Pe aceeași temă
Cât de convergentă în intențiile sale rămâne lumea occidentală în relația cu Rusia? În Europa se văd multiple presiuni pentru normalizarea relațiilor cu Moscova. Cum se văd aceste tendințe din SUA?
Aș vrea să încep prin a discuta fotografia de ansamblu și mai ales comportamentul tradițional al Rusiei sub Putin. Și putem merge în istorie pentru a identifica rădăcinile acestui comportament care denotă o logică de tip „doi pași înainte, unul înapoi“, pentru a folosi sintagma lui Lenin. În mod tradițional, Rusia face un mare pas înainte, înșfacă un teritoriu, apoi lucrurile revin treptat la normal. Georgia, în 2008, este un foarte bun exemplu. Rusia este exclusă din tot felul de instituții, se vorbește chiar de sancțiuni, apoi lucrurile se calmează un pic, așteaptă un an-doi, până când Vestul își pierde interesul și relațiile se normalizează. Rusia nu renunță la nimic, iar Vestul nu vrea să vadă Rusia angajată în alte agresiuni și nici să o izoleze. Cred că asta se întâmplă astăzi și în Ucraina. Viitorul summit UE probabil va extinde sancțiunile sub rezerva că, dacă Acordul Minsk II este respectat, o parte din presiunea occidentală va fi relaxată - spre exemplu, oficialilor să li se permită să călătorească din nou, o parte dintre sancțiunile individuale fiind ridicate. Și, de fapt, asta este și așteptarea Moscovei: că Vestul nu va putea rezista pentru mult timp și va capitula.
În mai multe țări europene se vede acest semnal pe care Moscova îl așteaptă, că lucrurile pot reveni la normalitate în termeni favorabili Rusiei.
De fapt, Moscova îi încurajează pe politicienii din Parlamentul European să voteze în favoarea ridicării sancțiunilor, acolo unde există un mare lobby naționalist și populist. Sau încurajează Camera Inferioară a Parlamentului Franței sau Liga Nordului din Italia să sprijine ridicarea sancțiunilor. Practic, încearcă să-și injecteze influența peste tot în UE, spunând că este începutul unui nou val, politicienii europeni dorind acum normalizarea relațiilor cu Rusia. Și, în esență, metamesajul transmis Europei este: uitați de Ucraina, nu vă privește pe voi, uitați de Crimeea, este parte din Rusia și hai să ne întoarcem la business as usual.
Care sunt intențiile Rusiei în acest moment? Chiar vrea să revină la împărțire continentului din timpul Războiului Rece, cu sfera sa de influență mergând dincolo de Ucraina și Moldova?
Cred că ambițiile Rusiei merg mult mai departe. Dar trebuie să distingem între intenții și capabilități. Ei nu vor fi capabili să îndeplinească tot ceea ce își propun. Dar există un plan pentru a coagula ceea ce se numește un pol de putere, un pol de putere eurasiatic. China domină Estul, America domină emisfera nordică, Rusia are Eurasia, iar UE este o putere slabă și, în consecință, asta anunță și o competiție pentru restul Europei. Însă Moscova vrea să-și extindă influența cât mai profund cu putință în Europa, să acumuleze ceea ce se numește „adâncime strategică“. În consecință, ar vrea să neutralizeze cât mai mult din Europa, NATO să dispară sau să fie înlocuit de cât mai multe structuri în care participă și Rusia, iar SUA să se retragă din Europa. Acesta este planul lor. Succesul său depinde de europeni și de americani, de cât de multă voință și putere vom avea pentru a bloca acest demers.
Există o atitudine explicită din partea unei părți a elitelor europene, precum segmentul gaullist din Franța, de a respinge NATO și ideea unei prezențe militare americane semnificative. Într-un fel, retorica lor se apropie de cea a lui Trump. Cum vedeți evoluând aceste tendințe?
