Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


„Asasinarea“ lui Trosca (III) Misterele uslaşilor ucişi la Revoluţie
Madalin Hodor - - - -
2016-04-05
Dosar
3

Într-un incident controversat care a avut loc în noaptea de 23-24 decembrie 1989, în Drumul Taberei, două echipaje ale Unităţii Speciale de Luptă Antiteroriste (USLA) au fost atacate de forţe ale MApN. Opt uslaşi au fost ucişi, printre care şi Gheorghe Trosca, şeful de stat-major al USLA.

În decembrie 1989 „unii“ au ales „Marea“

 

Nu ştiu câţi dintre români au citit în 18 decembrie 1989 textul apărut în Scânteia Tineretului sub titlul Câteva sfaturi pen­tru cei aflaţi în aceste zile la mare. Ma­jo­ritatea au preferat, probabil, să caute frec­venţele radio ale Europei Libere pentru a auzi cu urechile lor ţipetele de ajutor ale ti­mişorenilor şi rafalele de mitralieră care au pus capăt primei nopţi de revoltă des­chisă anti-Ceauşescu.

 

Cei care, totuşi, mai citeau în acele zile ofi­ci­nele de informare ale Partidului o făceau căutând printre rânduri un indiciu, cât de mic, despre ce le rezerva viitorul. Se obiş­nuiseră să deducă, dintr-un cuvânt stre­cu­rat aiurea sau dintr-un detaliu care nu se potrivea, cursul evenimentelor ulterioare. Se căutau „şopârle“ ascunse în careurile de cuvinte încrucişate. Dar niciodată nu se mai văzuse aşa ceva. Un întreg text com­plet de neînţeles. Era bizar ca redacţia Scânteii Tineretului să se ţină de glume cu marea în decembrie şi asta într-un mo­ment în care tot aparatul represiv era tu­rat la maximum.

 

Adormiseră cei de la Secţia Presă a CC al PCR, care dădeau avizul pentru fiecare edi­ţie a ziarului cu o zi înainte de apariţie? Re­dactorul, şeful de secţie, redactorul-şef ad­junct şi redactorul-şef, prin mâna că­rora trecea obligatoriu fiecare text înainte de publicare, nu au remarcat inad­ver­ten­ţele? Nu s-a observat nimic atunci când s-a ţinut obligatoria şedinţă de redacţie de la ora 12, pe 17 decembrie? Apoi, cum de a scris Sorin Preda (care apare ca sem­natar al articolului sub iniţialele S.P.) un ast­fel de text fără cap şi coadă şi care nu era amuzant nici dacă îl publicai în iulie? Ziaristul era cunoscut printre colegi ca un om cu umor de calitate (o moştenire de fa­milie) şi un bun profesionist.

 

Unde era „omul de la sediu“, cel care, po­trivit lui Mircea Bunea, „(...) era ultimul care dădea drumul [ediţiei, n.n.] şi dacă în ultima clipă spunea «Ăsta îl scoa­tem!», se scotea imediat. Şi dacă mai era un material care ar fi putut intra în spaţiul respectiv, introducea materialul ăla“1? Să fi decis acest personaj omni­po­tent scoaterea unui articol care i s-a părut nepotrivit şi introducerea „sfaturilor“ pen­tru „amatorii de plajă“? Nu a găsit în rezerva de texte a redacţiei ceva mai po­trivit?

 

Sorin Preda a fost, de departe, cel care a avut cel mai mult de suferit de pe urma apa­riţiei inexplicabile a articolului. Pe 22 decembrie 1989 apăruseră în Bucureşti copii xerox ale „Sfaturilor“ şi a intuit că nu va scăpa uşor din povestea asta. A avut dreptate. A fost, după 1990, chemat la au­dieri în faţa Comisiei Parlamentare pentru Cercetarea Evenimentelor din decembrie 1989 şi chestionat despre ceea ce se ve­hi­cula a fi blueprint-ul acţiunilor teroriste. La această acuzaţie, extrem de gravă, autorul a răspuns că era vorba despre un text umoristic, nu despre indicaţii cifrate. A mai declarat că l-a scris cu patru zile înainte şi că era însoţit de o introducere care oferea o cheie a „glumei“. Nu ştia de ce introducerea a dispărut din varianta pu­blicată. Redactorii de la Scânteia Ti­ne­retului, audiaţi de aceeaşi Comisie, au afir­mat că a fost vorba despre o greşeală la tipărire.

