Adjunctul sefului SRI, Dumitru Cocoru, trecut in rezerva

Dora Vulcan | 09.06.2016

Președintele Klaus Iohannis a semnat joi un decret de trecere în rezervă a general-locotenentului Cocoru Dumitru din Serviciul Român de Informații, potrivit unui comunicat al Administrație Prezidențiale.

Pe aceeași temă

 

 

 

Responsabil de chestiunea interceptărilor, Dumitru Cocoru este adjunct al directorului SRI, fiind numit în această funcție în ianuarie 2009, potrivit site-ului SRI. 

 

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 9 iunie a.c (...) un decret privind înaintarea în gradul de general – cu patru stele, la trecerea în rezervă, a domnului general-locotenent – cu trei stele Cocoru Dumitru din Serviciul Român de Informații”, se arată în comunicatul citat.

 

Șeful statului a semnat joi alte trei decrete

 

Este vorba despre ”decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor de poliție Tomescu Ion cu Ministerul Afacerilor Interne, la data de 15 iunie 2016; decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, la trecerea în rezervă, domnului colonel Pintilie Badea-Florin din Serviciul Român de Informații și decret privind trecerea în rezervă a domnului general de flotilă aeriană – cu o stea Brătulescu Neculai-Florentin din Ministerul Apărării Naționale."

 

Potrivit prezentării de pe site-ul SRI, Dumitru Cocoru este expert criminalist în domeniul Sisteme de Telecomunicaţii, acreditat de Ministerul Justiţiei. Potrivit declaraţiei de avere, deţine mai multe apartamente în Bucureşti, Moreni şi Slobozia şi trei autoturisme. 

 

Declaraţie de avere a lui Dumitru Cocoru

 

Soţia lui Dumitru Cocoru, Marilena Cocoru, este economistă la firma Centrofarm SA, unul din cei mai importanţi jucători de pe piaţa Pharma. Potrivit Forbes, la Centrofarm este administrator si actionar Catia Rădulescu, una dintre cele mai puternice femei de afaceri din România.

Potrivit prezentării din Forbes, citata de B1TV, "Catia Rădulescu a devenit administrator și acționar al companiilor din cadrul Grupului Centrofarm, controlat de omul de afaceri Alain Bonte, din care fac parte: compania imobiliară Generalcom S.A – care are în proprietate 20.000 metri pătrați de spaţii comerciale stradale; Centrofarm – cu o istorie de peste 80 de ani în retailul farma, deţine, în prezent, 55 farmacii; Plafar Retail – un lanţ de 35 de magazine cu produse naturiste; Sintofarm – producător de medicamente, Clarfon – firmă de protezare auditivă; afaceri în domeniul Internetului, precum Trilulilu, Zonga, și Erepublik."

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22