De același autor
PSD este învingătorul din alegerile locale, dar impresia că și-a zdrobit adversarii este dată de câștigarea pe toată linia a Bucureștiului. E pentru prima oară în 26 de ani când reușește o astfel de performanță, fără tertipuri cu independenți vopsiți gen Oprescu. La fel, senzația de dezastru la PNL este dată tot de București. Situația este însă mult mai nuanțată la nivelul țării, iar la o analiză atentă vedem că raportul dintre cele două principale forțe politice, PSD și PNL, nu este chiar atât de dezechilibrat, nici la votul politic, unde diferența este de 5,3%, nici în ce privește orașele reședință de judeţ. Iar dacă privim totul în contextul absenteismului masiv, combinat cu scrutinul într-un singur tur, constatăm că lipsa de legitimitate este dominantă. Sunt niste victorii fara invingatori.
Realitatea din spatele victoriilor
Prezența la nivelul țării a fost de 48,43%, cu 8 procente mai mică decât în 2012. Dar procentele păcălesc, pentru că în spatele lor se ascund cifrele reale mici și seci. Unele chiar foarte mici. Așa se face că doar foarte puțini primari au fost aleși cu scoruri de peste 50%, iar în dreptul majorității se contabilizează doar câteva zeci de mii de voturi.
În București, fenomenul este simptomatic. Prezența de 33%, cu 11,3% mai scăzută decât în 2012, înseamnă că la vot au venit doar 595.418 de cetățeni dintr-un total de 1.787.255. În aceste condiții, Gabriela Firea a fost votată de aproximativ 256.000 persoane, Nicușor Dan de 177.000, Predoiu de puțin peste 66.000, iar Turcescu de vreo 39.000. Altfel spus, nici partidele, nici candidații nu au fost convingători și au primit, toți, un vot de blam. Nici măcar Nicușor Dan nu a atras, absenteismul cel mai ridicat fiind înregistrat exact în rândul tinerilor, adică al electoratului pe care, teoretic, miza. Din statisticile BEC, reiese că la vot au venit aproximativ 105.000 de tineri până în 35 de ani.Cam așa arată realitatea necoafată din spatele marilor victorii.
Este consecința directă a votului într-un singur tur de scrutin, iar cifrele nu fac decât să demonstreze deficitul democratic al sistemului asupra căruia a atras zadarnic atenția societatea civilă și presa.
PSD, pe cai dopați
Simbolistica victoriei bucureștene a PSD va cântări greu și va da aripi partidului. Condiția este să nu scape cumva hățurile și să uite că, nu mai departe de acum cinci luni, Guvernul Ponta a fost alungat de Stradă.
Sigur că la nivelul țării se poate spune că PSD e pe cai mari. Nu însă chiar atât de mari pe cât i-ar fi plăcut. Mai exact, scorul la votul politic e undeva în jur de 37,5%, dar PNL se află la doar 5,3 procente în spate. Dragnea spune că PSD face de unul singur majoritatea în 14 consilii județene. Pe de altă parte, nu trebuie uitat niciun moment că PSD își va asigura dominația și majoritățile cu ALDE și UNPR, ajungând astfel să controleze jumătate dintre consiliile județene și din țară. Principala victorie a PSD este însă la nivelul primarilor, unde scorul bun îi va asigura infanteria pentru parlamentare.
Anticorupția pusă la stâlpul infamiei
Problema PSD va fi însă aceea de a înțelege exact dimensiunile victoriei și de a nu crede că are țara la picioare și își poate permite orice. Este capcana în care a căzut nu o dată PSD. Disprețul, autoritarismul, tupeul și rapacitatea i-au mai venit de hac. Tentația de a hăcui codurile penale, de a da o lovitură „instituțiilor de forță“ și odiosului „binom DNA-SRI“ este imensă. La fel și aceea de a se reinstala la guvern, dărâmând Cabinetul Cioloș. În PSD există o imensă frustrare și presiune în sensul acesta.
Dar Dragnea este abil și precaut, probabil și la sfaturile lui Vasile Dâncu. O moțiune de cenzură și schimbarea legilor în justiție ar da un ascendent tandemului Ponta-Tăriceanu, le-ar face jocurile și ar arăta un Dragnea slab, în pofida victoriei în alegeri. Dragnea a pus însă piciorul în prag anunțând că e „un om responsabil“, îl interesează „stabilitatea“ și e împotriva „atitudinilor războinice“.
Pragamatic vorbind, interesul PSD e mai degrabă să țină Cabinetul Cioloș pe post de sac de box, să continue campania de demonizare a „tehnocraților“ și a președintelui. Adică să facă opoziție, lucru care îi poate aduce mai multe puncte electorale.
