PMP, jucator in batalia PSD de la Ilfov. Basescu: "Nu putem sta sa ne uitam la luna"

Dora Vulcan | 09.06.2016

PSD ar fi oferit PMP chiar functia de presedinte al CJ Ilfov. Pe liberali i-a despartit doar o mie de voturi pentru a obtine 17 mandate, care le-ar fi permis sa formeze singuri majoritatea.

Pe aceeași temă

 

 

 

UPDATE: 17.30 - Intr-o declaratie facuta presei, Basescu a explicat ca nu face aliante politice dar toti reprezentantii partidului in teritoriu au primit mandat sa faca majoritati acolo unde sunt solicitati si ca nu "putem sta sa ne uitam la luna", dar acolo "unde sunt conditii vom participa la creare de majoritati". El a spus ca nu poate un primar sa guverneze fara sa aiba majoritate in consiliu.

 

 

PMP are 18 primari si e prezent in 16 consilii judetene, iar membrii din teritoriu au fost imputerniciti sa isi negocieze majoritati cu care sa poata lucra local, a declarat joi presedintele formatiunii politice, Traian Basescu.

 

 

 "Nu s-a dat o linie politica - cu PNL, cu PSD - ci sa valorifice functiile pe care le-au obtinut prin vot. Bineinteles, incercand sa obtina sa se respecte programul lor electoral. Noi nu facem aliante politice, noi facem majoritati", a spus fostul sef al statului. 

 

 

Intrebat de o jurnalista ce a cerut PMP la negocierile pentru formarea unei majoritati in Consiliul Judetean Ilfov, Traian Basescu a raspuns:

 

 "Nu stiu, doamna. Sa i se duca o luna luata de pe cer si un soare pentru noaptea. Noi nu am castigat alegerile, dar incercam sa valorificam ceea ce am obtinut. Daca ramanem sa privim la luna, sa facem opozitie, aceasta bruma de consilieri pe care am obtinut-o nu ne va folosi la nimic la alegerile legislative. Cum poti sa iti lasi un primar care a castigat, dar are un singur consilier... cum poate sa guverneze? S-a stabilit o linie consecventa, sa participam la majoritati in consilii fara niciun angajament politic", a adaugat Traian Basescu. 

 

 

Despre rezultatele obtinute de PMP la alegerile locale, Traian Basescu spune ca "Sigur ca nu ma multumesc, si cred ca nimeni nu e multumit, dar asta inseamna ca la cele mai dure alegeri, care sunt alegerile locale, nu am avut structurile necesare in teritoriu. Noi suntem in mod real un partid nou, am vazut ca spuneti ca ALDE este un partid nou. ALDE este construit pe structura Partidului Conservator."

 

 

PSD negociaza intens cu PMP lui Basescu pentru a forma majoritatea in Consiliu Judetean Ilfov, condus pana  acum de PNL (Marian Petrache), au declarat pentru HotNews.ro surse politice. 

 

Dupa alegerile din 5 iunie, PNL a obtinut doar 16 mandate de consilieri, PSD 12, ALDE 3 si PMP 2

 

Daca PSD si ALDE raman in alianta, rezulta ca PMP devine jucator cheie, si poate inclina balanta fie spre PSD, fie spre PNL. Cel mai curtat om este in prezent Rizia Tudorache, presedintele PMP Ilfov. 

 

Pentru PSD, miza controlului asupra CJ Ilfov este imensa, atat financiar cat si strategic

 

Deja PSD controleaza Capitala, astfel ca extinderea controlului asupra judetului Ilfov ar fi vitala pentru proiectele noului primar al Bucurestiului, Gabriela Firea. Insa marea miza este de natura financiara. Ilfovul este unul dintre cele mai bogate judete din tara. Fondurile europene disponibile se ridica la cateva sute de milioane de euro: 250 de milioane pentru apa-canal, 150 de milioane pe programul de mobilitate urbana si peste 1 miliard de euro in programul de infrastructura (centura si metrou). 

 

Contactat de HotNews.ro, Rizia Tudorache a admis faptul ca in acest moment PMP detine voturile "de aur" si ca nu s-a decis daca va sustine PSD-UNPR-ALDE sau PNL, dar a sustinut ca nu a fost contactat de niciun lider de organizatie din partea acestor partide.

 

El a precizat ca nu poate sa il sustina pe Nasta (ALDE), pentru ca acesta nu a facut nimic pentru judet si pentru colegiul in care a fost ales senator. "Nu are sustinerea mea, nu a facut nimic pentru Ilfov. I-a pacalit pe ilfoveni."

 

"Nu am avut nicio discutie cu cineva care sa fi avut mandat, cu presedintii de organizatii"


"Daca ei (liderii de organizatii) considera ca vor sa intram intr-o discutie, primul lucru - trebuie sa ma contacteze. Dupa ce ne contacteaza, ce va iesi de la discutii veti fi informati foarte clar. Daca va fi o astfel de chestiune, cu siguranta proiectele care sunt pentru ilfoveni si care nu pot sa mai astepte, cei care vor le pune in practica imediat (vor primi voturile). Nu ma intereseaza culoarea politica" a spus el. 

 

Intrebat daca vrea el presedintia CJ, Tudorache a raspuns: "Nu in orice conditii. Nu ma duc pe o functie sa ma fac de ras si sa nu am posibilitatea sa fac ceea ce trebuie pentru locuitorii Ilfovului." Intrebat ulterior daca i s-a propus aceasta functie de vreuna dintre parti, acesta a raspuns ca "oficial" nu si a adaugat ca nu a discutat cu presedintii de organizatii de la niciun partid.

 

El a explicat ca mai sunt circa 20 de zile pana va trebui ales presedintele  CJ. 

 

"Toata lumea din PSD l-a cautat pe Tudorache, Dragnea, Ponta. Dar inca nu s-a luat o decizie, saptamana cealalta se va oficializa", au mai declarat pentru HotNews.ro sursele citate. Partidele mai au la dispozitie doua saptamani pentru a-si depune situatia financiara si abia dupa aceasta formalitate Prefectul emite ordinul de intrunire a noului Consiliu Judetean. Prin urmare, partidele mai au destul timp la dispozitie pentru negocieri. Pe de alta parte, este posibil ca PNL sa convinga ALDE sa intre in alianta cu liberalii. 

 

Surse din ALDE au declarat insa pentru HotNews.ro ca vor ramane in alianta cu PSD, pe care au stabilit-o din urma cu circa doua luni, si ca PMP ar fi acceptat sa-i sustina, chiar si fara obtinerea functiei de presedinte CJ. Astfel, presedintele CJ Ilfov ar urma sa fie senatorul Nicolae Nasta, primul pe lista ALDE. 

 

Daca PMP va accepta oferta PSD de a prelua presedintia Consiliului Judetean Ilfov, ar fi a doua alianta locala PSD-ALDE-PMP dupa Constanta. Potrivit surselor HOtNews.ro, si la Constanta negocierilor PSD-PMP sunt inca in curs. Negocierile individuale nu prea sunt posibile in cazul formarii majoritatilor pentru Consilii Judetene, deoarece consilierul care nu urmeaza linia partidului isi pierde mandatul daca este exclus deoarece a obtinut postul de consilier pe lista partidului.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22