Putin spune că dosarul Panama e tentativa Occidentului de a destabiliza Rusia

Tudor Despina | 07.04.2016

Dosarul Panama este o tentativă a Occidentului de a destabiliza Rusia, crede Vladimir Putin.

Pe aceeași temă

 

Menționarea unui prieten apropiat în scandalul Panama Papers nu reprezintă mare lucru, întrucât persoana respectivă nu a făcut nimic rău, susține liderul rus. Putin se referă la violoncelistul și prietenul său Serghei Roldugin, acuzat în dosarul Panama că ar fi fost parte a unei scheme masive de spălare de bani, schemă susținută de oameni din anturajul lui Putin. Vorbind cu susținătorii săi la Sankt Petersburg, Vladimir Putin a criticat scandalul drept o tentativă oschestrată de Vest pentru a destabiliza Federația Rusă.

 

Oponenții noștri sunt îngrijorați de unitatea și consolidarea națiunii ruse. Ei încearcă să ne destabilizeze din interior, să ne facă mai slabi”, a fost primul comentariu public al liderului rus pe acest subiect. Potrivit Reuters, Putin a descris toată povestea drept o fabricare de acuzații de corupție. The Independent îl citează pe Putin spunând că Panama Papers reprezintă o campanie de dezinformare condusă de Statele Unite împotriva guvernului rus.

 

La scurt timp după ce scandalul Panama Papers a ieșit public, la începutul acestei săptămâni, Kremlinul a reacționat prin purtătorul de cuvânt al lui Putin. Documentele din dosarul Panama nu conțin “nimic concret sau nou”, spunea acum câteva zile Dmitri Peskov, acesta vorbind despre un caz de “Putinofobie”: “Evident că gradul de Putinofobie a atins un asemenea nivel că nu mai poți spune nimic bun despre Rusia sau nu mai poți vorbi despre succesele Rusiei. Trebuie să spui lucruri rele”, le-a spus jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al lui Putin, citat de Financial Times. Kremlinul nu a evitat nici atunci nici să acuze direct Statele Unite de o tentativă de discreditare a președintelui rus. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22