 

Activarea Reţelei „R“

 

Viceamiralul Dinu, şeful DIM, pe biroul căruia a fost depus articolul chiar pe 18 de­cembrie 1989, nu a considerat, însă, ni­ciun moment că ar fi vorba despre vreo glu­mă sau de o greşeală. A concluzionat că este vorba despre un mesaj cifrat. Cum a ajuns la ipoteza respectivă? Pentru că tex­tul semăna izbitor de mult cu tipul de co­municare pe care ar fi utilizat-o Di­rec­ţia de Informaţii a Marelui Stat Major pentru activarea Reţelei „R“. Dar vice­a­miralul Dinu ştia că reţeaua secretă a Armatei nu fusese activată şi era chiar cel mai în măsură să o ştie, din moment ce el o coordona. Mapele roşii cu ordinele şi ci­frurile corespunzătoare erau încuiate în sei­ful șefului Statului Major al Armatei, generalul Ştefan Guşă, care se afla la Ti­mişoara.

 

Indicativul „Radu cel Frumos“, transmis în ziua de 17 decembrie unităţilor MApN, care presupunea trecerea acestora în si­tua­ţia de „alarmă parţială de luptă“ în cazul existenţei unei ameninţări iminente din exterior, ar fi justificat alertarea re­zer­viş­tilor din „R“, care existau tocmai pentru această ipoteză, în care un invadator stră­in ar ocupa o parte a teritoriului naţional. Însă Nicolae Ceauşescu minţea cinic în legătură cu „ameninţările externe“ pen­tru a justifica mobilizarea Armatei şi a o trimite să tragă asupra populaţiei civile din Timişoara. Dinu, care monitoriza, de la începutul lui 1989, mişcările de trupe de la graniţele de Vest ale României, ştia foarte bine că nu exista niciun pericol de invazie şi că nu erau motive pentru ac­tivarea „R“-ului.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-hodor-2sd.jpg

Decembrie 1989: vehicule blindate ale MApN pe Calea Victoriei, în zona Palatului Telefoanelor.

 

 

Totuşi, cineva transmisese un mesaj de mobilizare şi indicase un mod general de acţiune. Viceamiralul Dinu nu a mai avut timp, în decembrie 1989, să investigheze posibilitatea existenţei unei alte reţele, de tipul celei pe care o coordona, care tocmai fusese activată şi căreia i s-ar fi adresat mesajul cifrat din Scânteia Tineretului.

 

Majoritatea celor care au încercat să des­luşească raţiunile bizare ale apariţiei tex­tului menţionat l-au legat de evenimentele petrecute după plecarea lui Nicolae Ceau­şescu de pe clădirea CC. Coincidenţa stra­nie dintre modul de acţiune al „ele­men­telor diversioniste“ din perioada 22-31 decembrie 1989 şi indicaţiile din articol au părut a justifica această ipoteză.

 

În opinia mea, există şi o altă posibilă interpretare. Textul a fost introdus în ziar în ziua de 17 decembrie, pentru a putea să apară pe 18 decembrie. Iar „sfaturile“ au fost aplicate imediat. Din 18 decembrie la Timişoara, 20 decembrie la Sibiu şi din noaptea de 21 decembrie la Bucureşti au început să cadă victime ale unor trăgători izolaţi, plasaţi în camere de hotel, poduri ale clădirilor şi „camuflaţi“ printre pro­testatari. Asta pe lângă victimele „re­pre­siunii la vedere“ provocate de Armată şi Securitate. Poate de aceea colonelul Ghir­coiaş a vizitat spitalele bucureştene pe 25 decembrie 1989, colectând fişele de in­ter­nare şi bucăţile de cartuşe găsite în ca­davrele unora dintre revoluţionarii şi mi­litarii împuşcaţi, la fel cum procedase în morga Spitalului Judeţean de la Ti­mi­şoa­ra în noaptea de 18-19 decembrie, când se­lectase anumite cadavre destinate in­ci­ne­rării. Pentru Nicolae Ceauşescu nu a exis­tat o Revoluţie înainte de 22 decem­brie şi una după 22 decembrie. Doar o luptă „pâ­nă la capăt“ pentru a se menţine la pu­te­re. Prin orice mijloc.