În privința justiției, lucrurile sunt mai complicate. Vedem că unul dintre mesajele de forță lansate de penali, din PSD sau din altă parte, și de media arondate acestora este că „anticorupția e un eșec“. Mai exact, că populația a penalizat „abuzurile binomului“. Ca dovadă că actuala clasă politică nu poate fi curățată cu DNA, o serie de primari penali au fost realeși cu majoritate de voturi. Celebrele cazuri Cherecheș - în pușcărie -, Olguța Vasilescu și Scripcaru stau mărturie. Așadar, pe fondul acestei campanii nu există nicio garanție că o majoritate parlamentară formată din PSD, ALDE, UNPR și PMP nu va forța totuși modificări ale codurilor penale.
USB, deocamdată o speranță
Pe de altă parte, ascensiunea USB și a lui Nicușor Dan, pe fondul dezastrului liberal din București, a pus PSD în fața unei noi probleme: o nouă forță de opoziție pe care nu știe prea bine de unde și cum s-o apuce. Este pe teren necunoscut. USB poate penaliza derapajele și corupția din Consiliul General, iar învingătorul PSD va avea mereu pe cineva care va privi peste umăr la ce face sau refuză să facă. Este de presupus că viitorul partid Uniunea Salvați România va avea tot interesul să facă opoziție activă și să atace PSD și PNL în perspectiva parlamentarelor. Altfel spus, PSD va avea o „sulă-n coaste“ în București.
Așa că PSD s-ar putea să devină mai precaut în ce privește dărâmarea Cabinetului Cioloș, blocarea unor măsuri reformiste și lovituri la adresa justiției și din cauza asta. Nu are nicio certitudine că USB, aflat acum în culmea gloriei și sub presiunea de a se face cunoscut la nivel național, nu va trece la măsuri mai în forță. Până la urmă, șansa USB în timpul scurt pe care îl are la dispoziție până la toamnă este să fie într-adevăr perceput ca antisistem, partidul onest, nou și necoruptibil venit din societatea civilă. Iar pentru asta îi trebuie acțiune. Și un lider.
Oricum, șansele de a conta în parlamentare sunt reduse, pentru că organizarea și construcția unui partid la nivel național nu e simplă. Va fi însă un demers interesant.
PNL își fură singur căciula
Cum spuneam, situația PNL pare un dezastru doar din perspectiva Bucureștiului. În fapt, liberalii au reușit să câștige 14 capitale de județ, având în total peste 1.000 de primari. Sigur, ridicolul celor doi lideri Blaga și Gorghiu care au anunțat că este „cel mai bun scor obținut de PNL după 1990“ este fără cusur. S-au înfrânt singuri.
Problema partidului, am tot spus-o, este lipsa de lideri, de strategie și de reală opoziție la PSD. Decontul a fost plătit la București. Sacrificarea lui Predoiu - singurul care și-a dat demisia - nu ajută cu nimic. Un țap ispășitor nu rezolvă chestiunile de fond.
Adversarii proorocesc dispariția PNL. Deocamdată nu e cazul, dar va fi la parlamentare, dacă partidul se menține în același imobilism și lipsă de viziune. Dacă vrea să mai aibă șanse în toamnă, PNL este condamnat să facă opoziție la PSD, să țină sus steagul anticorupției și să convingă electoratul de dreapta că, pe termen mediu, cel puțin, este singura alternativă la dominația PSD. Mai ales că acum are un concurent în USB, care la București i-a luat electoratul. Dacă nu va demonstra activ că nu e „aceeași mizerie“, are șanse să intre rău de tot la apă în toamnă.
Partidele din buzunarul altora
Partidele mici, dar cu fumuri mari, ca ALDE și PMP, au primit și ele o lecție. Și în București, și la nivel național au obținut scoruri modeste. Dacă PMP nu ar intra în parlament cu al lui 4,15%, în schimb ALDE, umflat probabil în secțiile de vot prin grija PSD, a scos peste 6% la votul politic. Niciunul însă nu are șanse la toamnă decât la remorca unui partid mai mare.
Dacă pentru Tăriceanu lucrurile sunt rezolvate cu PSD, pentru PMP situația este mai complicată. Băsescu îndepărtează electoratul de dreapta prin discursul antijustiție și stilul grobian și agresiv, iar la electoratul de stânga concurența e serioasă. Ca și la cel naționalist, odată cu reapariția pe scenă a lui Munteanu. În plus, nimeni nu vrea să intre în combinație cu Băsescu, care rămâne izolat.
