Alegeri intr-un singur tur. CCR a respins si a doua exceptie ridicata de Liviu Avram

Vlad Toma | 11.05.2016

Judecatorii Curtii Constitutionale au respins, miercuri, ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a jurnalistului Liviu Avram privind alegerile locale, astfel incat acestea se vor desfasura intr-un singur tur de scrutin.

Pe aceeași temă

 

Judecatorii CCR au respins ca inadmisibila a doua contestatie a jurnalistului Liviu Avram, care viza hotararea de guvern privind calendarul desfasurarii alegerilor locale. Potrivit unor surse din CCR, exceptia privind neconstitutionalitatea actului normativ a fost respinsa pe motiv ca jurnalistul nu avea calitatea de candidat la scrutinul din 5 iunie, potrivit HotNews.

 

Jurnalistul Liviu Avram a pledat, miercuri, in sedinta CCR, pentru alegerea primarilor in doua tururi de scrutin, afirmand ca admiterea exceptiei de neconstitutionalitate nu ar insemna o schimbare a jurisprundentei Curtii, in timp ce procurorul a cerut respingerea exceptiei ca fiind neintemeiata.

 

"Asa cum este legea acum aceasta permite alegerea primarului in doua tururi atata doar ca al doilea tur nu se organizeaza decat in caz de balotaj, la doua saptamani de la primul tur. Ceea ce contest eu de fapt si sper ca asta se intelege din documentatie este majoritatea cu care se alege primarul, in speta majoritatea relativa care determina apoi aproape automat si numarul de tururi. Si ceea ce va cer sa decideti este in ce masura primarul astfel ales este organ reprezentativ, in sensul cerut de articolul 2 din Constitutie, cata vreme daca nu obtine macar 50% plus unu din voturile exprimate, majoritatea se afla de fapt in partea cealalta la cei care nu l-au votat", a declarat jurnalistul Liviu Avram, facand trimitere la art.101 alin.(2) si (3) din Legea nr.115/2015 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale.

 

 

In prezentarea sa, Liviu Avram le-a spus judecatorilor CCR ca el contesta majoritatea cu care se alege primarul si le-a cerut acestora sa decida in ce masura primarul ales intr-un singur tur este reprezentativ, din moment ce nu se obtine votul majoritatii votantilor. "Majoritatea este in partea cealalta”, a spus Avram, citat de Hotnews.

 

Judecatorii Curtii Constitutionale au respins in 4 aprilie sesizarile jurnalistului Liviu Avram in privinta a doua articole din legea alegerilor locale, unul fiind legat de alegerea primarilor într-un singur tur.

 

In urma deciziei CCR, Liviu Avram a scris pe contul sau de Facebook ca aceasta prima sesizare a sa avea o anumita vulnerabilitate legata de faptul ca nu se putea extinde controlul de constitutionalitate la prevederea privind numarul de tururi la alegeri daca judecatorii resping sesizarea sa privind numarul de semnaturi necesare pentru depunerea unei candidaturi.

 

Avram s-a declarat mult mai increzator in sansele celei de-a doua sesizari pe care a depus-o – cea care va fi judecata astazi – in cazul careia vulnerabilitatea mentionata nu ar mai exista.

 

Augustin Zegrean, presedintele CCR, a declarat acum o saptamana ca recomandarea Comisiei de la Venetia in aceasta speta este de a nu se modifica legea electorala cu cel putin un an inainte de alegeri: "Ei spun sa nu se modifice legea electorala cu cel putin un an inainte de alegeri, dar asta nici nu stiu daca ar fi o schimbare care ar afecta intr-un fel alegerile, pentru ca este vorba despre un tur sau doua tururi sau trei tururi, nu stiu", a spus Zegrean, citat de Agerpres.

 

Liviu Avram şi-a depus o candidatură-fantomă pentru Primăria Capitalei, cu numai trei semnături de susţinere, în timp ce legea cere 18.000 de semnături. Candidatura i-a fost respinsă de Biroul Electoral, însă jurnalistul „Adevărul“ a contestat decizia la Tribunalul Bucuresti, iar în faţa judecătorului a ridicat excepţie de neconstituţionalitate pe cele două articole cu potenţial de neconstituţionalitate: cel care obligă orice candidat să strângă semnături de susţinere, dar şi cel care prevede un singur tur de scrutin. 

 

O instanță a Tribunalului București a decis să trimită la Curtea Constituțională excepțiile de neconstituționalitate ridicate de candidatul independent Liviu Avram la funcția de primar general al Capitalei.

 

Excepţiile i-au fost admise iar magistraţii CCR vor discuta astazi ambele sesizări de neconstituţionalitate.

                                   

Avram si-a depus candidatura tocmai pentru a putea ajunge la CCR si a demonstra ca organizarea alegerilor intr-un singur tur este incorecta pentru democratie, potrivit HotNews.

 

Liviu Avram a scris de-a lungul timpului multe articole in care a demonstrat neconstitutionalitatea articolului care prevede organizarea alegerilor pentru primari intr-un singur tur de scrutin. Ziaristul spune ca nu va face apel la hotărârea de respingere a candidaturii.

 

Avram a declarat ca a a vrut sa arate ca oricat de mare ar fi o majoritate politica din Parlament aceasta trebuie sa se supuna justitiei. El a explicat ca a facut aceasta contestatie la Curtea Constitutionala pentru ca "regulile impuse de majoritatea parlamentara mi s-au parut incorecte pentru o democratie".

 

Alineatul articolului 50, alineatul 2 din legea 115/2015 privind alegerile locale impune candidaților independenți să depună o lista cu susținători de cel puțin 1%, ceea ce pentru municipiul București ar însemna peste 18.000 de semnături. Odată cu contestația față de respingerea candidaturii, Liviu Avram a ridicat și excepția de neconstituționalitate a articolului 50 alin. (2) din legea alegerilor locale, pe motiv că reprezintă o ingerință excesiva asupra dreptului de a fi ales.

 

"Curtea Constituţională va judeca în egală măsură ambele articole pe care le-am atacat: cel cu numărul de semnături necesare pentru a candida şi alegerea primarilor într-un singur tur. Singur faptul că vom avea un răspuns clar, ferm şi argumentat din partea CCR pe ambele articole, indiferent cum va suna acest răspuns, înseamnă că am câştigat bătălia. Dacă CCR declară neconstituţional articolul cu alegera primarilor într-un singur tur, înseamnă că am câştigat întreg războiul. Ne vedem, pe 4 mai, la Curtea Constituţională“, a scris Liviu Avram pe pagina sa de Facebook.

 

Citeste textul integral al argumentatiei jurnalistului Liviu Avram, asupra careia se vor pronunta judecatorii CCR, in Adevarul.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22