 

Cosma Viorica, Ion Iliescu şi „cofabulaţiile“

 

Pe 22 decembrie 1989, doamna Cosma lo­cuia într-unul dintre blocurile din faţa Mi­nisterului Apărării. În jurul orelor 17-18 se afla în sufrageria apartamentului său îm­preună cu două vecine de scară. O ti­pică reuniune la o cafea. În declaraţia sa, dată în faţa procurorului Popov, Cosma Vio­rica povesteşte o scenă incredibilă. La un moment dat, „era înaintea lăsării în­tunericului“, de la geamul balconului observă în spaţiul verde dintre blocurile A1 şi A2 un grup de cinci tineri şi remarcă pe unul dintre ei, „îmbrăcat cu o geacă al­bă“. Detaliul vestimentar i-a atras aten­ţia, ştiut fiind faptul că înainte de 1989 oamenii preferau îmbrăcămintea închisă la culoare. A observat apoi că cei cinci, îm­brăcaţi civil, erau înarmaţi, dar nu a putut preciza tipul armamentului, descriindu-l ca fiind „puşti scurte şi negre“. Ce a urmat este şi mai incredibil. Cei cinci des­chid focul asupra clădirii Centrului de Calcul, apoi fug şi se ascund în spatele blo­curilor. Soldaţii din dispozitivul de apă­rare ripostează, iar gloanţele trase de ei lo­vesc blocurile şi sparg geamurile apar­ta­men­tului doamnei Cosma. Panicată, aceas­ta aleargă la soţul său, aflat în bucătărie, şi îi povesteşte scena. Domnul Cosma scoa­te capul pe geamul bucătăriei şi îi vede pe cei cinci ascunşi în spatele blocului. Ţipă la ei „să se potolească“ şi „să lase pros­tiile“. I se răspunde în cea mai neaoşă lim­bă română: „Bagă capul în casă că te îm­puşcăm!“. Doamna Cosma a mai declarat că l-a văzut, a doua zi, pe tânărul îm­bră­cat în „geaca albă“ mort lângă unul din­tre blocuri.

 

Declaraţia a fost considerată extrem de im­portantă de către procurorul Popov, mo­tiv pentru care ea se află menţionată în re­zoluţia din dosarul privind „Evenimentele soldate cu morţi şi răniţi între 21-31 de­cembrie 1989 în zona MApN“ şi în toate celelalte cauze disjunse din respectiva an­chetă. Motivul? Procurorul militar a con­siderat această secvenţă ca fiind „factorul declanşator“ al evenimentelor care se vor desfăşura în zilele ulterioare în zonă. Până în acel moment nu se trăsese niciun car­tuş şi nu exista nicio intenţie a militarilor din dispozitiv de a ciurui la întâmplare blo­curile din zonă, nici de a se împuşca între ei. În plus, o observaţie interesantă este aceea că la ora la care se petrecea in­cidentul din faţa MapN, în ziua de 22 de­cembrie, în Piaţa Palatului (locul unanim desemnat ca fiind primul în care s-a tras în Bucureşti) se trăia, încă, euforia liber­tăţii fără gloanţe.2

 

Genul acesta de mărturie, deloc singulară, are neajunsul de a fi considerată cel mult „o ciudăţenie“ în zilele noastre, după atâţia ani de discuţii şi dezbateri despre evenimentele din decembrie 1989. Sa­tu­rată de teorii conspiraţioniste şi poveşti aiuritoare, opinia publică românească are un reflex automat de a considera orice măr­turie privind existenţa „teroriştilor“ ca fiind o invenţie neavenită şi inutilă. Se vorbeşte despre „cofabulaţie“. Dincolo de alegerea total nefericită a acestui termen, care defineşte în sensul primar un „sim­p­tom al unei boli mintale, care constă în prezentarea inconştientă a unor fapte imaginare“, este indusă ideea că mii de români au fost atinşi în decembrie 1989 de un exces de mitomanie.

