Mult zgomot pentru nimic sau cum se fabrică un eveniment de presă

Nu mă simt deloc confortabil văzând cum o agresiune stupidă și fără șanse de reușită a câtorva scriitori nemulțumiți din cine știe ce pricini contra asociației lor de breaslă „concurează“ pe micile ecrane sau în presa scrisă evenimente cu adevărat importante și preocupante pentru noi toți.

Nicolae Manolescu 29.03.2016

De același autor

 

Cu puține săptămâni în urmă, m-a sunat la telefon un prieten de peste ocean, scrii­tor și membru al Uniunii Scriitorilor, ca să afle ce se petrece la Uniune și de ce sunt dați afară unii membri. Toc­mai fuseseră excluși doi mem­bri care intentaseră pro­cese Uniunii, solicitând anularea Statutului și a ale­gerilor din 2013, precum și numirea unuia dintre ei pre­ședinte in­terimar. I-am răspuns prie­tenului meu că la Uniune nu se întâmplă nimic neo­biș­nuit. Statutul prevede că nu poți fi mem­bru într-o aso­cia­ție ca aceea a noastră con­testându-i re­gulile de funcționare și, încă, nu după 30 de zile, cum cere legea, ci du­pă doi ani și jumătate. Mai mult, unul din­tre cei care au făcut plângere în justiție fu­se­se mem­bru în comisia însărcinată cu re­dactarea Statutului, îl prezentase Con­si­liu­lui spre aprobare, îl votase laolaltă cu co­le­gii săi, candidase pe baza lui la președinția Filialei de Poezie București și fusese ales, candidase apoi la președinția Uniunii și pier­duse. Mă întorc la telefonul cu pri­ci­na. I-am spus prietenului meu ceea ce spun mereu de atunci încoace: Uniunea Scrii­to­rilor funcționează statutar, a depășit pe­ri­oada de criză de după 2009, nu are da­to­rii, și-a respectat obligațiile asumate față de membrii ei, și-a dus la bun sfârșit toate programele, cu excepția Festivalului „Zile și Nopți de Literatură“, exclusiv din fon­duri atrase, fără a cheltui un singur leu din veniturile interne sau din cotizații, ca­re rămân, de altfel, la filiale, ca și banii din vânzarea revistelor, care le revin aces­tora din urmă. Totul, în deplină trans­pa­rență. Numai cine nu vrea nu știe. În fine, i-am mai spus prietenului meu un lucru, și anume că, dacă îmi este cu ade­vă­rat prieten, ar fi trebuit să mă sune ceva mai de mult și să mă întrebe cine și de ce a de­clan­șat o campanie de presă contra Uni­u­nii și a mea personal, recurgând la un lim­baj suburban, de nereprodus public, plin de injurii, calomnii, atacuri la per­soa­nă, ame­nințări și blesteme (!). Fiind­că des­pre o agresiune contra Uniunii e vor­ba, nici­de­cum despre un „război“ în sâ­nul Uniunii, cum au titrat unele pu­bli­cații; con­ducerea Uniunii nu se războiește cu ni­meni; ea a reacționat la atacuri, apli­când Statutul. Acesta a fost însă doar în­ce­pu­tul.

 

Agresiunii verbale i-au urmat procesele. Nu unul, nu două, mai multe. Ele sunt pe rol și astăzi. Este, cum spuneam, contestat Statutul și pusă în discuție alegerea mea ca președinte. În fond, aces­ta e nodul pro­blemei. Jus­tiția, care înregistrase Sta­tu­tul, era solicitată să ia act de alegerea mea de către un „organ inferior“, Con­si­liul, deși ale­gerea fusese vo­tată de Adunarea Ge­ne­rală, exact cum stipula Statutul. O min­ciu­nă într-o plângere adresată justiției! Și ci­ne știa cel mai bine cum stă­teau lucrurile decât cel care făcea plân­ge­rea? Participase alături de mine în Adu­nă­rile Generale din cele 20 de filiale și asis­tase la deschiderea ur­nelor, odată turul în­cheiat, ne­con­tes­tând, era și greu, rezul­ta­tul. Nu mă în­tre­bați de ce după atâta timp a crezut că poa­te deveni președintele Uni­unii pe altă cale decât acea a alegerilor de­mocratice.

