ANRE contesta raportul Curtii de Conturi in domeniul energiei

Dora Vulcan | 20.04.2016

ANRE, despre raportul dur al Curtii de Conturi: nu prezinta concluzii actualizate si obiective. Am redus drastic tarifele de distributie.

Pe aceeași temă

 

 

Auditul Curtii de Conturi asupra pietei energiei nu prezinta concluzii actualizate si obiective, avand in vedere ca aspectele analizate au cuprins, amestecat, date din doua perioade de reglementare diferite (a doua si a treia perioada), transmite Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE).

 

Reprezentantii Autoritatii spun ca au redus drastic tarifele la distributie, fapt care a dus la nemultumirea operatorilor de distributie, fiind declansate 50 de procese in instanta. Curtea de Conturi arata printr-un raport ca a descoperit foarte multe nereguli petrecute, in perioada 2010-2014, in sectorul energiei electrice, de la tranzactii dubioase cu certificate verzi pana la majorari nejustificate ale tarifelor de distributie, informeaza Hotnews.

 

"Inca inainte de demararea auditului Curtii de Conturi, ANRE a reanalizat costurile din a doua perioada de reglementare (2008-2012). Ca urmare, prognozarea celei de a treia perioade de reglementare s-a facut cu corectarea aspectelor semnalate in a doua perioada de reglementare, corectiile aplicandu-se pentru fiecare tip de cost reglementat. Acest lucru a redus semnificativ costurile recunoscute, iar efectul acestor reconsiderari a fost reducerea drastica a tarifelor de distributie in perioada 2015-2016, fapt care a dus la nemultumirea operatorilor de distributie, care au actionat ANRE in justitie. Ca urmare, ANRE are, in prezent, 50 de procese cu operatorii de distributie cu privire la stabilirea tarifelor de distributie", precizeaza ANRE. Autoritatea a redus tarifele de distributie cu procente intre 5 si 16% pentru pentru anul 2016.

 

ANRE mai arata ca a formulat, potrivit legislatiei de organizare si functionare a Curtii de Conturi, obiectiuni impotriva raportului de audit al performantei. Insa, avand in vedere ca raportul contine doar recomandari si nu masuri concrete, executorii, documentul nefiind un act administrativ, el nu poate fi contestat in instanta.

 

"Valorificarea aspectelor consemnate in raportul de audit al performantei se face prin emiterea unei scrisori care contine recomandarile formulate de Curtea de Conturi pentru diminuarea costurilor, sporirea eficientei utilizarii resurselor si indeplinirii obiectivelor propuse la nivelul programului/proiectului/ procesului/activitatii sau entitatii auditate. ANRE trateaza cu seriozitate aspectele prezentate in audit si are in vedere punerea in practica a acelor recomandari care au mai ramas de implementat in urma analizei perioadei de reglementare anterioare. O parte din recomandarile Curtii de Conturi au fost deja puse in practica, de exemplu completarea cadrului de reglementare cu prevederi privind elaborarea si aprobarea programelor de investitii ale operatorilor economici", mai precizeaza ANRE.

 

Potrivit acestuia, documentul Curtii de Conturi reprezinta un audit de performanta efectuat asupra pietei de energie electrica in ansamblul ei si nu este un raport asupra activitatii ANRE in sine.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22