Pe aceeași temă
UPDATE Premierul Dacian Ciolos a declarat, luni, ca nu a primit nicio informare de la SRI despre sistemul medical, in contextul scandalului legat de dezinfectantii folositi in spitale, dar a adaugat ca a avut in urma cu cateva zile o discutie cu directorul Serviciului, Eduard Hellvig, in cadrul careia i-a solicitat sprijin, iar acesta i-a precizat ca-i va pune la dispozitie o sinteza, relateaza Agerpres citat de Hotnews.
"Nu, nu am primit. Am avut o discutie cu domnul director Hellvig, deja, in urma cu cateva zile si mi-a promis ca-mi va trimite in sinteza toate elementele pe care le au si i-am solicitat, intr-adevar, sprijinul si dansului", a declarat Dacian Ciolos la Parlament, intrebat daca a primit informarile SRI cu privire la problemele din spitalele romanesti.
Serviciul Roman de Informatii a sustinut luni ca a trimis, in ultimii cinci ani, circa 100 de informari despre disfunctionalitatile din sistemul public de sanatate, inclusiv legate de fenomenul infectiilor nosocomiale intraspitalicesti si ca informarile au continut si "aspecte referitoare la calitatea necorespunzatoare pentru dezinfectantii utilizati la nivelul unitatilor spitalicesti din tara".
SRI mai afirma ca printre beneficiarii legali ai informarilor pe aceasta problematica sunt presedintii de Consilii Judetene, prefectii, ministrii, prim-ministrul si presedintele Romaniei.
"Toti acesti beneficiari legali au primit informari constante, fiecare, potrivit atributiilor lor, despre disfunctionalitatile din sistemul public de sanatate din Romania. In ultimii 5 ani, SRI a trimis circa 100 de informari, inclusiv pe chestiuni legate de fenomenul infectiilor nosocomiale intraspitalicesti", adauga SRI.
UPDATE "Informarile pe care le primeste presedintele sunt secrete si strict secrete", a transmis Administratia Prezidentiala, conform Agerpres.
Comunicatul SRI vine in contextul scandalului produs de dezvaluirile lui Catalin Tolontan legate de diluarea dezinfectantiilor folositi in spitalele publice romanesti. Tolontan arata astazi, in continuarea acestei investigatii, ca un medic epidemiolog, sursa a SRI, a trimis institutiei mai multe informatii atat pe tema infectiilor din spitalele romanesti cat si pe cea a trucarii licitatiilor in urma carora substante neconforme ajungeau in spitale.
Serviciul arata in comunicatul citat ca printre beneficiarii legali ai informarilor pe aceasta tema sunt presedintii de Consilii Judetene, prefectii, ministrii, primul-ministru, Presedintele Romaniei si ca acestia ar fi primit informari constante despre disfunctionalitatile din sistemul public de sanatate din Romania. Putem intelege deci, din comunicatul SRI, ca atat presedintii si premierii Romaniei din ultimii ani - Traian Basescu, Victor Ponta, Klaus Iohannis, Dacian Cioloş - cat si ministrii Sanatatii au avut informatii pe tema acestor probleme ale sistemului public de Sanatate.
Cititi comunicatul SRI:
"Dreptul la sanatate este un drept constitutional. Iar SRI actioneaza, impreuna cu celalte institutii partenere, pentru a proteja acest drept, alaturi de toate celelalte drepturi constitutionale ale cetatenilor.
SRI informeaza decidentii legali despre vulnerabilitatile sistemului public de sanatate.
In documentele de informare adresate beneficiarilor legali, cu privire la problema infectiilor nosocomiale, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzatoare pentru dezinfectantii utilizati la nivelul unitatilor spitalicesti din tara.
Printre beneficiarii legali ai informarilor noastre pe aceasta problematica sunt presedintii de Consilii Judetene, prefectii, ministrii, primul-ministru, Presedintele Romaniei. Toti acesti beneficiari legali au primit informari constante, fiecare, potrivit atributiilor lor, despre disfunctionalitatile din sistemul public de sanatate din Romania.
In ultimii cinci ani, SRI a trimis circa 100 de informari, inclusiv pe chestiuni legate de fenomenul infectiilor nosocomiale intraspitalicesti."
***
Tolo.ro continua seria dezvaluirilor legate de acest caz intr-un material publicat astazi, in care se arata ca un medic epidemiolog, sursa a SRI, a facut public prin intermediul Gazetei Sporturilor un document pe care l-a trimis ofiterilor sai de legatura in octombrie 2014.
„Vreme de 8 ani, le-am dat mii de acte celor de la SRI... Nu am sesizat vreun efect după informările mele. Licitațiile s-au trucat în serie. Substanțele neconforme au intrat în spitale. Cei din SRI îmi spuneau că fac și ei informări mai sus și că nu se întâmplă nimic. Iar eu le ziceam că, din cauza dezinfectanților cu mari probleme de calitate, mor oameni pe capete..." a spus medicul citat de tolo.ro
Acesta a dat cateva exemple de situatii extrem de problematice care au loc in spitalele romanesti: "În sălile de ATI nu ai voie, conform legii, să folosești dezinfectanți medii, ci doar de înaltă dezinfectare. Dar, prin măsluirea avizelor, Comisia Națională Pentru Biocide dă avize pe standarde pe care dezinfectanții nu le trec în realitate! Și așa ajungem să spălăm instrumentarul de operație sau saloanele de ATI cu substanțe care nu sunt conforme", a mai spus medicul.
Conform sursei citate, SRI a confirmat ca s-au "facut informari despre calitatea necorespunzatoare a unor dezinfectanti folositi in spitale", dar ministrii Sanatatii neaga ca au primit astfel de informari de la Serviciu.
Cititi materialul integral pe tolo.ro