De același autor
În urmă cu peste un an, pe 17 decembrie 2014, Barack Obama și Raul Castro surprindeau mapamondul anunțând reluarea relațiilor dintre cele două state după jumătate de secol. Ce a urmat a fost o serie de pași de ambele părți, inclusiv reluarea relațiilor diplomatice, în 20 iulie 2015, și redeschiderea ambasadelor de la Havana și, respectiv, Washington. Embargoul declarat de SUA în 1961 nu a fost anulat încă de Congresul SUA, căci Partidul Republican se opune acestei decizii. Acuzat de toate neajunsurile de către regimul de la Havana, menținerea acestuia ca element definitoriu al politicii nord-americane este criticată de președintele Obama, dar momentan acesta nu poate fi eliminat pentru a definitiva reluarea relațiilor dintre cele două state.
Vizita la Havana a președintelui Obama
În vizita sa la Havana, președintele Barack Obama s-a întâlnit cu președintele Raul Castro, dar nu și cu fostul președinte Fidel Castro, care a preferat să organizeze o reuniune, cu doar două zile înaintea sosirii lui Obama, cu președintele Venezuelei, Nicolás Maduro. Lunea trecută, pe 28 martie, Fidel Castro publica și un editorial în care afirmă că Cuba nu are nevoie de Obama și acesta ar trebui să se ocupe de alte probleme decât cele cubaneze.
Vizita lui Obama a fost precedată de arestări ale opozanților politici precum Damas de Blanco sau Doamnele în Alb, care protestează pașnic împotriva regimului Castro. Președintele Obama s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți ai societății civile cubaneze, printre care s-a aflat și lidera mișcării pacifiste Doamnele în Alb, Berta Soler. În Cuba ar mai fi între 27 și 70 de deţinuţi politici, conform unor organizații precum Freedom House.
De altfel, la întâlnirea de luni, 21 martie, cei doi președinți au preluat întrebări de la jurnaliști, printre care și o întrebare de la un ziarist cubano-american pentru Raul Castro despre deţinuţii politici și motivele pentru neeliberarea acestora. După ce întâi n-a vrut să răspundă, Raul Castro a spus că așteaptă lista cu deţinuţii dacă aceasta există și că nici în SUA nu sunt respectate drepturile omului, invocând și dreptul la sănătate gratuită, care nu există în nord.
Obama s-a adresat direct poporului cubanez, subliniind că gestul său este menit să sfârșească Războiul Rece și elementele comune care îi aduc împreună și, în același timp, a lăudat elemente ale sistemului cubanez, precum sistemul de educație și egalitatea de șanse, presărându-și discursul cu expresii în spaniolă. În același timp, le-a sugerat cubanezilor ce ar trebui să se schimbe: cubanezii ar trebui să poată fi angajați direct, ar trebui să aibă acces la Internet, ar trebui să existe libertate de expresie, alegeri libere, respectarea drepturilor omului, care sunt universale. „Nu ne vom impune sistemul nostru economic, orice schimbare va veni de la poporul cubanez“, a declarat președintele Obama.
Pe lângă întâlnirile oficiale, Obama a încercat și să accentueze diplomația culturală și a asistat împreună cu Raul Castro la un meci de baseball. El s-a adresat înaintea sosirii la Havana cubanezilor și prin intermediul unei emisiuni umoristice, Vivir del cuento, a actorului Luis Silva care-l interpretează pe Panfilo. Obama a apărut în emisiune vorbind cu Panfilo la telefon și întrebându-l Que bolá? (Cum merge?) și declarând că poporul cubanez și cel american sunt prietene.
După vizita președintelui Obama, vineri, 25 martie, la Havana s-a auzit muzica celor de la Rolling Stones, aflați într-un turneu american. Aceștia au decis de fapt să ofere un concert gratuit cubanezilor, plătit se pare de o fundație obscură, Fundashon Bon Intenshon (o fundație filantropică deținută de Gregory Elias) cu sediul în Curaçao, conform ziarului El Confidencial. Cele două evenimente s-au potrivit pentru a oferi o nouă perspectivă asupra relațiilor dintre SUA și Cuba.
