Nicusor Dan:Socrul domnului Predoiu are contract cu primarul Oprescu. Replica lui Predoiu

Dora Vulcan | 31.05.2016

Candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, îi dă o replică acidă candidatului PNL, Cătălin Predoiu, care l-a acuzat că are în spate interese ale dezvoltatorilor imobiliari. Dan susține că Predoiu nu-i poate da lecții, din moment ce socrul său are un contract cu Primăria Capitalei.

Pe aceeași temă

 

 

 

”Alegătorii care nu vor ca PSD să câștige Bucureștiul trebuie să știe că eu nu l-am atacat niciodată pe Cătălin Predoiu. El face asta de când a intrat în campania electorală. Ultima lui acuzație, privind o eventuală înțelegere între mine și Gabriela Firea, este o minciună ordinară. Am spus de multe ori că nu voi face nicio înțelegere cu PSD, cel mai corupt partid din România. Mi-am dorit să ajung la o formă de înțelegere cu PNL, pentru a unifica voturile de Dreapta, dar Cătălin Predoiu este principalul obstacol în calea oricărei colaborări. Candidatura lui nu este una dezinteresată. Potrivit unui raport al Curții de Conturi, firma de avocatură a socrului lui Cătălin Predoiu are contracte de milioane de euro cu Primăria Capitalei semnate în mandatul lui Sorin Oprescu, contracte care „acționează tocmai împotriva interesului municipiului București”, spune Dan, citat de stiripesurse.ro

 


"Domnul Predoiu mă acuză pe mine de colaborare cu PSD, când aceeași firmă de avocatură a avut contracte cu statul în vreme ce șeful guvernului era Victor Ponta. Cătălin Predoiu nu are ce să caute la Primăria Capitalei. El face rău PNL și, cât timp rămâne în cursa electorală, dă o șansă în plus PSD să câștige Primăria București. Singurul candidat care nu a făcut și nu va face niciodată vreo înțelegere cu PSD sunt eu”, scrie Nicușor Dan.

 

Cătălin Predoiu a comentat la postarea lui Nicușor Dan și îl acuză pe acesta că minte

 

”Cu referire la această acuzaţie mincinoasă, domnule Dan (care pretinzi simultan că nu mă ataci) cum că aş avea interese legate de Primaria Municipiului Bucureşti, îţi comunic că nu am fost niciodată angajat ca avocat al Primariei Generale, că nu am nicio referire cu firma despre care faci vorbire, iar pentru orice nelămuriri legate de mandatul domnului Oprescu şi contractele încheiate de acesta, să te îndrepţi cu întrebări şi atacuri asupra domnului Oprescu, domnului Ponta şi PSD, care l-au susţinut pe Oprescu. Nicuşoare, încearcă să ataci PSD-ul, nu-ţi va cădea limba, cel mult ceva sprijin! Schimbă-ţi firea!”, a scris Cătălin Predoiu.

  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22