 

Lucrurile n-au rămas în acest stadiu. Du­pă o îndelungată forfotă pe Facebook sau pe bloguri personale, câțiva scriitori, unii membri ai Uniunii, alții, nu, au înființat un așa-numit Grup de Reformă, a cărui ca­racteristică principală este de a nu fi pro­pus nicio umbră de reformă, mai puțin ace­­eași dorință imperioasă de a-l înlocui pe președintele statutar ales. Grupul a ve­nit cu acuzații nefondate, ignorând totul despre activitatea Uniunii, mergând până la a solicita intervenția Curții de Conturi și chiar a DNA. Mai grav: o bună parte a sem­natarilor pe lista Grupului și-au dez­mințit în scris adeziunea. Alt fals, așadar! Campania a culminat cu convocarea unei Adunări Generale Extraordinare a Uniunii Scriitorilor, în cadrul căreia a fost aleasă o nouă conducere. Ilegalitate ușor de pro­bat: conform Statutului în vigoare (și al ori­căruia dintre cele anterioare), con­vo­ca­rea Adunării Generale Extraordinare este posibilă doar la cererea președintelui, a Consiliului sau a unei treimi din numărul membrilor (ceea ce înseamnă peste 800). Grupul a reușit să strângă 28 de scriitori, du­pă cum au declarat înșiși membrii lui. Doar că o treime dintre participanți nu erau membri ai Uniunii, altă treime au vo­tat prin delegație, nefiind prezenți, ceea ce e nestatutar, rămânând valabil votul a nouă sau zece persoane. În aceste condiții, votul nu are nicio valoare și e puțintel co­mic să vrei să schimbi conducerea unei ins­­tituții care numără 2.625 de membri prin votul a nouă sau zece dintre aceștia în­­truniți pe cont propriu. Ilegalitățile au continuat cu expedierea către presă a unui comunicat purtând sigla Uniunii, din care rezultă că cei nouă și cu sergentul ze­ce au ales în conducere 12 scriitori, mai mulți decât cei cu drept de vot, așadar și unii care nu sunt membri ai Uniunii, și nu neapărat fiindcă ar fi fost excluși, ci fiind­că nu făcuseră niciodată parte din rân­du­rile Uniunii. În mod ionic, așa-zisul pre­șe­dinte a semnat în trecut o solicitare de anu­­lare a taxei de timbru, iar unul dintre așa-zișii vicepreședinți a pledat contra legii de bugetare a revistelor de cultură ale Uniunii, ceea ce nu-l împiedică acum să promită că va reduce cotizația și că va mări numărul indemnizațiilor de merit! Și încă: toate acestea, înainte ca noua (sic!) conducere să fi fost validată de către ins­tanța judecătorească sau ca pretendenții la șefia Uniunii să fi obținut în justiție anularea Statutului în vigoare. Detaliu tre­cut suveran cu vederea de un moderator de televiziune care i-a prezentat pe con­testatari drept aleși, dar nu instalați. Că ei înșiși se cred legitimi, treacă-meargă, dar ca un jurnalist să-i aducă în studio atribuindu-le titluri fictive este de ne­în­țeles.

 

Iată cum se creează un fals eveniment de presă! Mărturisesc că, dincolo de, cum să zic mai blând, nedumerirea mea față de tot ce se întâmplă, nu mă simt deloc con­for­tabil văzând cum o agresiune stupidă și fără șanse de reușită a câtorva scriitori nemulțumiți din cine știe ce pricini contra asociației lor de breaslă „concurează“ pe micile ecrane sau în presa scrisă eve­ni­mente cu adevărat importante și preo­cu­pante pentru noi toți. Mult, dar supărător, zgomot pentru nimic.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22