Pe aceeași temă
Chirica este angajat de 14 ani în primărie, până în 2012 fiind director tehnic, iar la alegerile locale din urmă cu patru ani a fost ales viceprimar USL din partea PSD. Ulterior a preluat, interimar, conducerea primăriei după ce Gheorghe Nichita a fost nevoit să demisioneze din cauza problemelor penale. Și cam toate sondajele de opinie îl dau drept câștigător, chiar detașat. De partea cealaltă, Marius Bodea este director al aeroportului tot din 2012, după ce preşedinte al Consiliului Judeţean a fost ales liberalul Cristian Adomniţei, perioadă în care a condus proiectul de modernizare a aerogării, care în prezent se autosusţine financiar.
Marius Bodea a ales, pe lista de consilieri, în mare parte tineri liberali, fără experienţă anterioară în administraţie, doar doi dintre ei fiind consilieri judeţeni în actualul mandat. De partea cealaltă, Mihai Chirica are pe locurile eligibile opt actuali consilieri locali, jumătate fiind şi cadre didactice. La Primăria Municipiului Iaşi candidează şi trei independenţi, respectiv IT-istul Andrei Postolache, deputatul Viorel Blăjuţ şi consilierul local Anca Preda. Postolache candidează independent în mod forțat, partidul pe care îl inițiase, „Pentru Iaşi“, neobținând validarea juridică în timp util. El a acuzat PNL că, printr-o „manevră politică“, s-ar fi aflat în spatele contestaţiilor depuse la tribunal împotriva înfiinţării partidului, deoarece unul dintre contestatari este clientul avocatului liberal Dragomir Tomaşeschi.
Mihai Chirica
Recent, același Postolache a mai marcat o premieră în campania electorală locală după ce a sesizat DNA cu privire la un posibil abuz în serviciu al lui Mihai Chirica. Postolache a considerat că edilul în funcţie şi-a însuşit în scop electoral un film de prezentare a proiectului de modernizare a râului Bahlui, realizat anul trecut de Primăria Iaşi din fonduri publice. Lista candidaţilor pentru Primăria Iaşiului este completată de deputaţii Petru Movilă (PMP) şi Camelia Bogdănici (UNPR), fostul consilier Radu Botez (ALDE), fostul deputat şi candidat la primărie Traian Dobre (PSRO) şi Cristian Cernescu (Forţa Moldova). În ceea ce priveşte partidele politice, diferitele sondajele de opinie relevă că numai patru dintre ele ar depăși pragul de cinci procente, respectiv: PSD, PNL, PMP și ALDE.