Va răspunde cineva pentru sabotarea Dosarului Revoluţiei?

În iureșul mediatic creat de scandalurile Pa­na­ma Papers și Black Cube, redeschiderea Do­sa­rului Revoluției, din dispoziția procurorului ge­neral interimar al României, Bogdan Licu, a fost un subiect care a intrat, pe ne­drept, într-un con de umbră. E o decizie care cere atenție.

Pe de o parte, pentru că re­pară o inechitate gravă co­mi­să de acelaşi Parchet General, dar sub o altă conducere, ca­re, în octombrie 2015, a cla­sat Dosarul Revoluției. Și pen­tru că așa există speranța ca, după ani și ani în care și-a bă­tut joc de ei, justiția le va fa­ce dreptate câtorva mii de victime ale lui De­cembrie 1989. E vorba de 709 oameni uciși, 1.855 de răniți prin împușcare, 343 de răniți în alte împrejurări și 924 de oameni arestați – și familiilor acestora.

În octombrie 2015 – la câteva luni după ce a re­deschis Dosarul Revoluției, şi asta constrâns printr-o decizie a CEDO –, Parchetul General, sub conducerea lui Tiberiu Niţu, a emis o re­zo­lu­ție de clasare a acestui dosar (a doua, pri­ma fiind emisă în 2009, când la conducere se afla Laura Codruţa Kövesi). A fost clasat, deşi vizează omorârea câtorva sute de oameni şi deşi în România omorul era deja im­pres­crip­ti­bil. În plus, Parchetul General luase această hotărâre tre­când peste o decizie a CEDO, care are prioritate în raport cu dreptul intern și care sta­bi­li­se, din mai 2011, că omorurile comise în timpul Revoluției nu se prescriu, deci anchetele trebuie duse la final.

Pe de altă parte, decizia asu­mată de procurorul general in­terimar Bogdan Licu cere atenție pentru că, într-un sistem de justiție funcțional, afirmațiile care au însoțit anunțul privind redeschiderea dosarului nu ar rămâne fără urmări. Bogdan Licu declară că a dispus redeschiderea dosarului – în urma unei plân­geri făcute de președintele Asociației 21 De­cembrie 1989, Teodor Mărieș –, după ce a cons­tatat că soluția de clasare dată de Par­che­tul Militar este netemeinică și nelegală. Adi­că, în timpul anchetei – ni se confirmă acum oficial –, au fost ignorate deliberat in­formații și documente esențiale referitoare la evenimentele din 1989 și, în plus, modul în ca­re s-a desfășurat ancheta nu corespunde exi­gențelor CEDO. Toate acestea „zădărnicind aflarea adevărului și identificarea tuturor făp­tuitorilor și a făptuitorilor din spatele făp­tui­to­rilor“. În aceste afirmații este practic com­pri­mat modul în care procurori ai Parchetului Ge­neral și-au bătut joc, ani la rând, de acest dosar care vizează fapte de o gravitate ex­tremă.

Rămâne de văzut dacă punctul pe „i“ pus pu­blic de d-l Licu va avea urmări și dacă vom ve­dea demiteri din rândul procurorilor care au dispus clasarea Dosarului Revoluției. Nu­me­le lor au fost făcute publice de Asociația 21 Decembrie: Dinu Iulian, Tudor Marian care, în ia­nuarie anul acesta, a cerut instanţei su­pre­me să nu accepte la dosar jurisprudenţa CEDO, Codruţ Mihalache, Claudiu Culea și generalul Ion Vasilache, șeful Secției Parchetelor Mi­li­ta­re, care a confirmat clasarea dosarului. Și în 2009, clasarea a fost dispusă tot Tudor Ma­rian, Codruţ Mihalache şi Claudiu Culea și con­firmată de generalul Ion Vasilache.

Bătaia de joc la adresa acestui dosar nu se oprește însă la Parchetul General. În același registru se înscrie și decizia din ianuarie anul acesta a magistraților de la Înalta Curte de Ca­sație și Justiție, care au respins ca inad­mi­si­bilă plângerea depusă de Asociația 21 De­cem­brie împotriva deciziei de clasare a Dosarului Revoluției. Asta, deși erau aceleași argumente de care, o lună mai târziu, procurorul general al României ţinea cont, dispunând re­des­chi­derea dosarului. Rămâne de văzut dacă ÎCCJ va sfida din nou mii de victime şi actul de jus­tiţie în sine, refuzând să confirme ordonanța dispusă de procurorul general.

De același tratament a avut parte Dosarul Re­voluției și din partea CSM, care nu s-a arătat interesat de numele celor care au tergiversat ancheta pe durata a mai mult de un sfert de veac şi de motivele lor.

În context, mai trebuie amintit un aspect, ca­re explică modul în care a fost tratat acest caz în justiţie: Dosarul Revoluției se mai ju­de­că da­torită tenacității unui om. De peste 25 de ani, Teodor Mărieș se luptă pentru scoa­te­rea la lumină a adevărului din Decembrie 1989, pro­testând chiar şi prin greve ale foamei care i-au pus viaţa în pericol, făcând o serie de plâ­n­geri la CEDO și câștigând procese îm­po­tri­va sta­tului român. În baza unei astfel de sen­tințe a fost redeschis dosarul, în martie 2015, după ce fusese clasat în 2009. Apoi, în urma plân­gerii sale – făcută întâi la ÎCCJ, iar apoi la Par­chetul General –, a fost redeschis acum. Aces­tea sunt aspecte care dovedesc că nu se poa­te vorbi despre o sanitaţie a sistemului de jus­tiție. Așa că e posibil ca, în acest sistem, afir­ma­țiile procurorului general, care își acuză sub­ordonații de zădărnicirea aflării adevărului în­tr-un dosar care vizează moartea a sute de oa­meni și rănirea altor sute, să nu aibă ecou.