 

Doamna Cosma şi-a imaginat, poate, în­trea­ga poveste, aflată sub influenţa „cofabulaţiei“, dar cu siguranţă Ion Ilies­cu nu credea în decembrie 1989 (şi nu cre­de nici astăzi) în chestiuni care depăşesc „meandrele concretului“. Or, în mod cât se poate de concret, din momentul în care fusese desemnat ca lider al mişcării po­pu­lare, el şi cei din apropierea lui erau vâ­naţi. Se trăsese asupra lor în clădirea CC, la Televiziune şi în timpul deplasărilor prin Bucureşti. Întrebarea era: cine tră­gea, din moment ce Armata şi Securitatea erau de partea Revoluţiei? Poate civilii ca­re provocau incidente din prostie şi din ma­nipularea greşită a armamentului cap­turat sau oferit cu largheţe de Armată şi Securitate. Sigur că da, dar cum puteau ei să desfăşoare atacuri coordonate, care pre­supuneau un grad ridicat de cunoştinţe tactice, şi mai ales cum comunicau cu cei de la Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca etc. astfel încât să acţioneze în acelaşi mod?

 

Pe 23 decembrie 1989, Ion Iliescu, după câteva incidente în care fuseseră capturaţi sau anihilaţi „terorişti“, ajutat de „ochiul rece“ al lui Silviu Brucan, devenise ex­trem de suspicios că şefii Securităţii şi, po­sibil, şi cei ai Armatei nu-i sunt atât de ataşaţi pe cât declarau. Îi bănuia, nu fără motive întemeiate, că fac un joc dublu şi că îi ascund adevărul despre identitatea persoanelor care trag sau că ar putea fi chiar cei care îi coordonează. De aceea a ho­tărât să îl aşeze efectiv la comanda Ar­matei pe Nicolae Militaru, chiar dacă, per­sonal, nu îl agrea.

 

Astfel, întreaga „conducere politică“ a Re­voluţiei (Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Sil­viu Brucan, Petre Roman, Gelu Voican-Voi­­culescu, Mihai Montanu) hotărăşte să mear­gă la sediul MApN pentru a pune lu­crurile la punct. Un alt motiv era şi acela că ministerul era o adevărată fortăreaţă, apărată de 2.137 de militari, 63 de tancuri, 49 de TAB-uri şi două baterii de an­ti­ae­riană. O forţă capabilă să acopere în timp de război un front de 50 km pe două linii, dar care era total neputincioasă în faţa răz­boiului de gherilă urbană declanşat de tră­gătorii din blocurile din zonă. Totuşi, faţă de sediul CC, unde se trăgea chiar pe co­ridoarele din interior, era o variantă mult mai sigură. Mai ales că aflaseră, de la un ofiţer de la Direcţia a V-a, că birourile CC erau înţesate de microfoane, de unde şi sus­piciunea că „teroriştii“ ascultau în di­rect deciziile „conducerii revoluţionare“.

 

Bulă Moise vs. Trosca. USLA contra USLA?

 

Iulian Vlad a fost ultimul sosit la sediul MApN. A fost informat despre schimbarea structurilor de comandă, dar pentru el nu era nicio surpriză. Ştia, din seara zilei de 22 decembrie, că Nicolae Militaru este pro­pus de Iliescu ca ministru al Apărării, doar că „nominalizarea“ nu fusese urmată de vreo măsură care să-i asigure acestuia posibilitatea practică de a comanda Ar­ma­ta. Vlad se aştepta ca situaţia să se per­petueze şi ca el să conducă, în continuare, operaţiunile militare împreună cu gene­ralul Guşă în cadrul Comandamentului Militar Unic, abia înfiinţat.

 

Dar atitudinea „conducerii revoluţionare“ se schimbase radical. Este atacat frontal şi acuzat că ascunde identitatea celor care trag şi care, spune Brucan, sunt din „re­ţeaua S“ a Securităţii. Iulian Vlad jură că nu ştie nimic despre o astfel de reţea şi, ezitant, spune că cei care trag „o fac pe cont propriu“. O afirmaţie zguduitor de adevărată, dar imposibil de înţeles la justa ei valoare în respectivele momente. Nici Brucan, nici Iliescu nu sunt convinşi. Gelu Voican-Voiculescu îl întreabă despre USLA, la care Vlad se apără spunând că unitatea şi Comandamentul Trupelor de Securitate fuseseră trecute în subordinea Armatei de pe 22 decembrie seara. Cam cum se rea­lizase practic această mutare a comenzii? Spune că fuseseră trimişi ofiţeri din MApN în respectivele unităţi, dar nu-şi aminteşte numele lor.

