Pe aceeași temă
Prof. univ. dr. Ramona Lile a fost aleasă, în martie 2016, rector al Universității „Aurel Vlaicu“ din Arad. E la al doilea mandat. Asta pentru că merită. Are 39 de ani, 89 de cărți, studii, articole de specialitate, manuale, cursuri universitare, puzderie de articole pe teme diverse. E, fără discuție, o renascentistă. Ramona Lile se autocaracterizează în CV ca fiind „sociabilă, comunicativă, serioasă, punctuală, spirit de răspundere, adaptabilitate“. Adaptabilitatea. Aici stă cheia succesului! Rectorul Ramona Lila stăpânește arta adaptării textelor altora. E o perfecționistă chiar, într-unul dintre articolele sale doar patru cuvinte nu sunt copiate după alții. Dacă nu ar avea abilitatea plagiatului, Ramona Lile probabil nici nu ar fi fost realeasă decan. Un șef cu astfel de calități este garanția supremă că viermuiala de complicități și impostura universitară supraviețuiesc și se dezvoltă. Pentru că, în fond, cum spune chiar Ramona Lile, „90% din universitate face la fel“.
Ramona Lile a absolvit nu mai puțin de patru universități în cinci ani, la unele fiind licențiată. În cariera universitară a pornit de jos, de la postul de secretară și, cum a fost sprijinită de fostul rector Lizica Mihuț, a ajuns sus. Chiar prea sus după gustul celei care a creat-o, Lizica Mihuț contestând-o și reclamând-o acum pe fosta ei protejată pe unde poate. Degeaba însă. Când apuci pe un drum care îmbină impostura cu politica, nimic nu pare să te mai poată opri. Ba din contra, fiecare obstacol e un salt înainte. Mai ales când e unul precum plagiatul. Cum se poate explica altfel faptul că nici măcar sancţiunea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, primită la scurt timp după alegerea ca rector în 2012 şi soldată cu retragerea lucrării Management strategic de pe piață, nu a constituit un impediment pentru cei care au reales-o şi în martie 2016? Cum probabil nici noile cazuri de articole copiate după alți autori nu vor constitui motive pentru debarcarea ei. Ceea ce spune multe despre lanţul de complicităţi din Universitatea „Aurel Vlaicu“. Care devine un adevărat odgon când e vorba de modul în care Ramona Lile înțelege să se apere de acuzele de plagiat. E o istorie care ar trebui să figureze la gazeta de perete a universității din Arad sau în vreo carte neagră a Ministerului Educației și Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
O lucrare retrasă de Consiliul Național de Etică. Rectorul rezistă
Puțin după ce a fost aleasă, în 2012, rector al Universității „Aurel Vlaicu“ din Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile a fost sancționată de către Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice cu retragerea lucrării al cărei unic autor era. Sub titlul Management strategic, cartea fusese publicată cu numai un an înainte, în 2011, la Editura Gutenberg Univers Arad. Conform Raportului final cu nr. 945/ 05.09.2012 al Consiliului Național de Etică, prof. univ. dr. Ramona Lile a primit și un avertisment scris pentru elementele plagiate. Sesizările adresate forului etic și prezentate în raportul final semnalează faptul că mare parte a volumului semnat de Ramona Lile conține capitole întregi din cartea cu nume identic – Management strategic – apărută în anul 2004, la Editura Economică București, sub semnătura prof. univ. dr. Ion Popa. Prof. univ. dr. Ramona Lile a transmis Consiliului de Etică faptul că „a preluat modelul teoretic al distinsului profesor Ion Popa, o autoritate în domeniu, pe care l-a citat în 36 note de subsol“.
În ciuda avertismentului primit și a retragerii lucrării sale de către Consiliul Național de Etică, Ramona Lile a rămas în funcția de rector al Univeristății „Aurel Vlaicu“ din Arad și drept recompensă a fost realeasă în 2016.
Carte copiată și plagiată în proporție de 38%
Așadar, rectorul Universității „Aurel Vlaicu“ din Arad a copiat integral capitolele 1, 2, 4, 6, 7 și 8 din Managementul strategic al decanului Facultății de Management a ASE București. A considerat suficient să insereze note bibliografice care indică textele preluate din opera originală.