În concluzie, PSD a câștigat ca întotdeauna din cauza fragmentării electoratului non-PSD, dar și a imenselor greșeli făcute de liberali, a incapacității societății civile de a produce lideri autentici și a se unifica. Dar, mai ales, din cauza blazării și lehamitei celei mai mari părți a electoratului. Victoriile din aceste alegeri nu au, de fapt, invingatori.
Comentarii 13
eva - 06-13-2016
Dna Pora am o datorie de onoare la dvs ! V-am bombanit in anul 2014, cand dvs ati devenit radicala in privinta Basescu/pmp, pana am priceput si eu -captata de acuratetea discursului- ca erau doar vorbe goale (sustinerea anticoruptiei) si ca era vorba doar de coruptii LOR (ai altora) si ca nea Basescu si-a batutjoc de intelectualii, personalitatile care i s-au alaturat (folosindu-le doar ca etichete de imagine si niciodata in deciziea partidului) si de cetatenii onesti !! Din 2015 am inteles ca magariilor usl s-a opus cu o alta magarie , iar noi atunci desi am incercat sa aparam statul de drept de fapt "aparam" pe coana leana si pe un alt tariceanu/nascase/voiculescu plasat doar sub o alta sigla, sub alte culori... MII DE SCUZE DNA PORA ! Aveti tot respectul meu pentru devotamentul si onestitatea cu care serviti adevarul si cetatenii !
Răspundeeva - 06-13-2016
Sigur ca nu se invata la scoala despre ce e coruptia dar tot sigur ati vazut filme cu mafioti si intelegeti ca este foarte greu sa o dovedesti (cand e vorba despre capi) in instanta mai ales cand ai niste legi facute de obiectul muncii DNA ! 95% confirmari ale instantei pe dosarele DNA, ce va spune ? Sigur nu stiti ca Coana Leana avea scutire de la urmarire informativa ca era in preajma Presedintelui, iar ea megea sistematic la Maior la cafeluta si facea acolo turnatorii (SI NU DENUNTURI CA ALEA TREBUIAU SA FIE SEMNATE) incercand sa indice care sunt dusmanii poporului ! La puscarie a fost tinuta cat permite legea in faza de urmarire penala si retinerea a avut rost in incercarea DNA de a afla adevarul caci cum altfel ar fi putut salariatii pe care i-a avut in subordine sa aiba curajul sa faca denunturi ?!Judecarea in unul dintre dosare a inceput de un an , asa ca in numele drepturilor coanei leana cum sa avem deja o condamnare ? Apoi daca o lasati pe dna Pora (care a fost, ca si noi basista dar mai putin timp avand informatii nepublice) si va uitati doar la dnul Basescu ce vedeti ? Eu vad ca spune : 1 ca sunt unii care intra in fibrilatii cand se pun catuse ...(bucuria "dezechilibratilor" poate fi curmata de un alt sediu cu curte pentru DNA) Sigur nu mai are treaba dansul cu sentimentul de dreptate sociala amanat 25 de ani... 2 ca pe vremea lui (pe vechiul cod penal de fapt, tot "al lui") era adevarata anticoruptie ! Fara CORUPTI adaug eu ! De ex pe nascase l-au alergat 10 ani si au zmangalit 2 camioane de hartii iar urmarirea a inceput de fapt pe un denunt al colegilor de partid !! 3 desi spune ca coruptia e atentat la democratie si statul de drept iar coruptia poate fi aplicata doar de politicieni zice acum ca DNA distruge clasa politica (fix aceeasi clasa politica de care ne-a cerut sa-l aparam in 2012!) 4 nu l-a batut nimeni pe Basescu ci coruptia i s-a intors in cap si acum dinamiteaza statuia pe care si-a construit-o ! El arata acum ca de fapt viza doar pe coruptii altora , nu si pe cei ai domniei sale !!! 5 Orice sistem e perfectibil important e daca dorim sau nu sa stopam coruptia ceeace e similar -de fapt-cu daca dorim sa fim sau nu in viitor ? 6 Spuneti dvs un caz de mare coruptie in care DNA a dat gres dintre cele zanganite atat de dizgratios (zice atat de sensibilul Basescu) la tembelizor ?! 7 Daca legea ar permite filmarea doar a condamnatilor definitiv-in rest doar relatari, fara imagini- credeti ca plang cetatenii sau tembeliziunile ? 8 Mai vreti, ca mai am dar nu prea am timp si nu cred ca ma ostenesc cu folos pt, dvs ....
