De același autor
Marți, 28 iulie 1959, era o zi banală pentru orice locuitor al lumii libere. În topurile din SUA, Paul Anka făcea furori cu celebra melodie Lonely Boy, iar de cealaltă parte a Atlanticului, în Bătrânul Albion, se auzeau ritmurile din Dream Lover-ul lui Bobby Darin. Dincolo de clasamente, la București un alt fel de dragoste răzbătea din versurile muzicii ușoare, întărită de simfonia construirii socialismului, în zgomotele macaralelor și ale camioanelor, care transportau materialele necesare edificării unei lumi noi. „Numele epocii noastre e scris cu fiecare cărămidă pusă la zidul trainic, cu fiecare realizare obținută. Numele ei – Socialism!“, ne spune o voce metalizată dintr-un obscur film de propagandă din 1960. „Cronicarul“ care ne anunță primele versete ale facerii lumii noi este „întregul popor“.
Niciun paradis nu există, însă, decât în raport cu ceea ce-l poate submina. Toate lucrurile și-ar fi păstrat armonia cu care fuseseră înzestrate, dacă nu apărea, la un moment dat, un factor perturbator. „Alfabetul vieții socialiste“, în ciuda irezistibilei seducții, nu părea a fi, totuși, pentru oricine. „Dușmanii muncii noastre socialiste“ erau pregătiți să scoată poporul din paradis. Cronica cinematografică a Studioului „Alexandru Sahia“, realizată de MAI, nu este – cum poate părea din tonurile triumfaliste ale acordurilor simfonice sau din decupajul poetic casant – povestea glorioasă a unei minuțioase și intuitive anchete. „A fost o muncă atentă, exactă, că nu ai voie să bănuiești ca infractori oameni nevinovați“ – ne avertizează, cu un ironic subtext autodemascator, biograful acelor timpuri pline de glorie. După o anchetă haotică, în care subtilitatea deductivă s-a redus la omorârea în bătaie a unui pseudo-suspect, asigurarea anterioară are partea ei de cinism pretențios.
Ceea ce justifică, de fapt, acest film este expierea unui răsunător eșec. Propaganda venea să recompună un paradis fisurat de „șase jidani prăpădiți“.
O dimineață ca oricare alta.
Sau nu
La ora 6,30 dimineața, în apartamentul nr. 4 al etajului I din Strada Enăchiță Văcărescu nr. 56, s-au strâns șase oameni, îmbrăcați ponosit, cu fețele tensionate. Plănuiseră îndelung o acțiune și abia mai aveau curajul s-o încerce din nou, după mai multe episoade ratate. Erau în casa părinților lui Igor Sevianu (Herșcovici), alături de soția acestuia Monica (Monique Alfandary), prietenul lor apropiat Sașa Mușat (Abrașa Glantzstein), Alexandru Ioanid (Herman D. Leibovici, Lică), fratele acestuia, Paul, și Haralambie Obedeanu (Hary Lazarovici). Singura optimistă, plină de energie, catalizând emoțiile tuturor era Monique, cum îi plăcea să se semneze. Avea profilul celui iluminat, fanatizat de curajul și temeritatea propriei acțiuni. Inteligentă și cultivată, iubea revoluția și refuza înregimentarea. Aventura și încăpățânarea nesupunerii au fost religiile ei, dincolo de ideologii.
Cei șase încep, după o discuție sumară, în care reiau etapele unui plan bine pus la punct și exersat, să se înarmeze. Igor ia un pistol automat. Monica bagă sub fustă un castet, un soi de baston cu vârf flexibil, confecționat artizanal, „de dat în cap, fără zgomot“. Cu câteva zile în urmă, un oarecare Mircea Apetri, electrician bobinator, își pusese imaginația la încercare, făcând tot posibilul ca din niște arcuri, bucăți de tablă și câteva bile să poată confecționa acest fel de armă.
Fotografie din timpul reconstituirii jafului făcute de Securitate (sursa: CNSAS)
Paul își pune o mustață artificială, procurată de Igor de la un peruchier al Teatrului Giulești. Într-un geamantan destul de mare s-au introdus sacoșele și o servietă, gândite să fie folosite mai târziu la transportul banilor. În scenariul discutat, acesta urma să fie luat de Hary și dus în Strada Academiei, unde era pasat Monicăi și lui Paul. Hary a plecat la 7,05. Puțin mai târziu, Monica cu Paul au plecat și ei, pe jos, spre Universitate. Un prim obiectiv era oprirea la sediul central al Băncii de Stat, să vadă dacă mașina colectoare plecase spre filiale, apoi urmau să se întâlnească cu Hary. La 7,50 mașina băncii a ieșit pe traseu. Monica și Paul o urmează într-un Moscvici Getax. Se așază amândoi pe bancheta din spate. Direcția: Maternitatea Giulești. Monica îi dă indicații șoferului să meargă pe diferite străzi, pentru a ajunge mai repede, invocând o urgență medicală. În mașină, Paul o întrebă dacă îi este rău, păstrând legenda cuplului. Hary ia și el un taxi până la Podul Cotroceni, apoi tramvaiul spre Podul Ciurel, unde, după jaf, urmau să se întâlnească toți. În caz de pericol el trebuia, din stradă, să le facă semn, să continue drumul cu mașina.
Igor, Sașa și Lică trebuiau să meargă pe jos până la „obiectiv“, ascunzându-se la colțul străzii Giulești cu Tutunului, unde se afla filiala Sucursalei „Gheorghe Gheorghiu-Dej“ a Băncii RPR, în așteptarea mașinii Getax și a celei a băncii.
