Pe aceeași temă
La ceremonia de inaugurare participa secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, adjunctul secretarului american al Apararii, Robert Work, premierul Dacian Ciolos, ministrul Apararii, Mihnea Motoc si ministrul de Externe Lazar Comanescu. Presedintele Iohannis, seful fortelor armate romane, nu participa la ceremonie, anunta Hotnews.
Rusia a criticat puternic joi lansarea sistemului de aparare antiracheta american din Romania, denuntand o amenintare directa la securitatea sa si promitand in schimb sa isi intareasca capacitatile militare, transmite AFP.
UPDATE "Suntem convinsi ca amplasarea sistemului antiracheta este ea insasi o amenintare pentru securitatea Rusiei", a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.
"Este o amenintare directa pentru noi. (...) Toate acestea sunt 100, 200, 300, 1.000% directionate impotriva noastra. Nu Iranul ci Rusia si capacitatile sale de descurajare nucleara" sunt vizate, a declarat presedintele Comitetului de Aparare din Parlamentul rus, Vladimir Komoiedov, potrivit Interfax.
"Este un pas in plus in procesul de izolare politica si militara a Rusiei", a afirmat Andrei Kelin, un inalt oficial al Ministerului rus de Externe, adaugand ca scutul antiracheta "nu poate decat sa agraveze situatia deja complicata a relatiilor" dintre Rusia si NATO.
"Suntem capabili sa trecem de acest sistem de rachete. Vom consolida capacitatile noastre defensive, in special in regiunea arctica, prin amplasarea de sisteme detectie si de interceptare", a adaugat Komoiedov.
Discursul Adjunctul Secretarului Apararii al SUA, Robert O. Work (preluare Hotnews)
Este o onoare sa fiu aici pentru deschiderea acestui sistem. Ne aflam intr-un punct de cotitura a peisajului strategic
NATO se confrunta cu un complex de securitate sensibil schimbat. E esential ca alianta sa continue sa fie solidara si unita pentru a face fata provocarilor
Avem incredere ca Romania e un aliat de nadejde, pe care stim ca ne putem baza. Romania intelege importanta modernizarii fortelor sale armate
Imi exprim aprecierea pentru angajamentul Romaniei de a creste bugetul Apararii la 2% din PIB. Romania intelege ca pretul libertatii e ridicat iar dusmanii libertatii trebuie infruntati oriunde ar fi
Romania e unul din principalii contributori din Afganistan. Soldatii romani lucreaza umar la umar cu ai nostri in Afganistan, au facut sacrificii, patruleaza in desert, in munti, stau unii langa altii pe terenul de lupta
Angajamentul soldatilor romani nu a ramas neremarcat de americani. Sunt curajosi si au facut o impresie de neuitat asupra tuturor soldatilor americani. Au stiut ca se pot baza pe soldatii romani
Ca un fost infanterist marin, pot spune ca nu e un dusman mai curajos decat un soldat roman. In numele tuturor americanilor, exprim condoleantele mele pentru pierderea celor doi militari romani sambata trecuta, in Afganistan
Au fost victimele cu numarul 25 si 26 pe care Romania le-a pierdut in acest razboi, SUA nu vor uita niciodata curajul si sacrificiul lor. Soldatii romani reflecta spiritul romanesc pe care Romania l-a aratat sutelor de militari romani care au fost gazduiti aici
Sarbatorim azi realizarea scutului anti-racheta. SUA vor lucra cu aliatii pentru a apara statele NATO
Acest sistem nu e menit sa submineze Rusia, e un sistem defensiv. Acest loc va servi ca sistem de aparare impotriva rachetelor balistice din afara Europei.
Aliatii fac eforturi pentru apararea comuna. Polonia va incepe maine constructia la un nou centru NATO in cadrul sistemului antiracheta
Turcia gazduieste un sistem radar, Germania, Marea Britanie ne pun la dispozitie un nou radar iar Danemarca isi modernizeaza fregatele
Toate acestea vor contribui la capabilitatea NATO de a-si intari apararea colectiva. Bogdan Aurescu a negociat cu aliatii, se stie ca e un negociator strasnic dar si un prieten de incredere.
Felicit NATO pentru ca a demonstrat inca o data forta acestei aliante. NATO ramane garantul securitatii si prosperitatii in Europa. Nu ne vom lasa intimidati de nicio alta tara.
Discursul premierului Ciolos:
Prezenta noastra aici atesta importanta speciala a acestui eveniment
In contextul amenintarii in crestere cu rachete balistice a actorilor statali si nestatali, SUA si-au asumat o valoroasa contributie
Romania a decis in 2010 sa participe la acest sistem complex considerand ca securitatea tarii noastre si a zonei vor spori considerabil
Multumesc tuturor civililor si militarilor care au depus eforturi semnificative in Romania si in SUA pentru ca azi sa participam la aceasta ceremonie
Facilitatea de la Deveselu e o componenta esentiala a Parteneriatului Strategic cu SUA
Mediul de securitate continua sa fie afectat de provocari si amenintari
In vecinatatea estica observam perpetuarea conflictelor inghetate
In proximitatea sudica, asistam la amplificarea fara precedent a fenomenului migrationist necontrolat dublat de amenintarea terorista
Avem nevoie de politici si mijloace credibile in masura sa actioneze de o maniera defensiva impotriva amenintarilor internationale
Facilitatea de la Deveselu nu e indreptata impotriva cuiva anume, ci e destinat legitimei aparari impotriva amenintarii cu rachete balistice
Descurajarea capata un rol tot mai important in actualul context volatil
Alaturi de celelalte elemente, sistemul contribuie la securitatea si apararea colectiva a Aliantei
Continuam sa pregatim activ summitul NATO de la Varsovia
Romania demonstreaza inca o data ca e un actor predictibil si un aliat de incredere
Ne onoram angajamentul asumat in 2014 privind sporirea bugetului alocat apararii
Acum, cand celebram materializarea acestui proiect de anvergura, adresez sincere multumiri tuturor celor care l-au sustinut de-a lungul timpului
***
SUA a sustinut in permanenta ca scutul nu este indreptat contra Rusiei. Frank Rose, asistent al secretarului de stat al SUA pentru Controlul, Verificarea si Conformitatea Armamentelor, a declarat ieri ca aceasta baza antiracheta nici nu ar putea face fata capacitatilor strategice si intercontinentale ale Rusiei, desi aceasta nu ar trebui sa detina rachete balistice cu raza intermediara, intre 500 si 5.500 de km, conform tratatelor in vigoare.
"Statele Unite nu au avut un partener mai bun decat Romania, fie ca a fost vorba de negocierea acordului sau implementarea lui. Ne-au ajutat sa ducem acest sistem de la concept la realitate, in timpul si bugetul pe care ni l-am propus", a mai declarat Rose, citat de Hotnews.
Oficialii SUA au mai precizat ca, in ciuda asigurarilor primite, Rusia a renuntat la orice dialog de cooperare pe acest subiect, in 2013.
"Baza de la Deveselu si sistemul antiracheta nu e o investitie pe termen scurt. Operationalizarea bazei ce va avea loc joi a inceput de fapt in 2010, la summitul de la Lisabona. Baza de la Deveselu este gandita sa lucreze cu toate celelalte componente din sistem, din Turcia, din Spania, din Polonia si implica toate cele 28 de state membre NATO", a spus Douglas Lute, reprezentant permanent al SUA la NATO.
Rose a precizat ca sistemul are scopul de a proteja statele NATO de amenintari balistice din zona orientului mijlociu, venite in special din partea Iranului.
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, il va primi astazi, la Palatul Cotroceni, pe Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.