RăspundeNicu Orha - 06-13-2016
...apoi..vorba de ardelean;astea ofost alegeri sau turca.Ce m-i dreapta sau stinga unii sunt urmasii PCR cilalti sunt fantomele istoriei.Si uni si altii de fapt vor binele si reusita partidelor lor nu binele tarii si al nostru al tuturor Atata timp cat mai sunt fosil si ramasite arhaice la conducere nu poate sa se scimbe ceva.Si daca stau si cuget de fapt aceste partide (PSD si PNL) nu doresc schimmbarea decit in interesul partidelor lor si nu ptr cetateni.Ori cum nici unii nici altii nu fac decit promisiuni pe care nu le respecta niciodata.In vremurile mai dedemult a fi penal era o rusine si erai o PARIA a societatii;astazi se pare ca daca nu esti penal nu mai poti sa candidezi sau sa ocupi o pozitie importanta in stat.E timpul schimbarilor,haide-ti sa inlaturam fosilele si optuzii din partide si sa facem schimbarea
Răspundeeva - 06-13-2016
Dragnea nu a fost acuzat/cercetat pentru coruptie ci pentru frauda electorala ! Buna rea asta e legea ! Incatusarea are rolul ei (moral, social, de protectie a celor care executa arestarea si de chiar a celui aresstat/retinut -vezi cazul Nascase) ! Faptul ca DNA nu are curte/porti e exploatat de cei interesati ! DNA emite ordin de retinere si politia il executa nu cum vrea , ci cum zice legea.Exploatati si dvs cum puteti (din nestiinta sau interes spusele coanei Leana sau ale Basescului) ..Chereches a fost prins in flagrant cu banetul ! Sigur ca inca nu are cum sa fie o hotarare judecatoreasca dar daca avem minte intelegem ca un functionar al statului nu poate nici daca doneaza umanitar sa tranzactioneze numerar decat prin banca ! Ambuscatii aia din Baia Mare gandesc ca a facut-o pentru sport numai ca nu au inteles si ca lua 100 lei si dadea la sport 10 lei ca si Coana Leana cu mana lui Cocos, adica din ce fura mai dadea cate ceva si la sarmanul partid...In acest moment nu pot fi alaturi de PMP decat fosti securisti, puscariabili, si ambuscati similari celor ai psd ! Precizez ca si eu am fost "basista" fix pana in 2015 si mi-am pierdut si locul de munca intrand in coliziune cu sefii pentru cameleonul Basescu care isi disputa acum titlul de protector al mafiei cu tariceanu si monta !!!!!!
Răspundecristian sirb - 06-09-2016
Votul intr-un singur tur nu are voie sa afecteze procesul democratic, daca electoratul se mobilizeaza si voteaza responsabil inca din primul tur. Doua tururi obligatorii incurajeaza lenea civica: hai, mai, sa vedem cum se descurca Cutarescu si apoi vedem daca ne prezentam in al doilea tur la urne... Dezvolta si mentine o mentalitate de meci, de stadion, de show. Or noi nu de show avem nevoie. Avem nevoie sa ne votam omul - si anume, din prima! Nu ne sunt date doua sanse? OK, mergem frumos la sectia nr X in unica duminica in care se organizeaza alegeri. A deplange inca lipsa celui de-al doilea tur inseamna a recunoaste, indirect, ca electoratul roman este lenes, comod, civic iresponsabil. Daca romanilor li s-ar da timp de patru tururi ocazia de a vota, s-ar prezenta la urne abia in ultima saptamana, in ultimul tur. Carevasazica, daca am ramas cu un singur tur, nu ne mai prezentam la vot?
RăspundeFLORIAN D. MIREA - 06-09-2016
Avem doua feluri de colaboratori ai Securitatii: cei carora li s-au gasit dosarul si cei carora nu li se gaseste dosarul. Marian Munteanu, liderul miscarii anticomuniste din Piata Universitatii, a fost secretar de partid in anul sau de studii, iar ulterior a fost implicat alaturi de Magureanu intr-un proiect politic comun. Chiar daca dosarul lui de la Securitate este de negasit, numai aceste doua fapte sunt de ajuns pentru a ridica mari semne de intrebare in legatura cu el. Iar revenirea lui in scena acum aduce foarte mult cu scoaterea de la naftalina a unei vechi uniforme de militar, de care se crede ca inca se mai poate purta. Dar tipul este expirat, domnii mei! La fel ca Miron Cozma. Atat de prost au ajuns baietii cu cravata rosie, ca nu mai sunt in stare sa produca o figura noua cu care sa imbrobodeasca pe tinerii cu nostalgii nationaliste?!? Cat despre lehamitea electoratului, cu asa oferte politice, ea este normala pana la un punct. Nu electoratul este de vina ca e lehametit, ci aceia care nu stiu cum sa calce mai rau in strachini, ca sa il scarbeasca definitiv. Cand te uiti la ce partide si figuri defileaza pe scena, te gandesti la schita cazona a lui George Braescu, cea in care se mentioneaza meniul celor trei mese zilnice la o cazarma: "Dimineata: ceai de chimen. La pranz: supa de chimen. Seara: mancare de chimen". Asta e!
