Realitatea necoafata din spatele victoriilor fara invingatori

PSD este învingătorul din alegerile locale, dar impresia că și-a zdrobit adversarii es­te dată de câștigarea pe toată linia a Bu­cu­reștiului. E pentru prima oară în 26 de ani când reușește o astfel de performanță, fără tertipuri cu independenți vopsiți gen Oprescu. La fel, senzația de dezastru la PNL este dată tot de București. Situația es­te însă mult mai nuanțată la nivelul țării, iar la o analiză atentă vedem că raportul dintre cele două principale forțe politice, PSD și PNL, nu este chiar atât de deze­chi­librat, nici la votul politic, unde diferența este de 5,3%, nici în ce privește orașele re­ședință de judeţ. Iar dacă privim totul în contextul absenteismului masiv, combinat cu scrutinul într-un singur tur, constatăm că lipsa de legitimitate este dominantă. Sunt niste victorii fara invingatori.

Realitatea din spatele victoriilor

Prezența la nivelul țării a fost de 48,43%, cu 8 procente mai mică decât în 2012. Dar procentele păcălesc, pentru că în spatele lor se ascund cifrele reale mici și seci. Une­le chiar foarte mici. Așa se face că doar foarte puțini primari au fost aleși cu sco­ruri de peste 50%, iar în dreptul ma­jorității se contabilizează doar câteva zeci de mii de voturi.

În București, fenomenul este simptomatic. Prezența de 33%, cu 11,3% mai scăzută de­cât în 2012, înseamnă că la vot au venit doar 595.418 de cetățeni dintr-un total de 1.787.255. În aceste condiții, Gabriela Fi­rea a fost votată de aproximativ 256.000 per­soane, Nicușor Dan de 177.000, Pre­doiu de puțin peste 66.000, iar Turcescu de vreo 39.000. Altfel spus, nici partidele, nici candidații nu au fost convingători și au primit, toți, un vot de blam. Nici mă­car Nicușor Dan nu a atras, absenteismul cel mai ridicat fiind înregistrat exact în rândul tinerilor, adică al electoratului pe care, teoretic, miza. Din statisticile BEC, re­iese că la vot au venit aproximativ 105.000 de tineri până în 35 de ani.Cam așa arată realitatea necoafată din spatele marilor victorii.

Este consecința directă a votului într-un singur tur de scrutin, iar cifrele nu fac decât să demonstreze deficitul democratic al sistemului asupra căruia a atras za­dar­nic atenția societatea civilă și presa.

PSD, pe cai dopați

Simbolistica victoriei bucureștene a PSD va cântări greu și va da aripi partidului. Condiția este să nu scape cumva hățurile și să uite că, nu mai departe de acum cinci luni, Guvernul Ponta a fost alungat de Stradă.

Sigur că la nivelul țării se poate spune că PSD e pe cai mari. Nu însă chiar atât de mari pe cât i-ar fi plăcut. Mai exact, sco­rul la votul politic e undeva în jur de 37,5%, dar PNL se află la doar 5,3 pro­cen­te în spate. Dragnea spune că PSD face de unul singur majoritatea în 14 consilii ju­de­țene. Pe de altă parte, nu trebuie uitat ni­ciun moment că PSD își va asigura do­minația și majoritățile cu ALDE și UNPR, ajungând astfel să controleze jumătate din­tre consiliile județene și din țară. Prin­cipala victorie a PSD este însă la nivelul primarilor, unde scorul bun îi va asigura infanteria pentru parlamentare.

Anticorupția pusă la stâlpul infamiei

Problema PSD va fi însă aceea de a înțe­lege exact dimensiunile victoriei și de a nu crede că are țara la picioare și își poate permite orice. Este capcana în care a că­zut nu o dată PSD. Disprețul, autori­ta­ris­mul, tupeul și rapacitatea i-au mai venit de hac. Tentația de a hăcui codurile pe­nale, de a da o lovitură „instituțiilor de for­ță“ și odiosului „binom DNA-SRI“ este imensă. La fel și aceea de a se reinstala la gu­vern, dărâmând Cabinetul Cioloș. În PSD există o imensă frustrare și presiune în sensul acesta.

Dar Dragnea este abil și precaut, probabil și la sfaturile lui Vasile Dâncu. O moțiune de cenzură și schimbarea legilor în justiție ar da un ascendent tandemului Ponta-Tă­ri­ceanu, le-ar face jocurile și ar arăta un Dragnea slab, în pofida victoriei în alegeri. Dragnea a pus însă piciorul în prag anun­țând că e „un om responsabil“, îl inte­re­sează „stabilitatea“ și e împotriva „atitu­dinilor războinice“.

Pragamatic vorbind, interesul PSD e mai degrabă să țină Cabinetul Cioloș pe post de sac de box, să continue campania de de­monizare a „tehnocraților“ și a preșe­din­telui. Adică să facă opoziție, lucru care îi poate aduce mai multe puncte elec­to­rale.