 

Silviu Brucan îi cere să meargă la Te­le­viziune şi să le transmită „securiştilor“ să depună armele şi să nu mai tragă. Iulian Vlad tergiversează şi spune că a dat ordine în acest sens, telefonic, încă din 22 de­cem­brie. Brucan nu se referea la ofiţerii din birouri, care făceau dosare de urmă­rire şi ascultau telefoanele, dar Iulian Vlad se fa­ce, din nou, că nu înţelege. Va plăti scump acest meci al nervilor cu Silviu Brucan. Pentru că nu reuşesc să scoată ma­re lucru de la el, oamenii lui Iliescu îl tri­mit un etaj mai sus în biroul lui Guşă şi îi cer să-l cheme la minister pe şeful USLA, co­lo­ne­lul Gheorghe Ardeleanu. Fost Bulă Moise.

 

Ardeleanu este luat la întrebări imediat după ce ajunge la MApN, într-una dintre camerele din apropierea cabinetului mi­nistrului, de către Voican-Voiculescu. Acesta îl întreabă dacă USLA are unităţi de comando şi case conspirative din care „trăgătorii“ se aprovizionează cu arme şi muniţie. Generalul Hortopan, martor ocu­lar al acestor interogatorii scurte, rela­tează, în declaraţia sa din 10 august 1994, că Ardeleanu era din ce în ce mai ne­li­niştit şi că devenise extrem de nervos. Se apropiau de un punct sensibil?

 

Cert este că nervozitatea şefului USLA a atins paroxismul câteva momente mai târ­ziu. În biroul lui Nicolae Militaru se dis­cută din nou chestiunea „teroriştilor“ şi Ardeleanu tocmai perora despre loialitatea sa şi a unităţii pe care o comandă. Este momentul în care generalul Hortopan îi anunţă pe cei prezenţi că, lângă CIT (Co­mandamentul Infanteriei şi Tancurilor), a fost capturat un subofiţer din USLA. Ochii se fixează pe Ardeleanu, care tocmai garantase că toţi uslaşii săi sunt în unitate. Acesta îl întreabă nervos pe generalul Hor­topan de unde ştie că respectivul aparţine USLA, iar după ce află că s-a găsit asupra lui o legitimaţie cu antetul unităţii răbuf­neşte, spre surprinderea tuturor: „Asta Trosca mi-a făcut-o!“. Nu prea înţelege ni­meni ce vrea să spună şi ce are de îm­părţit cu şeful său de Stat Major.

 

Era a doua oară, în ziua de 23 decembrie, când numele lui Gheorghe Trosca era men­ţionat. „Cineva“ lansase zvonul, de di­mi­neaţă, că şeful Statului Major de la USLA fugise din ţară cu un paşaport fals. El se găsea, de fapt, pe terasa Palatului Tele­foanelor împreună cu Eugen Cotună, de unde solicită prin staţie la USLA să îi fie trimis un binoclu. Subofiţerul Şoldea, aflat în unitate, este cel care i-l duce şi declară că Trosca solicitase binoclul „pentru a iden­tifica locurile din care trăgeau te­ro­riştii asupra clădirii Telefoanelor“. Ne­ştiind probabil că i se sugerase să dispară, Trosca se ocupa, se pare, de ceea ce ar fi trebuit să facă USLA în acele zile: să-i anihileze pe terorişti. Dar ce te faci dacă, aşa cum aveau să constate uslaşii conduşi de căpitanul Victor Enăchioaie şi care au intervenit în aceeaşi zi într-un bloc din Piaţa Iancului, teroriştii (uciseseră doi din­tre ei) aveau „exact armamentul pe care îl aveam şi noi“?

 

Că Gheorghe Ardelanu avea chestiuni gra­ve de reglat cu Gheorghe Trosca rezultă nu numai din atitudinea sa în ziua de 23 decembrie şi din declaraţiile unor martori, care pot fi acuzaţi de mistificare a eve­nimentelor. El însuşi a recunoscut, in­di­rect, existenţa unui conflict deschis cu Tros­ca. În februarie 1990, colonelul Arde­leanu Gheorghe i-a înaintat generalului Militaru un raport succint al cărui con­ţi­nut este cel puţin ciudat. Supărat pe acu­zele aduse de Ardeleanu în interviurile din ziarul Zig-Zag şi pe campania de­clan­şată de respectivul ziar împotriva sa, ge­neralul Militaru a ataşat o copie a do­cu­mentului la plângerea penală adresată Par­chetului Militar.

