Iohannis,despre rezultatele alegerilor:administratia si politica se invata, integritatea nu

Dora Vulcan | 13.06.2016

Presedintele Klaus Iohannis a sustinut luni, la ora 17:30, la Palatul Cotroceni, o declaratie de presa. Este prima declaratie a presedintelui dupa rezultatele alegerilor locale de pe 5 iunie care au validat in functii mai multi primari cu probleme penale, dupa primele alegeri locale organizate intr-un singur tur de scrutin.

Pe aceeași temă

 

 

   

 "Administratia se poate invata, politica se poate invata, integritatea nu se poate invata. Un politician ori este intergru ori nu este integru, iar pentru o comunitate este foarte important sa aleaga un om integru, indiferent ca vorbim de alegeri locale sau parlamentare", a declarat presedintele Klaus Iohannis luni, la o saptamana dupa alegerile locale in care mai multi primari cu probleme penale si-au reinnoit mandatul. Iohannis a constatat ca unele partide "au luat treaba foarte serios, au stabilit criterii de integritate si le-au respectat", in timp ce alte partide "doar le-au mimat". Totodata, amintind prezenta scazute la vot, Iohannis a transmis Guvernului ca ii revine sarcina de a demara o campanie de constientizare a importantei votului, "nu a importantei votului pentru un anumit partid ci a votului in sine." 

 

 

Discursul integral (sursa, administratia prezidentiala):

 

 "Buna ziua!

 

Sambata si-au incheiat activitatea birourile electorale. Rezultatele furnizate de Biroul Electoral Central, validate de Tribunalul Bucuresti, incheie, asadar, alegerile locale. Asa cum am promis, vreau sa fac cateva consideratii despre organizarea si rezultatele scrutinului.

 

In privinta organizarii alegerilor, datele arata ca, in general, procesul electoral s-a desfasurat fara probleme deosebite. In premiera pentru Romania, a fost inaugurat un sistem electronic pentru a impiedica votul multiplu. Acest sistem a functionat foarte bine. Pentru toate acestea, multumesc Biroului Electoral Central, Autoritatii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne si Serviciului de Telecomunicatii Speciale. Acestia toti au contribuit la acest rezultat, tehnic, foarte bun.

 

Mi-as fi dorit totusi o comunicare mai rapida a rezultatelor oficiale si poate chiar un mod mai prietenos de prezentare a acestor date astfel incat orice cetatean interesat de procesul electoral sa poata identifica rapid cine, ce si unde a castigat.

 

Insist in continuare ca lumea sa vina la vot, sa voteze in toate tipurile de alegeri, fie ca este vorba de alegeri prezidentiale, locale sau parlamentare.

 

Nu voi comenta rezultatele obtinute de un partid sau altul, sau de candidatii independenti. Dar constatam cu totii ca, la nivel national, exista doua mari partide care si-au consolidat pozitiile in preferintele electoratului, mai ales in consiliile locale si judetene. Doua partide care au impreuna aproape 70%.

 

Ma bucura insa faptul ca au existat multi candidati independenti si partide nou create care au intrat in competitia electorala pentru alegerile locale.

 

Este de discutat modul in care legislatia electorala a raspuns asteptarilor cetatenilor. Va trebui sa analizam cu luciditate cadrul legislativ si masura in care el serveste sau nu intentiei de a avea un public informat, pastrand in acelasi timp cerintele de integritate, transparenta si responsabilitate in finantarea campaniilor electorale.

 

Dar legea electorala a avut si partile ei bune: un control mai bun al finantarii campaniei, reducerea drastica a posibilitatilor de a cumpara voturi, interzicerea materialelor care puteau constitui mita electorala si asa mai departe.

 

In privinta votului intr-un tur sau doua tururi, mi-am exprimat deseori opinia, dar acum, dupa aceste alegeri, cred ca devine si mai evident ca noul Parlament care se va constitui dupa alegerile din toamna trebuie sa evalueze serios necesitatea introducerii alegerilor locale in doua tururi pentru primari.

 

Este, in acelasi timp, evident ca, pentru alegerile parlamentare, Guvernului ii revine o sarcina importanta. Cineva trebuie sa se ocupe de o campanie de constientizare or acest lucru, dupa parerea mea, trebuie sa il faca Guvernul, printr-o campanie nationala, care constientizeaza importanta votului. Nu importanta votului pentru un anumit partid, ci importanta votului in sine si sa mobilizeze electoratul ca sa mearga la vot.

 

De cativa ani buni, romanii cer o noua clasa politica: ei vor sa fie reprezentati si condusi de politicieni integri si dedicati interesului public. Rolul fundamental in reformarea si innoirea clasei politice il au alegatorii. Nu trebuie sa ne imaginam ca altcineva decat alegatorul poate sa schimbe clasa politica romaneasca. Votul este instrumentul cel mai puternic prin care se poate schimba clasa politica. Votul este instrumentul prin care partidele pot fi obligate sa devina mai bune, mai performante, sa aiba politici mai bune, sa aiba criterii de integritate pe care le respecta. Eu pot sa invit partidele sa se reformeze, pot sa vorbesc pentru reformarea clasei politice, dar singur nu. Singur nu pot sa fac acest lucru. Dumneavoastra, alegatorii, trebuie sa schimbati prin vot felul in care actioneaza partidele politice.

 

Si insist pe criteriul integritatii. Este extrem de important. Daca ne referim la alegerile care tocmai au trecut, alegerile locale. Administratie se poate invata, politica se poate invata, integritatea insa nu. Un politician ori este integru, ori nu este integru, iar pentru o comunitate este foarte important sa aleaga un om integru, indiferent daca vorbim de alegeri locale sau alegeri parlamentare.

 

Acest principiu a integritatii a fost abordat diferit de catre partide. Unele partide au luat treaba foarte in serios, au stabilit criterii de integritate si le-au respectat. Altii au mimat. Alegatorul trebuie sa decida cine are dreptate si eu cred ca romanii in continuare isi doresc o clasa politica reformata, innoita, integra si competenta.

 

Acum alegerile locale s-au incheiat, dar munca pentru noii alesi abia incepe. Si alegatorii, si societatea civila trebuie sa urmareasca cu mare atentie ce fac noii alesi, cum isi pun in practica proiectele, cum respecta ceea ce au propus si au promis. Toate aceste lucruri sunt importante, fiindca urmatoarele alegeri vin in curand.

 

Va multumesc!"

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22