3B - arma fatală

De spus, s-au spus multe și pestrițe despre măcelul de la Bruxelles. Dar important nu e ce s-a spus. Important e ce nu s-a spus, nu se spune și nu se va spune în vecii vecilor amin, cu binecuvântarea con­sensului luminat al ideologiei oficiale occidentale. Dacă e prea savant, atunci traducem: bla, bla, bla. Nu orice fel de bla, bla, bla. Vorbim de un 3B genetic, stăruitor ca una din­tre bolile terminale care cer sinuciderea. La căpătâiul bol­navului s-au adunat toți vra­cii închipuiți și doctorii ratați care urăsc bisturiul, dar cred în descântece autocritice.

Primul strat de incompetență 3B vine de la trupele din prima linie. Serviciile speciale ale statului belgian au lăsat în urmă un tratat de tembelism fără seamăn. Cu patru zile înainte de orgia bestială din 22 martie, l-au dibuit pe faimosul Abdeslam, individul care făcuse trea­bă islamică frumoasă la Paris și se ascundea de patru luni la Bruxelles, cazat de admirabila co­munitate musulmană moderată, iubitoare de pace și devreme acasă, unde trebuie să dea de mâncare domnilor care vor pleca la ucis a do­ua zi. Captivul a petrecut ca la spa, în ares­tul poliției belgiene. Mai întâi, a anun­țat că vrea să colaboreze. Pe urmă, s-a răz­gândit. Pro­curorii au reușit să îl deranjeze cu întrebări vreme de exact două ore în patru zile. În rest, omul s-a odihnit, a citit noutăți pe site-ul ISIS, a mai dat un So­litaire. Da­că îndrăzneau să îl de­ran­jeze mai mult și să îl apropie de o vână de bou, pro­curorii riscau să dea de ur­ma aten­tatului ce se pre­gă­tea, sal­vând, astfel, 35 de oa­meni. Evident, nu merita. Drep­turile omului cu vestă de sinucigaș bat drepturile omu­lui în orice altă vest­imen­ta­ție.

Al doilea rând de întârziați 3B s-a distins în dezbaterea ce a urmat arestării faimosului consumator de croissants din ares­tul poliției belgiene. E vorba de ziariști și o neprețuită lio­tă de academici împrumutați de la Université Libre de Bruxelles, leagănul stân­gii liberale, înfrățit prin doctrină cu restul cre­șelor din oraș. Combinata amintită a asigurat fundalul analitic-intelectual al dezbaterii. Am aflat, ilu­minați, că nu știm să prețuim co­moa­ra din ghetourile arabe care dau Bruxellesului ade­văratul înțeles european. Am mai notat silitori că rasismul belgian e dominant și se ma­­ni­festă vâlvoi prin lipsa de control a en­cla­velor musulmane. O domnișoară cu hijab a ți­pat tare la statul belgian care nu o lasă cu bur­ka la serviciu și a cerut o schimbare ime­dia­tă. A noastră, nu a ei. Statul belgian a luat la cu­noștință.

Apoi, au venit bombele. Spre cinstea lor, co­mentatorii de elită au revenit în aceeași seară și ne-au comunicat că rămâne cum am sta­bi­lit: suntem vinovați, de data asta pentru șo­ma­jul ridicat din ghetouri. Din lipsă de timp, sfă­tuitorii academici nu au mai explicat cum se face că statul nu poate încasa taxe și im­po­zi­te legale în ghetouri, dar reușește să plă­teas­că ajutoare sociale. N-am aflat nici de ce ni­meni nu plătește apă și curent în ghe­touri, dar statul livrează în continuare apă și curent. Chiar fără aceste lămuriri, e de bănuit că rasismul explică și acest gen de oprimare economică.

Al treilea rând de deștepți 3B a apărut după măcel. Mai exact, nu mult după ce, la ae­ro­port, un bărbat a apucat să-și vadă soția în­ju­mătățită de valul de schije care i-au tăiat pi­cioarele. Și mai exact, nu foarte mult după ce, în metrou, s-a putut vedea un dreptunghi dansând lângă o sferă. Un tors uman zvâcnea la câțiva metri de capul aruncat de explozie. Buuun! La vreo oră de la apariția acestor nou­tăți geometrice, s-a format disciplinat o coa­dă de lideri, liderițe și liderași europeni care s-au adresat belgienilor și celorlalți europeni. De la Merkel Angela, cunoscuta garantă a uni­tății Europei și a acesteia cu Orientul Mijlociu și Africa de Nord, la primul ministru belgian, alertat de evenimente de televizorul uitat des­chis în birou, la figuri statuare ale Par­la­men­tului European, toată lumea a făcut re­co­man­dări. Toate, bune ca feșele pe creierii lipiți de perete și ca injecțiile în gambele găsite printre valizele din aeroport. În primul și în primul rând, am fost instruiți să arătăm unitate! De un­de decurge că, până la bombe, eram în război civil. A urmat apelul la continuarea vie­ții și obiceiurilor curente! Un distins politician a cerut, de pildă, continuarea votului în Par­la­mentul European, arătând că „numai așa îi vom învinge!“. Am plecat din sală, dar n-am auzit ca rezistenții rămași să fi învins pe ci­ne­va. Alte figuri politice de mare nivel au re­co­mandat terapia prin pasivitate ca sfidare su­premă. Ceea ce vrea să spună că numai con­tinuând să facem ce am făcut și până acum, adică nimic, îi vom sfida cu adevărat pe cri­minali. Care criminali? Se înțelege, nu e vorba de Islam, ci de o minoritate infimă care, la drept vorbind, nu există.

Din Statele Unite, Hillay Clinton a stabilit că nu există legături între Islam și terorism. Din Cuba, președintele Obama a transmis, în­con­ju­rat de idolii lui comuniști, că Statul Islamic e, oricum, terminat. De altfel, o școală rebelă de gândire a avansat ideea că Statul Islamic a avut o cădere nervoasă și a decis să își pună capăt zilelor, terorizat de discursurile Marelui Hipster de la Casa Albă.

Așa arată și așa lucrează devastatoarea armă 3B - bla, bla, bla-ul occidental, care a înlocuit ultima urmă de curaj, onestitate și voință în­tre cei ce ne conduc. Spre dezastru.