Capitolul 3 din cartea Ramonei Lile, intitulat Strategia organizației, este în mare parte identic cu primul capitol omonim al lucrării profesorului Ion Popa, inclusiv pasajele subliniate fiind identice. De asemenea, Ramona Lile preia și referințele bibliografice din cartea lui Ion Popa.
Consiliul de Etică a constatat că din cele 277 de pagini ale cărții, 62% reprezintă texte originale. Restul sunt texte copiate în proporție de 24,2%, iar 13,8% reprezintă texte plagiate, care o plasează sub incidența Legii nr. 206/2004, ceea ce i-a adus doar un avertisment.
A doua carte, copiată după referate studențești, cu tot cu greșeli de ortografie
Consiliul Național de Etică a fost sesizat în 2012 cu privire și la volumul intitulat Management general al rectorului Universității „Aurel Vlaicu“, în acest caz fiind aduse dovezi că textele au fost copiate de pe Internet, din site-uri dedicate elevilor și studenților, precum www.regielive.ro, www.studentie.ro, www.scribd.com.
Textul următor: „Din cele mai vechi timpuri oamenii au făcut și fac parte dintr-o organizație, fiind membri ei, participanți activi sau pasivi ai acesteia“ apare identic pe www.regielive.ro şi în cartea rectorului din Arad, inclusiv greșelile de ortografie și de punctuație (păstrate intenționat și aici).
În cartea semnată de prof. univ. dr. Ramona Lile se găsesc fragmente dintr-un manual virtual al autorilor Ovidiu Nicolescu și Ion Verboncu, intitulat Fundamentele managementului organizației, precum și un referat adăugat la capitolul Cursuri pe site-ul www.studentie.ro în anul 2009. Contribuția Ramonei Lile, rector al universității din Arad, la acest text preluat în cartea sa este transcrierea cu diacritice.
Consiliul Național de Etică constată că, din cele 291 de pagini ale cărții Management general, 34% reprezintă texte originale, 66% fiind texte copiate și plagiate. Cu toate acestea, Consiliul nu a luat nicio măsură, întrucât, oricât de mult ar fi copiat, a plagiat „doar 4%“. Poate acesta să fie punctul comun care o leagă de Victor Ponta, pe care l-a susținut public în campania electorală din 2014, fiind inclusă în campania de comunicare Și eu votez Victor Ponta.
Ramona Lile nu se dă bătută și merge înainte
Văzând concluziile Consiliului Național de Etică, conform căruia se poate copia oricât dacă se citează sursa, prof. univ. dr. Ramona Lile își continuă „opera științifică“. Nu mai copiază după cursuri sau referate pentru studenți, de pe Internet, ci ridică ștacheta la nivelul superior al unor profesori americani: Kim S. Cameron, al cărui CV este cu adevărat impresionant și care a publicat sute de articole și lucrări științifice, respectiv Robert E. Quinn, autor al 23 de cărţi despre management organizațional și al mai multor zeci de alte lucrări științifice, ambii profesori la Universitatea din Michigan. Ramona Lile ridica ştacheta și în ce privește copiatul, sărind de la 60% direct la 100%.
Lucrarea profesorilor americani Cameron și Quinn intitulată Diagnosing and Changing Organizational Culture a fost publicată în 2006 și are 289 de pagini. Se găsește și ea pe Internet, așa că, în 2014, fragmente întregi din aceasta sunt publicate sub semnătura rectorului Ramona Lile și a coautorului Leonard Bălan Sergiu, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universității „Aurel Vlaicu“.( Vezi facsimile mai jos) Articolul apare în publicația de lucrări științifice seria l, vol. XVl (2), Management agricol, la Editura Agroprint Timișoara. „Lucrarea“ celor doi coautori români este în totalitate copiată din cartea profesorilor americani, cu excepția unei singure fraze: „The Competing Values Framework was developed initially from research conducted on the major indicators of effective organizations“.
Dezvoltarea unei abrevieri plus trei intertitluri din șapte cuvinte și gata lucrarea științifică
Contribuția celor doi coautori la acest articol cu pretenția de lucrare științifică se rezumă la următoarele:
Articolul semnat de Ramona Lile si Leonard Sergiu Bălan (stânga) și lucrarea americanilor Kim S. Cameron si Robert E. Quinn (dreapta) CLICK pentru a mari imaginea
1) Titlul articolului, dar nici acesta nu le aparține întru totul, ci reprezintă îmbinarea titlului unui capitol cu titlul unui subcapitol din cartea celor doi profesori de la Michigan University. Titlul lucării științifice publicate în revista Management agricol este Total Quality Management and The Development of The Competing Values Framework, în timp ce capitolul 3 al cărții americane este The Competing Values Framework, iar titlul unui subcapitol din acest capitol, aflat cu 18 pagini mai departe, este Total Quality Management.
2) Dezvoltarea abrevierii „The OCAI“, de la începutul capitolului 3 al cărții semnate de Cameron și Quinn în The Organizational Culture Assessment Instrument, reprezintă prima frază a articolului, aflată chiar sub semnătura autorilor de „copii științifice“, Ramona Lile și Leonard Bălan Sergiu.
3) Cele trei intertitluri ale articolului publicat în revista de la Timișoara, într-adevăr, nu se regăsesc în cartea profesorilor americani, acestea fiind elementele de originalitate: Introduction (Introducere - n. red.), Materials and Methods (Materiale și metode – n. red.), Research Results (Rezultatele cercetării - n. red.) și Conclusions (Concluzii – n. red.). În total, șapte cuvinte.
Articolul semnat de Ramona Lile si Leonard Sergiu Bălan (stânga) și lucrarea americanilor Kim S. Cameron si Robert E. Quinn (dreapta) CLICK pentru a mari imaginea
Odgonul complicităților. O mână o spală pe alta
Ramona Lile se apără de acuza de plagiat al articolului Total Quality Management and The Development of The Competing Values Framework, cu motivația că a fost trecută drept coautor fără să știe. Cel care ar fi comis „incalificabilul“ gest este Leonard Sergiu Bălan, conferențiar universitar doctor, prodecan al Facultății de Științe Economice. Pentru a o spăla de păcate, Bălan i-a furnizat Ramonei Lile o notă olografă în care își asumă în totalitate responsabilitatea și pentru plagiatul articolului, și pentru că a „folosit numele d-nei rector Ramona Lile, ca și co autor al acestui articol, fără a avea acordul acesteia, pentru a facilita publicarea în revistă“. Autodenunțul se încheie apoteotic: „cunoscând prevederile legale referitoare la plagiat, precizez că îmi asum răspunderea exclusivă pentru publicarea sub această formă a articolului respectiv. Menționez că am făcut demersurile necesare în vederea retragerii articolului din revistă și bazele de date unde a fost indexat“.
Nici articolul, nici Bălan nu s-au retras şi nici Comisia de Etică a Universităţii nu a fost sesizată, cum promitea rectoriţa în discuţia pe care am avut-o. Așa cum susține că n-a avut habar că a contribuit la articolul semnat împreună cu Bălan, rectoriței Lile nu i-a bătut la ochi nici faptul că în lista de lucrări depusă la Universitatea Tehnică din Cluj (voia să se abiliteze conducător de doctorat) și pe site-ul propriei universități apare articolul cu pricina. Motivul invocat e tot de râsul-plânsul curcilor: „lista a trimis-o secretara, eu sunt foarte ocupată“. Ramona Lile a făcut aceste afirmații în timpul întrevederii pe care am avut-o la sediul redacției, când a adus și declarația olografă a lui Sergiu Bălan.
Declarația olografă a lui Leonard Sergiu Bălan, adusă la redacție de Ramona Lile, după ce i s-a cerut un punct de vedere. CLICK pentru a mari imaginea |
Minciuna are însă picioare scurte, chiar și când e vorba de rectori și subalternii lor. Bălan și Lile susțin că acesta e singurul „articol cu probleme de felul ăsta“, adică plagiat. Un alt articol, semnat tot de cei doi coautori, The Relation Between Bussiness Case and Knowledge Management, publicat tot în revista de Management agricol a Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad, e plagiat integral. Pentru acesta Ramona Lile nu a mai apucat (până acum) să ceară vreo declarație olografă prin care să se spele. Ca, de altfel, nici pentru un alt articol, cu alți coautori de data aceasta, tot doctori și ei - Radu Curețeanu, lector universitar și decanul Facultății de Științe Economice, Florin Isac, conferențiar. Celor trei le-au scăpat de la copiere doar patru cuvinte.
Ramona Lile se consideră o victimă a poziției pe care o ocupă, susținând, probabil pe bună drepate, că, dacă nu ajungea rector, nimănui nu i-ar fi păsat dacă a plagiat sau nu și ar fi rămas nedescoperită.
Cuplul profesional Lile–Bălan recidivează. Victima: Dale Neef
Din cele trei pagini ale lucrării intitulate The Relation Between Bussiness Case and Knowledge Management, publicată de Ramona Lile şi Leonard Bălan Sergiu, sub egida Facultăţii de Management Agricol a Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad, în seria Lucrări ştiinţifice, seria I, vol XVI (2), doar trei rânduri, termenii cheie, un cuvânt rătăcit spre finalul lucrării şi subtitlurile aparţin autorilor.
Şi această lucrare este o copiere de paragrafe sau chiar de pagini întregi. De această dată, din cartea profesorului Dale Neef: Managing Corporate Reputation and Risk - Developing a Strategic Approach to Corporate Integrity Using Knowledge Management, publicată în 2003 la editura Butterworth–Heinemann, Elsevier.
Dale Neef este om de afaceri, consultant şi autor specializat în probleme de management Big Data și în tehnologiile electronice de monitorizare şi raportare a datelor. A fost consultant tehnic al Băncii pentru Dezvoltare din Asia, a lucrat pentru IBM şi Computer Sciences Corporation, precum şi pentru Ernst & Young Center for Business Innovation, firmă care în România acordă companiilor private consultanţă în implementarea programelor de compliance – un set integrat de servicii şi programe menite a feri companiile de pericolul corupţiei. Profesorul Neef, autor de articole şi de conferinţe susţinute în întreaga lume, familiar spaţiului presei scrise şi televiziunilor occidentale, şi-a obţinut doctoratul la Universitatea din Cambridge, dar a desfăşurat şi o prestigioasă activitate de cercetare la Harvard.
Articolul semnat de Ramona Lile şi Leonard Bălan Sergiu (stânga) si articolul semnat de Dale Neef (dreapta) CLICK pentru a mari imaginea
Spre deosebire de Ramona Lile, profesorul Neef nu are decât opt cărţi publicate: despre management şi gestionarea datelor, dar şi despre utilizarea tehnologiei informației în administrarea managementului riscului.
Din păcate pentru autorii români, cartea lui Dale Neef nu poate fi regăsită nici în lista referinţelor bibliografice din articolul plagiat. Deşi le-a furnizat, fără să bănuiască, întregul text al lucrării de 300 de pagini, Lile și Bălan au obosit înainte să ajungă la jumătatea ei. Au copiat însă cu sârg, punct și virgulă paragrafe întregi din paginile: 16, 21, 22, 24, 25, 37, 123, 124, 125 şi 128.
Articolul semnat de Ramona Lile şi Leonard Bălan Sergiu (stânga) si articolul semnat de Dale Neef (dreapta) CLICK pentru a mari imaginea
Specialistă şi în tehnologia informaţiei de inspirație grecească
Ramona Lile pare să nu fi ratat nimic din ceea ce este nou pe piaţa de idei, nici măcar domeniul generos al tehnologiei informaţiei şi comunicării.
Aşa apare, în Analele Universităţii „Constantin Brâncuşi“, din Târgu Jiu, Seria Economie, nr. 4/2010, lucrarea Tendinţele inovării privind tehnologiile informaţiei şi comunicării. Pe care o semnează în parteneriat cu alţi doi: lector universitar doctor Radu Cureţeanu şi conferenţiar universitar doctor Florin Isac.
Lucrarea românilor este o preluare de paragrafe dintr-un raport de etapă de proiect, din 2009, care a fost finanţat de ministerul grec de resort, derulat în parteneriat de Institutul Tehnologic din Salonic (Thessaloniki) şi Universitatea Tehnică din Heraklion, Creta: Global Swot Analysis, a report produced for TOUREG Project. Lucrarea originală este alcătuită de Departamentul de Management al Turismului din cadrul Institutului de Educaţie Tehnologică (ATEI), în colaborare cu Universitatea Tehnică din Creta (TUC).
Articolul semnat de Ramona Lile, Radu Cureţeanu și Florin Isac (stânga) si raportul TOUREG (dreapta) CLICK pentru a mari imaginea
Lucrarea furată de români - publicată bilingv, pe două coloane şi care are cu totul cinci pagini şi jumătate, cu tot cu referinţele bibliografice - este integral copiată după raportul TOUREG al cercetătorilor greci. Fac excepţie patru cuvinte care diferă de textul cercetătorilor greci: interesting, especially, some, businesses – și care nu se regăsesc în textul original al paragrafelor copiate. Plagiatul este realizat prin, deja, patentatul sistem al „croşetării“: un paragraf complet dintr-o pagină, două din alta până la întreaga ei alcătuire.
Cum autorii textului plagiat sunt greci, iar reperele la care s-au raportat aceştia fac trimitere la economia lor şi la guvernul grec, cel al plagiatorilor români îşi pierde complet sensul, prin neadecvare la contextul autohton, fiind doar o însăilare de generalităţi, care ar putea fi valabile oriunde pe mapamond. Textul lucrării devine, astfel, o îngrămădire de paragrafe, fără noimă, fără început şi fără sfârşit.
La traducerea în limba română, pe coloana din stânga lucrării bilingve, lucrurile stau şi mai trist: textul însuşit şi tradus de cei trei autori români musteşte de cacofonii, dezacorduri şi stângăcii lexicale, până la pierderea sensului complet al frazei. Lipsa de sens şi de coerenţă a frazelor şi sintagme precum „puterea generată de conţinutului“, „să faciliteze toţi ceilalţi jucători“, „turişti interne“ fac din textul cu pretenţii ştiinţifice şi neglijent adecvat la limba română unul hilar, cel puţin prin umorul involuntar pe care-l emană.
Pentru Ministerul Educației impostura nu e o problemă
Ramona Lile are, teoretic, o activitate științifică de invidiat, publicată pe site-ul Universității Tehnice Cluj și recomandată studenților. Articolele sale, inclusiv cele copiate, stau la baza evaluării profesionale și figurează în fișa de evaluare profesională de la Universitatea Tehnică Cluj. În luna ianuarie, Liga pentru Egalitate de Șanse în Învățământul Superior Românesc, în spatele căreia se afla fosta sa susținătoare, Lizica Mihuț, solicita ministrului Educației, Adrian Curaj, „o testare grilă a prof. univ. dr. Ramona Lile, din articolele publicate în reviste cotate ISI Thomson Reuters şi în volume indexate ISI Proceedings, realizată de o comisie neutră din partea Consiliului Național de Etică“. Același for susținea în solicitarea către ministru că, numai în anul 2015, Ramona Lile a publicat „12 articole ISI, în domenii ca evaluarea investițiilor bursiere, studierea pieței în domeniul alimentației publice, analizarea factorilor care determină irigațiile cu apă în Kurdistan, managementul riscului extrem, chimie, managementul resurselor umane în agroturism, planificarea afacerilor în ferma agroturistică, analiza calității serviciilor turistice în România, studii avansate în inginerie aerospațială, cibernetică, reconstrucție post-dezastru a haldelor de steril“, pentru toate acestea Liga așteptând chiar și înscrierea în Guiness Book a prof. univ. dr. Ramona Lile.
Sesizat de către prof. univ. dr. Lizica Mihuț asupra posibilei „imposturi academice“ a prof. univ. dr. Ramona Lile, Ministerul Educației a emis un răspuns conform căruia oricine are dreptul să abordeze teme științifice din mai multe domenii, dacă persoana este calificată corespunzător. Această abordare „poate fi atribuită caracterului inter, multi și transdisciplinar al cercetării științifice actuale“.