 

Iată ce spunea Ardeleanu: „Vă raportez [Militaru era încă ministru] că întors în uni­tate am stabilit cu certitudine că lt.col. Trosca – fostul şef de stat major din USLA, care a condus cele 2 echipaje de in­tervenţie - a vrut să mă lichideze pe mi­ne şi pe col. Gheorghe Gherghina, loc­ţiitorul pentru dotarea cu armament şi tehnică de luptă al unităţii. Consider că acest ofiţer a avut legătură cu cineva din Direcţia de Contrainformaţii Militare şi cred că planul conceput împotriva mea trebuie să conducă la o clarificare“.

 

Acuzaţia lui Gheorghe Ardeleanu era ab­solut incredibilă şi generalul Militaru afir­mă în plângerea sa că a fost atât de re­vol­tat de enormităţile susţinute de şeful USLA încât nu s-a abţinut să-l întrebe di­rect cum explică faptul că Trosca nu a în­cercat să-l lichideze în unitate şi a venit să o facă la sediul MApN. Nu a primit ni­ciun răspuns.

 

De neînţeles este şi atitudinea ulterioară a lui Gheorghe Ardeleanu, care, pe de o par­te, îşi acuza subordonaţii că vroiau să-l omoare şi, exact în aceeaşi perioadă (fe­bruarie 1990), făcea demersuri pentru ca ei să primească titlul de „eroi martiri“.

 

Vom vedea că „spiritul de justiţie“ al lui Ar­deleanu era dirijat spre muşamalizarea întregului episod, că „stindardul dreptăţii pentru eroi“ a fost preluat de toate părţile interesate să îngroape adevărul sub mo­nu­mente şi că mizele sunt, în continuare, de o mare importanţă şi extrem de diverse...

 

(Va urma)

 

Note

 

1. Interviu realizat de Alice Boboc şi publicat pe blogul personal AliceinWondernet cu Mircea Bunea, fost ziarist la Scânteia Tineretului.

2. Substratul mistificării este acela de „a demonstra“ că deschiderea focului este legată de prezenţa „grupului de KGB-işti“ din jurul lui Ion Iliescu în clădirea CC, grup care, potrivit „conspiraţioniştilor“, ar fi fost la originea declanşării „psihozei teroriste“. Se trăgea deja, înainte de lăsarea serii, din vilele din zona Televiziunii şi asupra blocului ocupat de personalul Ambasadei URSS (care, din fericire, fusese evacuat în zilele anterioare). La Sibiu se trăgea de la amiază.

TAGS : Madalin Hodor Asasinare Trosca Revoluţie uslaşi
Recomandari
Comentarii
un istoric 2016-04-11
Trosca si cotuna erau cei mai buni ofiteri de securitate din usla.la baza trosca ofiter geniu chimic inginer chimist academia militara ci st de temut,Cotuna ofiter transmisiuni academia militara cist de temut.cei doi erau nedespartiti.trosca il crescuse pe cotuna era omul lui,trosca la crescut in ci apoi l-a luat la usla cu el.atentie usla era cea mai buna unitate a dss si a mi nu intra oricine .diletanti si nestiutori care habar nu au cu ci si contraspionajul palavragesc vrute si nevrute despre acesti oameni de elita omorati de unii marsav si las se pare chiar miseleste.
Mircea Ordean 2016-04-07
Recunosc a fi lecturat înainte așezatele lucrări ale dlui A.M. Stoenescu, cele asupra loviturilor de stat pe la noi.


Prin urmare nutresc ceva disconfort, în lectura articolului de aici
mariusmioc 2016-04-19
Este problema dv., domnule Ordean, că sînteţi influenţat de falsificatorul istoriei Alex Mihai Stoenescu, supranumit "cel mai scîrbos informator al securităţii" de către Neculai Constantin Munteanu.
Total 3 comments.
3273
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori