Efectul condamnarii lui Dragnea. Cereri de demisie si amenintari cu expulzarea din PSD

Vlad Toma | 25.04.2016

Valeriu Zgonea, presedintele executiv al PSD, i-a cerut presedintelui Liviu Dragnea sa isi dea demisia, in urma condamnarii sale definitive, pentru a nu afecta partidul la alegerile din acesta an si pentru a nu permite ca membrilor PSD sa li se puna o eticheta pe care nu o merita.

Pe aceeași temă

 

Zgonea i-a transmis lui Dragnea ca PSD trebuie modernizat in continuare, asa cum au decis impreuna: “Cu respect față de sutele de mii de membri PSD... social-democrația înseamnă tocmai să dărâmăm zidurile dintre noi și oameni… Acesta este motivul pentru care am acceptat, anul trecut, să fac echipă cu Liviu Dragnea. Pentru că amândoi am fost de acord să venim în fața Congresului cu o promisiune fermă, din suflet: modernizarea stângii din România. Și reașezarea ei pe trei principii fundamentale: decență, integritate și responsabilitate. Să dăm un semnal clar pentru întreaga clasă politică că e timpul să se schimbe și că PSD – cel mai mare și important partid din România, va fi vârful de lance al acestei schimbări.”

 

Presedintele executiv al PSD a precizat insa ca liderii partidului ar trebui sa aiba grija ca nu cumva sutelor de mii de membri sa li se puna o eticheta pe care nu o merita: în acești 20 de ani de când sunt în partid, i-am cunoscut pe mulți dintre sutele noastre de mii de membri. Și pot spune că aceștia sunt oameni muncitori , responsabili și decenți.

 

Nu trebuie să permitem NICIODATĂ ca acestor oameni să li se pună o etichetă pe care nu o merită. NU trebuie sa fie în defensivă atunci când cer votul oamenilor care văd în noi speranța unui viitor mai bun! Nici să li se bată obrazul pentru ceea ce NU au făcut !

 

Nu accept ca munca acestor oameni să fie călcată-n picioare de adversarii politici, care ne pot specula problemele, atunci când noi le permitem să apară.

 

PSD e un partid de oameni onesti si serioși, care nu merită să ducă povara unei imagini afectate de problemele unor lideri, indiferent cine sunt aceștia. Acesta este dreptul lor. Și nu o abstracție. A fi lider înseamnă a avea responsabilitate dincolo de orice altceva. Iar în PSD, spre deosebire de alte partide, un lider are responsabilitatea destinului politic a peste jumătate de milion de suflete. Cărora trebuie să le insufle încredere și speranță. Nicidecum să le arunce în spate propriile sale probleme.”

 

Zgonea a mai afirmat, de asemenea ca “PSD este o familie, în care principiul de bază este solidaritatea. Dar o solidaritate cu valorile și principiile de stânga, și nu una împotriva justiției. Viața ne-a demonstrat că ori de câte ori am fost duplicitari și pasivi față de dorințele oamenilor, lumea ne-a sancționat și am pierdut alegerile. Și nu e drept ca viitorul Partidului Social Democrat să fie periclitat din cauza unor interese personale / de grup... putem pierde definitiv încrederea oamenilor în marele proiect PSD. 2016 este anul victoriei sau al înfrângerii definitive pentru PSD. Depinde de noi toți ce ne dorim și ce alegere facem ...”

 

Codrin Stefanescu, membru PSD, a comentat aceasta postare, intrebandu-l pe Zgonea ce urmareste cu astfel de declaratii.

"Eu inca nu inteleg ce urmaresti, Vali Zgonea! Si de ce... Interese de grup? Zici chiar tu? Cand ne-a exclus Geoana pe motiv ca suntem prea apropiati de Nastase...unde iti era glasul, Vali? Pai nu era...", i-a scris Stefanescu.
 

Zgonea i-a raspuns acestuia: "Eu urmaresc ca social democratia sa isi pastreze, cu responsabilitate, angajamentele luate in exterior, si in interior. De 20 de ani, urmaresc ca PSD-istii sa castige alegerile locale si parlamentare, ca sa guverneze pentru cetateni. Eu nu am sustinut interesele de grup cand la PSD, cand la PC, cand la PRM si retur. Nu vreau sa avem un discurs pentru romani si un alt discurs pentru PSD-isti. Eu vreau actiuni corecte si oneste, atat in interiorul familiei PSD, cat si in exterior. In PSD si in Romania anului 2016, nimeni nu ar trebui condamnat pentru o opinie. V-ati inscris in PSD, domnule Codrin Stefanescu, dupa care ati hotarat ca nu rezonati cu valorile acestui partid si ati rezonat, pe rand, cu PC si PRM, dupa care ati venit sa ne tineti lectii de moralitate. Eu nu mi-am parasit colegii, indiferent daca am castigat sau am pierdut", e mesajul lui Zgonea.

 

In urma solicitarii lui Valeriu Zgonea, mai multi membri PSD i-au luat apararea lui Dragnea. Presedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a spus ca PSD nu merita un om precum Valeriu Zgonea, asa ca mai bine scapa de el: "Domnul Valeriu Zgonea este un om politic a carui maretie nu o putem noi digera, oamenii de rand, mai bine spus, nu-l meritam asa ca, poate scapam de el", a declarat Buzatu, pentru Mediafax.


Conform sursei citate, presedintele PSD Olt, Paul Stanescu, a spus ca Zgonea ar trebui sa-si dea demisia din toate functiile detinute in PSD din cauza conflictului cu Liviu Dragnea.

 

Presedintele Klaus Iohannis i-a cerut de asemenea lui Liviu Dragnea sa demisioneze din functia de presedinte al PSD, in urma condamnarii sale definitive. Dragnea a spus insa ca presedintele nu are dreptul sa se amestece in viata interna a unui partid si a precizat ca presedintele a intrat intr-o zona neconstitutionala.

 

Inalta Curte de Casatie şi Justitie (ICCJ) l-a condamnat vineri pe Liviu Dragnea la doi ani cu suspendare in dosarul referendumului din 2012. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22