Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Impostura ia cu asalt Primăria Capitalei
Petru Tomegea - - - -
2016-04-12
Scrisori
0

Capitala României e și a celor „de la țară“, iar primarul general e a doua funcție în stat ca vizibilitate. Pe deasupra, primarii capitalelor europene, inclusiv ai Bucureștilor, și-au folosit mandatul ca pe o trambulină politică extraordinară: aproape fără greș au fost rezerva de cadre pentru premieri și președinți, nu și invers.

Situația actuală este, din păcate, soră cu decepția: aproape fără excepție, candidații nu au nici anvergura, nici imaginea, nici notorietatea necesare unui astfel de demers, iar despre lipsa competențelor și a expertizei administrative aduc mărturie zilnic jurnaliștii și televiziunile.

Însă poate că lucrul acesta ar putea fi suplinit prin învățare, căci nimeni nu se naște primar, nici președinte, premier, ministru. Din păcate, nu pot confirma aptitudinile și voința de a învăța ale candidaților, cu atât mai mult, cu cât științele politice și administrative nu se bucură de cine știe ce trecere printre politicienii noștri.

Nu știu ce șanse au ceilalți doritori, dar PSD și mare parte din mass-media dau ca sigură reușita Gabrielei Vrânceanu-Firea (-Pandele), ceea ce înseamnă că social-democrația românească o consideră cel mai bun politician al său, unul model. Ei, bine, cu acest model de politician spațiul public are o mare problemă: vârf de lance în campania electorală prezidențială a lui Victor Ponta, doamna care acum se vrea primar general al Capitalei României a reușit printr-un comportament mai mult decât condamnabil să-și compromită totalmente poziția de candidat eligibil.

În toată bătălia electorală, s-a evidențiat alături de Dan Șova și alții prin atacuri grosolane, descalificante la adresa contracandidatului Iohannis, încercând cu toții să desfigureze omul, neamțul, nu politicianul, prin acuzații josnice și naționalist-primitive: ba că e gângav, mut, inapt să articuleze o propoziție în limba română, ba că nu e în stare să aibă copii, ba că a fost amestecat în traficul („vânzare“) de copii – teme foarte sensibile în România, ba că este sluga Angelei Merkel, a americanilor și a lui Băsescu... Dar acuzația cea mai mizerabilă e legată de naționalitate: candidatul PNL e neamț și „habar n-are“, iar Ponta – român get-beget și e cel mai tare. În concluzie: Iohannis n-are ce căuta în fruntea României.

Amintindu-mi cât de convingătoare și sigură era pe susținerile sale, nu pot să-i dau crezare acum, când își pune cenușă în cap și „regretă momentele din campania pentru Cotroceni, când l-a acuzat pe Klaus Iohannis că nu este «un bun familist» pentru că nu are copii“. Ba chiar ne promite că „în campania pentru Bucureşti, vrea să demonstreze că este altfel şi nu îşi va denigra contracandidaţii“, dar, în afara alor săi, cine-ar putea-o crede?

 

Petru Tomegea

Aprilie 2016

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
800
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.