RăspundeVasile Popa - 06-09-2016
Unde este dosarul de colaborator al securitatii al lui Munteanu? Sau a fost doar asa, un zvon ca multe altele? O multumire sper ca aveti. Ca Dl. Wiesel este fericit.
RăspundeVicentio B. - 06-08-2016
Va consider, cum se spune la “prima vedere” de buna credinta. NU comentez opiniile Dvs., desi suntem in cadrul GDS, al caror linii de forta se regasesc in Declaratie de infintarea a acestuia. Pornesc de la “LUCID” folosit de Dvs., care vine din limba franceza si al carurui sens ca adjectiv in limba romana cu siguranta il stiti. Acest “LUCID” are insa si forma adverbiala si/sau se mai foloseste in combinatie cu “lucid dreaming” . Raman insa la forma de adjectiv, context in care am o sigura intrebare: daca o echipa sportiva, indiferent de sport, sau un sportiv, la fel indiferent de sport, are un antrenor “LUCID” cum s-ar explica rezultatele extrem de slabe ale echipei / sportivului ? (18:57, 08.06.2016)
RăspundeVicentio B. - 06-08-2016
Cum se intampla Stimata Doamna Andreea Pora situatia incontestabila si anume ca, desi detineti un numar mai mare de mesaje, publicati un numar mai mic de comentarii ?. Raspunsul este de fapt “simplu”. Diferenta consta in CENZURA ILEGALA, fara insa ca Dvs., adica cu intentie, sa explicati deschis / civilizat / decent, care sunt "criteriile" unei asemena practici ! De fapt, Intretineti LIPSA unei explicatii tocmai pentru a actiona aleatoriu / arbitar / discriminatoriu, despotic. Am mai spus si repet: astfel, transmiteti a fi perceputa ca si cum va considerati INAMOVIBILA in functia Dvs. din cadrul GDS, Revista 22 ! Aceasta ar fi plauzibila ipoteza, deoarece, in acelasi timp, refuzati a intelege segmentul logic cu suport constitutional TOTUL ARE O LIMITA ! (GMT 18:30, 08.06.2016)
RăspundeVicentio B. - 06-08-2016
DACA mesajul meu indentificabil clar prin ”(GMT 22:55 07.06.2016)”, format din 437 cuvinte, 2.831 caractere, ar fi cuprins si afirmatii de genul “ un 10 plus pentru articol” sau “ Andreea Pora, ca si Andrei Cornea, este probabil printre cele mai lucide minti din redactia 22.”, cu siguranta NU ar fi fost CENZURAT, conform practicii Dvs., sesizate de nenumarate ori si de alti comentatori, intentionate contrare art. 30 alin. (2) Constitutia Romaniei. Repet: rog sa publicati aici si neintarziat “criteriile” avute de Dvs. in aceasta privinta ! (GMT 9.53, 08.06.2016)
Răspundemarian - 06-08-2016
un 10 plus pentru articol.
Răspundevictor - 06-07-2016
Da, ca de cele mai multe ori, prezentare elaborata, analiza obiectiva, fara partinire, cu un stil cursiv atractiv. Andreea Pora, ca si Andrei Cornea, este probabil printre cele mai lucide minti din redactia 22.
Răspundevulpoiu - 06-07-2016
Doamna Pora sustineti ca PMP este un partid eminamente corupt cu visuri de modificare ale codurilor penale, exclusiv "prin discursul antijustitie si stilul grobian si agresiv" a lui Basescu care in acest moment in afara de presedinte PMP partid care "nu ar intra în parlament cu al lui 4,15%" nu detine alta functie in Parlament, Guvern ,etc. Intr-o tara in care frauda electorala se pedepseste cu suspendare, despre ce justitie vorbim ? A fost plimbat Dragnea pe la TV in catuse ? Sunt condamnati de un judecator Chereches, Olguta Vasilescu sau Scripcaru sau doar au fost plimbati pe la TV in catuse ? Puteti indica o condamnare, chiar si in prima instanta a Elenei Udrea care sa justifice intr-un fel incarcerea acesteia in "Penitenciarul de Femei Targsor" ? ca doar pe vinovatia danseia va bazati to discursul anti Basescu si PMP.
Răspunde