Limitata liberalizare raulistă
Actualul președinte Raul Castro a preluat mandatul de la fratele său Fidel în iulie 2006, acum aproape 10 ani, fiind ales în 2008 (și reales în 2013) și urmând să-și încheie cel de-al doilea mandat în 2018. Peste mai puțin de doi ani, Cuba se pregătește deci să fie guvernată pentru prima dată din 1959 de altcineva decât de un membru al familiei Castro. Cel mai probabil, cel ales va fi actualul vicepreședinte Miguel Díaz Canel, născut în 1959, anul revoluției castriste.
În acești 10 ani de când se află la putere, Raul Castro a permis o uşoară liberalizare a regimului, dar doar în termeni economici, și aceștia timizi, foarte înceți. Cubanezii pot acum să circule liber dacă au resurse economice, căci costă atât viza, cât și călătoria în sine și nu foarte mulți își permit. Teoretic, cubanezii au și acces mai amplu la informație și prin introducerea unor puncte de acces Wi-Fi în Havana, dar în practică accesul la Internet rămâne restricționat prin costul prohibitiv. Libertatea de expresie este încă extrem de limitată cu apariția unei platforme online 14ymedio, care permite unor ziariști și bloggeri, printre care Yoani Sánchez, să scrie și altfel decât urmând linia oficială.
Disidenții și jurnaliștii care susțin exprimarea liberă vorbesc despre o diversă abordare a represiunii în timpul regimului lui Raul Castro, dar nu despre dispariția acesteia. Disidenții sunt arestați pentru perioade mai scurte de timp, se încearcă intimidarea acestora, sunt bătuți și amenințați. Cazul cel mai grăitor este cel al artistei internaționale Tania Bruguera, care în 2015 a organizat o acțiune de artă în Piața Revoluției, doar pentru a fi arestată și apoi eliberată, fără însă a i se elibera pașaportul și deci anulându-i-se dreptul de circulație.
Obama în Argentina: memoria încă vie a dictaturii
Vizita președintelui Obama la Buenos Aires marchează o altă schimbare importantă în relațiile dintre cele două state în ultimele două decenii. După terminarea mandatelor Cristinei Fernández de Kirchner (2007-2015), actualul președinte Mauricio Macri, ales la sfârșitul anului trecut, este mult mai favorabil unei relații pașnice cu SUA. Argentina adoptă acum politici opuse celor din ultimul deceniu. Săptămâna aceasta, parlamentul argentinian a fost de acord cu reluarea plății datoriei externe pe care guvernele Kirchner, începând cu Nestor (2003-2007) și continuând cu Cristina Fernández (2007-2015), au refuzat să le mai plătească, numindu-le fonduri de pradă gata doar să distrugă economia argentiniană.
Controversa vizitei în Argentina a iscat-o alegerea datei de 24 martie, care marca 40 de ani de la lovitura de stat din 24 martie 1976. Obama a sosit deci cu o zi mai devreme și s-a întâlnit cu președintele Macri, iar pe 24 a plecat să exploreze sudul împreună cu familia. La Buenos Aires, pentru a marca ziua, a vizitat Parcul Memoriei, împreună cu președintele Macri. Parcul se află pe malul Rio de la Plata care separă Argentina de Uruguay și e un loc în care și-au pierdut mulți dintre cei 30.000 de dispăruți viața în timpul dictaturii, corpurile lor fiind aruncate încă vii, legați fiind, în râu.
Administrația de la Washington a declarat că vor fi declasificate documente legate de perioada dictaturii militare (1976-1983) pentru a ajuta în clarificarea rolului jucat și de SUA în instalarea și menținerea la putere a regimului militarilor argentinieni. În 2002, alte documente erau declasificate de Departamentul de Stat, printre care apărea și o conversație din 1976 între secretarul de stat al SUA Henry Kissinger și ministrul de Externe argentinian César Guzzetti, în care primul îi spunea omologului său: „dacă sunt lucruri de făcut, acestea trebuie făcute repede“, referindu-se la noul regim militar.
Noul regim de dreapta al lui Mauricio Macri a fost criticat de mai mulți intelectuali de stânga apropiați de lupta pentru drepturile omului din timpul dictaturii și după democratizare. Acesta este cazul organizației Mamele din Piața Mayo (Madres de la Plaza de Mayo), cea mai puternică organizație, care, alături de Bunicile din Piața Mayo (Abuelas de la Plaza de Mayo) au condus lupta pentru aflarea adevărului privind fiii și fiicele dispărute în timpul dictaturii și identificarea copiilor născuți în timpul regimului și adoptați în secret și de militari sau de apropiați ai acestora.
