Băsescu, în scandalul dezinfectantilor: Numai un stat criminal ar secretiza informații

Vlad Toma | 16.05.2016

Traian Băsescu, fostul presedinte al Romaniei, a declarat ca, in timpul celor doua mandate ale sale, nu a primit note informative de la SRI despre Hexi Pharma si despre problema diluarii dezinfectantilor, aflata la baza actualei crize din sanatate.

SHARE 2

Pe aceeași temă

 

Băsescu a precizat că legea interzice secretizarea oricăror informaţii atunci când este vorba despre interesul public sau despre încălcări ale legii, transmite B1 TV.

 

''Cu sistemul sanitar, da, au fost, are dreptate SRI-ul, s-au trimis foarte multe informări, în niciun caz însă despre Hexi Pharma, și în niciun caz la președinte. Iată ce scrie la articolul 5 , legea 182. Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor, în scopul ascunderii, încălcării legii. Asta de la Hexi Pharma nu o fi fost încălcare de lege? În scopul ascunderii, încălcării legilor, a erorilor administrative, a ascunderii accesului la informații de interes public. Problema cu Hexi Pharma nu e de interes public?'', a afirmat fostul președinte.

 

Basescu a mai spus ca ''numai un stat criminal ar secretiza informaţii care afectează siguranţa cetăţeanului'', precizand că nu CSAT ar trebui să dispună declasificarea acestor informaţii, ci institutia care le-a secretizat.

 

Premierul Cioloş a declarat recent că directorul SRI i-a prezentat o sinteză a informaţiilor deţinute de serviciu privind situaţia din spitale şi notele pe care le-a transmis în ultimii ani autorităţilor.

 

''Domnul director mi-a arătat că în ultimii ani a trimis autorităților guvernamentale mai multe informări legate inclusiv de infecțiile nozocomiale. L-am rugat să-mi trimită o sinteză și mi-a trimis o sinteză a informațiilor pe care le avea, inclusiv potențiale probleme la modul în care s-au negociat și semnat anumite contracte'', a spus premierul.

 

Comentarii 2

Decebal - 05-16-2016

Comunicatul S.R.I. pe care l-am citit eu suna asa: "Dreptul la sanatate este un drept constitutional. Iar SRI actioneaza, impreuna cu celalte institutii partenere, pentru a proteja acest drept, alaturi de toate celelalte drepturi constitutionale ale cetatenilor. SRI informeaza decidentii legali despre vulnerabilitatile sistemului public de sanatate. In documentele de informare adresate beneficiarilor legali, cu privire la problema infectiilor nosocomiale, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzatoare pentru dezinfectantii utilizati la nivelul unitatilor spitalicesti din tara. Printre beneficiarii legali ai informarilor noastre pe aceasta problematica sunt presedintii de Consilii Judetene, prefectii, ministrii, primul-ministru, Presedintele Romaniei. Toti acesti beneficiari legali au primit informari constante, fiecare, potrivit atributiilor lor, despre disfunctionalitatile din sistemul public de sanatate din Romania. In ultimii cinci ani, SRI a trimis circa 100 de informari, inclusiv pe chestiuni legate de fenomenul infectiilor nosocomiale intraspitalicesti." Adica, SRI n-a pretins ca a trimis informari despre Hexi Pharma, iar domnul Basescu zice ca n-a primit. Adica, daca nu se mentiona vreun anume furnizor, nu trebuiau luate masuri sau pornita o ancheta sau cum? Este un fel de dialog al surzilor? Sau doar unul dintre interlocutori este surd? Tata mi-a spus o poezioara din copilaria lui, care cred ca se potriveste: "- Buna ziua, matusica! - Lapte acru-n putinica. - Matusica, esti cam surda! - N-are baba, n-are urda. - Nici nu-mi trebuie urda ta! - N-are baba, ca ti-ar da! - Du-te naibii matusica! - Nepotica, mergi cu bine si mai vino pe la mine!"

Răspunde

Marius Nicolescu - 05-16-2016

Hotarati-va tovarasi ! Au fost sau n-au fost informari de la SRI? E cam groasa, fratilor si voi, in continuare, ne sfidati cu si mai mare nerusinare. Veni-va insa si ziua voastra, tovarasi. Se apropie ziua socotelilor. Chiar nu simtiti lucrul acesta!?

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22