desigur, atunci unii politicieni vor explica situaţia prin lăcomia băncilor, care vor să câştige. Puţini vor admite realitatea că o economie condusă într-un registru imprevizibil, cu legi improvizate din necesitatea de a seduce electoral, fără analize de impact, sau ignorând vocea industriilor afectate, este ocolită de investitori şi se poate scufunda, lesne, în recesiune.
Anul viitor, nesăbuinţa relaxării preelectorale ar putea forţa mâna viitorilor guvernanţi, care, lipsiţi de bani, vor fi siliţi să mărească taxele. Deocamdată, trăim vremuri interesante, intense şi, pe alocuri, cu accente comice. Politicienii sunt frământaţi de spaima că anul electoral îi poate arunca în afara spaţiului de manevră şi dau un asalt final asupra electoratului buimăcit. De fiecare dată, însă, plătim un preţ prea mare pentru scenariile electorale.
