Minciuna

Se spune că „minciuna are picioare scurte“. Fals. Sau, cel puțin, fals în România. La noi ea are pi­cioare lungi, parcă de struț. Dovadă cât de de­parte ajunge și cât durează pentru ca cineva (în cazul de față un jurnalist, Cătălin Tolontan) s-o ajun­gă din urmă și s-o prindă.

Va să zică au trecut 10 sau 12 ani de când ma­joritatea spitalelor de stat românești sunt aron^­da­te pentru dezinfectanți la firma unui anume Con­drea, Hexi Pharma, care le îndoia, le întreia etc. cu apă, ceea ce nu putea conduce decât la în­mul­țirea germenilor spitalicești, de unde morți pre­mature și îmbolnăviri grave. S-au schimbat nu știu câte guverne, nu știu câți prim-miniștri, mi­niștri ai Sănătății. S-au schimbat și trei președinți de țară. S-au schimbat managerii de spitale, direc­torii direcțiilor de sănătate din județe, subdi­rec­torii, sub-subdirectorii. Minciuna dezinfectanților a rezistat eroic. Partidele s-au rotit la putere, dreapta a înlocuit stânga, stânga dreapta. Ba am intrat și în Uniunea Europeană. Minciuna a ră­mas neatinsă. În fine, într-un târziu, un simplu jurnalist, Cătălin Tolontan, lansează bomba. Încep anchetele, ghemul falsurilor dă, parcă-parcă, să-și piardă consistența, deși deocamdată suntem de­parte de a înțelege exact ce s-a întâmplat. Atâta știm: există o complicitate imensă și criminală. Și atunci ne întrebăm, desigur, cum de a alergat minciuna atât de departe.

SRI declară că a trimis decidenților îndrituiți pes­te 100 de informări privitoare la infecțiile spita­li­cești. Fostul președinte Traian Băsescu declară că nu a primit niciodată asemenea comunicări. Fos­tul premier Victor Ponta nu-și amintește. Firește, cineva minte. Dar chiar și punând între pa­ranteze rolul SRI (despre care am dori totuși să știm mai mult), ne putem întreba:

Oare cum se face că, de atâția ani, niciun mi­nis­tru al Sănătății, niciun secretar de stat, niciun di­rector în aparatul de sănătate, nici un șef de la di­recțiile județene de sănătate nu a avut nicio sus­piciune cu privire la firma Hexi Pharma? Chiar n-a dat nimănui de bănuit cvasi-monopolul aces­tei companii asupra livrării de dezinfectanți în spi­tale? Chiar nimeni nu s-a gândit să verifice la vreun laborator corectitudinea etichetelor fur­ni­za­te de Hexi Pharma? Cum de minciuna unui con­ținut falsificat a supraviețuit atâția ani și pre­tu­tindeni, în pofida tuturor schimbărilor de la vârf?

Dar trebuie să mergem mai departe cu în­tre­bările: în atâția ani, niciun director de spital, de secție, niciun chirurg cu experiență n-a simțit că e ceva necurat cu acești dezinfectanți, care, se pare, erau și mai scumpi decât prețul mediu al acestui produs? Nimeni n-a auzit vreun zvon? Nimeni n-a „mirosit“ falsul? Au cons­tatat unii creșterea numărului de in­fecții nosocomiale; cum de nu s-au în­trebat dacă nu au și dezinfectanții un rol? Cum de nu s-a gândit nimeni să ceară o analiză chimică de rutină timp de ani de zile? Sau unii au știut și au tăcut? Suntem, din păcate, siguri că destui – în întreg sistemul – au știut și au tăcut: la unii a fost complicitate, la mulți teamă de a vorbi, la mulți al­ții in­diferență sau neglijență. De fapt, câți­va au vorbit – fără a-și da numele - și ast­fel, într-un târziu, s-a dat totul în vi­leag, și nu prin mecanismele in­terne de control, ci printr-o anchetă jur­nalistică.

Suntem o societate care a clădit enorm de mult pe minciună: diplome min­cinoase, titluri academice obținute în condiții dubioase, tratate științifice scrise în câteva ore în închisoare, licitații trucate, până și carnete de șofer au fost la noi falsificate masiv. La noi infractorii pretind să fie pri­mari cinstiți și uneori chiar reușesc să fie aleși. La noi un condamnat defi­nitiv conduce cel mai mare partid al țării. Absolvenții noștri de bac adesea nu reușesc să înțeleagă o carte. După masiva minciună comunistă, am tre­cut, în postcomunism, succesiv, prin nenumărate minciuni de partid, de grup, de mandat, de categorie, de sec­tor. De ce ne-am mira atunci că de­zinfectanții sunt apă de ploaie? Nu-s și mii de diplome de bac sau uni­ver­sitare astfel? Dar angajamentele politi­cienilor nu sunt la fel de false? Puteam spera că răul stă numai într-un singur loc, fără să infecteze tot organismul?

S-o spunem în clar: o asemenea min­ciu­nă „cu picioare lungi“ se hră­nește din­tr-o largă complicitate socia­lă. A unora, mai puțini, foarte mare și pre­ci­să, a altora, mult mai mulți, mai mi­că și mai difuză. La limită, suntem foar­te mulți cei un pic complici cu marea minciună: cei care știm și nu spun­em, cei care ne supunem fără obi­ecții, cei care votăm corupți, cei care nu avem în vedere decât propriul bu­zu­nar, cei care suntem gata să plătim pentru o diplomă sau un post pentru care nu suntem pregătiți, cei care avan­­săm doar prin relații.

Dezinfectanții d-lui Codrea sunt, în fe­lul lor, un simbol pentru lumea noa­s­tră. Căci nu suntem atâția dintre noi în­tocmai lor, adică grozavi la etichetă și diluați – diluați rău – în conținut?