În privința justiției, lucrurile sunt mai complicate. Vedem că unul dintre me­sa­jele de forță lansate de penali, din PSD sau din altă parte, și de media arondate acestora este că „anticorupția e un eșec“. Mai exact, că populația a penalizat „abu­zurile binomului“. Ca dovadă că actuala clasă politică nu poate fi curățată cu DNA, o serie de primari penali au fost realeși cu majoritate de voturi. Celebrele cazuri Che­re­cheș - în pușcărie -, Olguța Vasilescu și Scripcaru stau mărturie. Așadar, pe fon­dul acestei campanii nu există nicio ga­ran­ție că o majoritate parlamentară formată din PSD, ALDE, UNPR și PMP nu va forța totuși modificări ale codurilor penale.

USB, deocamdată o speranță

Pe de altă parte, ascensiunea USB și a lui Nicușor Dan, pe fondul dezastrului liberal din București, a pus PSD în fața unei noi probleme: o nouă forță de opoziție pe care nu știe prea bine de unde și cum s-o apu­ce. Este pe teren necunoscut. USB poate pe­naliza derapajele și corupția din Con­si­liul General, iar învingătorul PSD va avea mereu pe cineva care va privi peste umăr la ce face sau refuză să facă. Este de pre­su­pus că viitorul partid Uniunea Salvați Ro­mânia va avea tot interesul să facă opo­ziție activă și să atace PSD și PNL în pers­pectiva parlamentarelor. Altfel spus, PSD va avea o „sulă-n coaste“ în București.

Așa că PSD s-ar putea să devină mai pre­caut în ce privește dărâmarea Cabinetului Cioloș, blocarea unor măsuri reformiste și lovituri la adresa justiției și din cauza asta. Nu are nicio certitudine că USB, aflat acum în culmea gloriei și sub presiunea de a se face cunoscut la nivel național, nu va trece la măsuri mai în forță. Până la ur­mă, șansa USB în timpul scurt pe care îl are la dispoziție până la toamnă este să fie într-adevăr perceput ca antisistem, par­tidul onest, nou și necoruptibil venit din societatea civilă. Iar pentru asta îi trebuie acțiune. Și un lider.

Oricum, șansele de a conta în par­la­men­tare sunt reduse, pentru că organizarea și construcția unui partid la nivel național nu e simplă. Va fi însă un demers inte­re­sant.

PNL își fură singur căciula

Cum spuneam, situația PNL pare un de­zastru doar din perspectiva Bucureștiului. În fapt, liberalii au reușit să câștige 14 capitale de județ, având în total peste 1.000 de primari. Sigur, ridicolul celor doi lideri Blaga și Gorghiu care au anunțat că este „cel mai bun scor obținut de PNL du­pă 1990“ este fără cusur. S-au înfrânt sin­guri.

Problema partidului, am tot spus-o, este lip­sa de lideri, de strategie și de reală opo­ziție la PSD. Decontul a fost plătit la Bucu­rești. Sacrificarea lui Predoiu - singurul ca­re și-a dat demisia - nu ajută cu nimic. Un țap ispășitor nu rezolvă chestiunile de fond.

Adversarii proorocesc dispariția PNL. Deo­camdată nu e cazul, dar va fi la par­la­men­tare, dacă partidul se menține în același imobilism și lipsă de viziune. Dacă vrea să mai aibă șanse în toamnă, PNL este con­damnat să facă opoziție la PSD, să țină sus steagul anticorupției și să convingă elec­toratul de dreapta că, pe termen mediu, cel puțin, este singura alternativă la do­mi­nația PSD. Mai ales că acum are un con­curent în USB, care la București i-a luat electoratul. Dacă nu va demonstra activ că nu e „aceeași mizerie“, are șanse să in­tre rău de tot la apă în toamnă.

Partidele din buzunarul altora

Partidele mici, dar cu fumuri mari, ca ALDE și PMP, au primit și ele o lecție. Și în București, și la nivel național au obținut scoruri modeste. Dacă PMP nu ar intra în parlament cu al lui 4,15%, în schimb ALDE, umflat probabil în secțiile de vot prin grija PSD, a scos peste 6% la votul politic. Niciunul însă nu are șanse la toam­nă decât la remorca unui partid mai ma­re.

Dacă pentru Tăriceanu lucrurile sunt re­zolvate cu PSD, pentru PMP situația este mai complicată. Băsescu îndepărtează elec­toratul de dreapta prin discursul anti­jus­tiție și stilul grobian și agresiv, iar la elec­toratul de stânga concurența e serioasă. Ca și la cel naționalist, odată cu reapariția pe scenă a lui Munteanu. În plus, nimeni nu vrea să intre în combinație cu Băsescu, care rămâne izolat.

În concluzie, PSD a câștigat ca întot­dea­una din cauza fragmentării electoratului non-PSD, dar și a imenselor greșeli făcute de liberali, a incapacității societății civile de a produce lideri autentici și a se uni­fi­ca. Dar, mai ales, din cauza blazării și leha­mitei celei mai mari părți a electoratului. Victoriile din aceste alegeri nu au, de  fapt, invingatori.