Aceasta este o boală care se dezvoltă în interiorul Europei. UE nu-și urmează propriile valori. Dacă Europa și-ar urma propriile valori, atunci ar presa pentru democratizare în Rusia, pentru retragerea trupelor rusești din țările vecine, ar susține suveranitatea, securitatea și membership-ul european pentru state precum Ucraina. Dar sunt ipocriți. Nu fac asta. Juncker se duce la Moscova, Steinmeier la Sankt Petersburg. Avem o Europă care nu-și urmează propriile principii, nu are o poziție unificată, nu ascultă suficient la țări precum statele baltice, România, Polonia, cele mai expuse presiunilor Rusiei, ignoră părți din Europa care fac parte din Europa (Ucraina, Moldova, Georgia), sacrificându-i pe acești oameni pentru a avea relații pozitive cu un dictator care urmărește colapsul UE și al NATO. Lenin obișnuia să spună: „capitaliștii ne vând funia cu care îi vom spânzura“. Seamănă foarte bine cu ceea ce face astăzi Uniunea Europenă.
Care sunt resorturile acestui comportament?
Cred că la baza acestui comportament se află teama de a nu destabiliza o stare de lucruri care pentru mulți este benefică, un antiamericanism profund, prezent atât la stânga, cât și la dreapta, dar și așteptarea utopică, potrivit căreia, dacă suntem drăguți cu ei și ei vor fi drăguți cu noi, ignorând complet mentalitatea rusă și cea a Kremlinului. Mai există și o lipsă profundă de respect pentru țările care au cunoscut dominația Moscovei timp de decenii, care au reușit să scape de sub sovietici, dar acum sunt iarăși vulnerabili presiunilor Moscovei. O mare parte a problemei ține de percepțiile eronate. Sfârșitul Războiului Rece nu a însemnat doar căderea comunismului, ci prăbușirea unei forme de imperialism rusesc. Iar azi vedem manifestându-se o nouă formă de imperialism rusesc.
Cum vedeți impactul Brexit-ului?
Am călătorit destul de mult în Anglia, am vorbit cu multă lume. Există o enormă nemulțumire față de UE, o imensă teamă față de imigranții care vor invada țara. Nu cred că subiectul Brexit-ului și consecințele sale au fost cântărite prea bine. Cei mai mulți au reacționat emoțional. Eu le spun că Marea Britanie va avea de suferit. Dacă Londra părăsește UE și piețele financiare, City-ul londonez va avea de suferit. Va trebui să renegocieze acordurile comerciale cu UE, nu va mai fi o poartă către Uniune. Însă ca și în America, exista un segment furios care pare pregătit să voteze pentru acest gen de soluție.
Pierde America războiul informațional în fața Rusiei? În timpul Războiului Rece, America avea instrumente redutabile: Vocea Americii, Europa Liberă. Acum pare că s-a retras din această bătălie. Chiar și mindset-ul elitelor din statele ancorate în lumea euroatlantică se poate reorienta. De ce a ignorat America această dimensiune în ultimele două decenii?
Cred că parte din problemă este că America este o democrație robustă, dar cu o viziune pe termen scurt. Cu alte cuvinte, am crezut că misiunea a fost îndeplinită. Ne aducem aminte celebra frază a lui Bush referitoare la Irak: „mission accomplished“. Toate căsuțele relevante – democrația, membership-ul NATO – fuseseră bifate. Acum era rândul europenilor să le democratizeze, să ridice standardul de viață, să genereze dezvoltare economică. Din păcate, în America orice nou guvern se confruntă cu o mulțime de crize, pivotând spre Asia și Orient. Politica externă americană este dominată de crizele momentului. Nu există suficientă viziune pe termen lung. Ceea ce încercăm noi la CEPA este să readucem viziunea pe termen lung în politica externă americană. Este ca și cum am reeduca fiecare nouă administrație despre istoria recentă, tendințele actuale, pericolele reale din regiune și cum ne afectează ele. Americanii nu au un simț istoric. Dacă nu poți să privești suficient de mult înapoi, nu vei putea să vezi prea mult în viitor. Din această perspectivă, Trump cred că ne-a făcut un serviciu. Prin afirmațiile sale provocatoare ne-a permis să arătăm și să răspundem de ce NATO este importantă. Pentru că, în defintiv, cel mai rău lucru este să fim indiferenți față de NATO.
