De același autor
Ca modernitatea isi face greu loc in lumea artistica de stat din Romania se stie. Pot depune marturie Andrei Serban - prin experientele lui de regizor revenit in tara cu idei periculoase, dar si alti artisti care s-au lovit de zidurile ridicate de romanii neaosi de prin teatre si orchestre. Comunismul si expresia lui egalitarista nu se dau duse asa usor intr-o lume a orgoliilor imense.
Ca sa intelegeti mai bine scandalul de la Opera sint necesare citeva informatii. In primul rind, personajele principale. Totul a pornit de la numirea dirijorului Tiberiu Soare ca director interimar, in urma cu trei saptamini. Numirea, facuta de ministrul Vlad Alexandrescu, a fost cel mai probabil sugerata de consilierul sau, regizorul Rares Zaharia. Rares Zaharia a demisionat din functia de consilier dupa ce s-a pozitionat de partea lui Tiberiu Soare in scandalul intern si este unul dintre cei trei conducatori ai revoltei anti-straini de la Opera. Al treilea este Vlad Conta, cel care l-a inlocuit pe Tiberiu Soare imediat dupa revocarea acestuia de la conducere. Un amanunt interesant: in scurtul sau mandat, Vlad Conta a apucat sa-l angajeze pe Tiberiu Soare (revin, tocmai revocat din functia de director general interimar) ca dirijor de orchestra. Asa, ca angajat al Operei, Soare poate sa-si joace partitura de reprezentant legitim al protestatarilor.
Miza. Miza conducatorilor revoltei pare a fi ocuparea functiilor de conducere si incheierea contractelor dupa aplicarea unei Hotariri de Guvern care prevede reorganizarea Operei si Operetei (atacata in instanta in 2013, dar ramasa valida dupa toate deciziile judecatoresti). Pentru Tiberiu Soare, un dirijor tinar si promitator, dar ramas fara un angajament ferm intr-o institutie de prestigiu, Opera Nationala e o oportunitate excelenta in cariera dupa despartirea de Orchestra Radio in 2015. Care e miza pentru masa protestatarilor? Revenirea la status-quo dinaintea erei Kobborg, seful de facto al baletului care a rupt echilibrul mediocritatii si a impus concurenta pe posturi.
Sa nu uitam si de problemele financiare. Sigur ca exista frustrari ale angajatilor legate de salariile mici, probleme administrative. Ca in aproape orice institutie de stat. Sigur ca trebuie clarificate achizitiile publice, nivelul salariilor etc. Dar ele nu au voie, e inadmisibil sa se tranforme intr-o campanie de demonizare a strainilor. In xenofobie de cea mai joasa speta. In autarhie artistica inacceptabila intr-o tara moderna. In lupta impotriva celor care nu stiu stramoseasca limba romana (in paranteza fie spus, comunicatele sindicalistilor sint scrise intr-o jenanta limba romana, ti-e rusine ca semnatarii se prezinta drept oameni de cultura).
Un urias dispret fata de spectatori am constatat la protestatari prin anularea, cu publicul in sala si neanuntat, a trei spectacole. "A fost o forma extrema de a atrage atentia, o situatie exceptionala", a declarat Tiberiu Soare pentru HotNews.ro. De trei ori? Arata ca o regie, nu ca o coincidenta.
Un urias dispret fata de arta l-am constatat la protestatarii care refuza comunicarea in engleza. Peste tot in lumea artistica engleza e lingua franca. Artistii isi cauta peste tot numitorul comun ca sa colaboreze, iar engleza nu parea sa deranjeze pe nimeni pina acum citeva saptamini, cind a devenit public salariul lui Kobborg.
Un urias dispret fata de demnitatea umana il reprezinta atacurile la adresa lui Johan Kobborg si Alina Cojocaru din cauza apartenentei lor la alta cultura. Am auzit strigatul tribal "Afara cu strainii din tara", am citit comunicate de presa ale sindicatelor in care era invocata prevederea constitutionala privind imperativul utilizarii limbii romane ca limba de stat (de parca Opera e Administratia Prezidentiala), am vazut vociferari impotriva Alinei Cojocaru pe teme legate de accent cu un vicepremier de fata.
Tiberiu Soare isi face mult rau prin participarea la aceasta mica mineriada care arunca imaginea Romaniei intr-o zona nefrecventabila. Soare, un dirijor despre care cunoscatorii spun ca are un talent incontestabil, a intrat intr-o lupta politica, de putere, care poate fi legitima in anumite conditii. Dar. E un mare dar. El a apelat la o arma extraordinar de periculoasa, care poarta in ea germenii autodistrugerii. E vorba de nationalism. Am mai scris despre pericolele nationalismului, nu le detaliez. Poate ca nu Tiberiu Soare a initiat protestul cu tente nationaliste, dar se foloseste de el, se urca pe el precum surferul pe valul puternic. Daca vrea sa nu ramina in istoria artei ca un protocronist, un Miron Cozma al Operei, el are datoria sa se delimiteze de cei care folosesc nationalismul, nu sa sugereze ca ar fi fost infiltrati de elemente dusmanoase (asa cum a facut-o intr-un interviu pentru obscurul site Activenews).
Cum se poate rezolva situatia de la Opera? In primul rind, ministrul Culturii si Guvernul trebuie sa inteleaga ca Opera nu le apartine angajatilor, ci platitorului de taxe. Care are dreptul la cei mai buni artisti pe care bugetul si-i permite. Or, Kobborg a demonstrat ca poate face din baletul Operei o zona de performanta incomparabila cu situatia anterioara.
Guvernul trebuie sa inteleaga ca circulatia valorilor este o constanta a lumii in care traim. In anii 1800, lumina in Romania a venit de la tinerii care au studiat in Franta si, mai tirziu, Germania, de la artistii, inginerii, specialistii si profesorii straini veniti in Romania. Romania, la rindul sau, a fost exportator de know-how in citeva domenii: petrol & gaze la inceputul secolului XX, sport in a doua jumatate a secolului trecut (da, Romania a exportat know-how in gimnastica, in handbal, ba chiar si in fotbal, prin antrenorul Stefan Covaci la Ajax-ul fenomenului Johann Cruyff). Asadar, nimic rusinos, nimic iesit din comun. E ca in schimburile comerciale: o tara vinde cereale si cumpara medicamente, alta exporta servicii financiare si importa otel.
Tiberiu Soare si cei doi aliati ai sai nu pot fi fundamentul pe care sa se sprijine reconstructia Operei. Kobborg si Alina Cojocaru au dreptul sa continue munca inceputa, iar publicul are dreptul sa ceara performanta, pentru ca a vazut ca se poate. Decizia e simpla, ramine de vazut daca Guvernul o poate lua.