Monica și Paul opresc taxiul la maternitate. Îi dau șoferului 100 lei, pentru a-l întârzia în darea restului. Timpul a fost suficient ca Igor să poată ajunge la mașină, împreună cu Lică, să-l amenințe pe șofer cu armele și să-i sechestreze mașina. Sașa stătea la colțul străzii de unde păzea mașina băncii și urmărea eventualele întâmplări neprevăzute. Igor, Lică și Sașa erau mascați. Paul se mascase și el, „în drum spre mașina băncii“, Monica fiind singura care nu purta mască. „Mâinile sus, părăsește mașina, ia-o spre stânga și intră pe alee“, îi strigă autoritar Igor șoferului, amenințându-l să-și țină gura. Lică s-a urcat apoi la volan, cu Igor lângă el, Paul și Monica în spate. Trebuia să treacă mașina în marșarier, până ajungea cu ea în spatele mașinii băncii. Neavând loc de manevră, fiind și o altă mașină acolo, au ocolit maternitatea, poziționând-o cu spatele în spatele mașinii băncii.
Igor coboară primul și-l somează pe șoferul acesteia să coboare. Sașa s-a postat la ușa sucursalei, blocând ieșirea celui de-al doilea funcționar bancar, care intrase în clădirea sucursalei. Un electrician care lucra pe unul dintre stâlpii de telegraf din zonă îi vede pe cei trei bărbați punându-și măștile, cu arme în mână, și trage concluzia firească că Securitatea face o repetiție sau un antrenament sau pur și simplu că se filmează ceva, deși, în mod ciudat, nu era prin preajmă niciun aparat de filmat.
Monica scoate sacii cu bani din Skoda-Station-ul băncii, iar Igor îi pune în taxi. Lică a stat tot timpul la volanul mașinii, cu motorul pornit. Trei saci cu bani au fost mutați în mare grabă. După încărcarea lor, în spate s-a urcat și Sașa. Paul dă semnalul de încetare a operațiunii și le face semn tuturor să urce și să plece. Ultimul a fost Igor, care a mai tras cu el încă un sac. Cu ușa din dreapta spate deschisă, mașina urmează în viteză un traseu întortocheat, pe diferite străzi pustii, îndreptându-se spre Podul Ciurel.
Ajungând aici, trag în afara șoselei înainte de pod, pe un drum viran. Deschid sacii, scot banii și-i bagă în sacoșele și geamantanul pregătite. Doi saci goi sunt puși înapoi în taxi, unul fiind – „din repezeală“ – lăsat jos, cu banii care nu mai încăpeau în sacoșe și servietă. La un moment dat, s-a apropiat de mașină un puști de 7-8 ani. Paul strigă la el să plece. „Ce ai cu mine, bre nene?, că mă duc la grădină!“, îi răspunde „pionierul“, unul dintre martorii emblematici, a cărui proaspătă conștiință civică e folosită cu entuziasm în filmul de mai târziu.
Final deschis
Hary nu apăruse la locul stabilit pe Podul Ciurel, din cauza unei întârzieri. Protagoniștii merg, astfel, mai departe, cu același taxi, îndreptându-se spre cartierul Academiei Militare. În Șoseaua Panduri, Monica, Sașa și Paul coboară din mașină, Igor și Lică, abandonând-o pe Strada Dr. Teohari. În mașină erau sacii băncii, dar și pachete cu bani care nu mai încăpuseră în sacoșe. La câteva minute distanță, cei cinci se întâlnesc în stația tramvaiului 25 din Șoseaua Panduri. Vor schimba ruta, în drum, la Mihai Vodă, cu tramvaiul nr. 12, după care se vor îndrepta către locuința soților Sevianu. La 20 minute apare și Hary, care le spune că fusese la locul stabilit, dar, nedând de protagoniști, trăsese concluzia că jaful n-a mai avut loc.
Împart banii, mai întâi câte 25.000 lei, urmând ca restul să fie depozitat în podul casei părinților lui Igor. Armamentul, muniția, casteturile etc. sunt plasate într-o valiză separată, pe care Sevianu o ascunde în același loc. Îmbrăcămintea și mânușile folosite au fost băgate într-un sac de merinde pe care Igor și Sașa l-au aruncat dintr-o barcă în Lacul Herăstrău. Discută intens și-și reproșează nesincronizările și acțiunile pripite, întâlnirea de la Ciurel cu cei câțiva martori fiind considerată un eveniment ce ar fi putut fi evitat dacă Hary ar fi fost la locul stabilit. Pentru moment, decid să stea liniștiți, până vor primi noi informații de la Lică, privind mersul anchetei. Lică, Paul și Hary pleacă spre acasă. Sașa a rămas până seara la soții Sevianu, la discuții.
La 15 septembrie 1959, Sevienii iau banii din podul propriei case și decid să-i ascundă în alt loc. Totul pe fondul zvonurilor și discuțiilor pe care le avuseseră cu Lică privind reacția autorităților și despre posibilitatea de a fi urmăriți.
Cu o zi înainte de arestare, în seara de 17 septembrie 1959, soții Sevianu coboară sacii cu bani. Partea lor, împreună cu niște arme, o pun într-o valiză, pe care, cu un cărucior, o transportă, folosind o canapea peste care puseseră un tablou vechi, spre domiciliul lui Feyns Isac, în podul casei căruia intenționau s-o depoziteze.
Faptele se puteau așeza liniștite în memoria actorilor, iar Direcția Cercetări Penale a Securității, sesizată după eșecul Direcției Generale a Miliției de a descoperi ceva, nu ar fi depistat la rându-i nimic.
Dacă...