Tacticile antijustiție ale politicienilor și rolul Curții Constituționale

Politicienii români recurg, dacă încercăm să sis­tematizăm, la trei tipuri de tactici de atac îm­potriva justiției. Prima, s-o numim „tactica Antena 3“, este și cea mai primitivă și constă în atacul ad hominem și în­cer­cările susținute de dele­gi­timare și decredibilizare a per­soanelor care ocupă funcții che­ie în sistemul de justiție. Am numit-o „tactica Antena 3“ pentru că televiziunea lui Voi­cu­lescu este campioană la acest capitol cu campaniile de lin­șaj mediatic purtate îm­po­tri­va judecătorilor Cristi Danileț și Camelia Bogdan, împotriva Codruței Kövesi sau a președintelui ÎCCJ, Livia Stanciu, dar nu se limitează la Antena 3. Te­le­vi­ziunea lui Sebastian Ghiță pune și ea umărul la aceste campanii și, mai nou, apar atacuri tot mai dese la B1 sau în Evenimentul Zilei. Li­deri precum Victor Ponta, Tăriceanu și, mai nou, Traian Băsescu preiau aceste atacuri și le dau greutate politică, punând presiune asupra per­soanelor supuse campaniilor de linșaj. Evi­dent, nu este însă de competența Curții Cons­tituționale să apere reputația procurorilor și judecătorilor, ci a CSM (care face o treabă exe­crabilă în acest sens), deci nu ne oprim asu­pra ei.

Cea de-a doua este „tactica Tă­riceanu-Antonescu“ și are drept scop exercitarea, sub o formă sau alta, a controlului politic asupra justiției. Aceas­tă tactică urmărește explicit ștergerea echilibrului pute­ri­lor în stat și a sistemului de checks and balances între ce­le trei puteri prin asumarea de către parlament a sta­tu­tu­lui de „organ suprem al puterii de stat“. Su­premația parlamentară pe care o are Tări­cea­nu în vedere seamănă teribil de mult cu rolul „Marii Adunări Naționale“ comuniste. Ultima oa­ră când a avut loc un atac concertat asu­pra echilibrului puterilor în stat a fost în vara lui 2012, dar atunci instituțiile au rezistat în primul rând pentru că s-a opus CCR. Pentru a tor­pila sistemul de checks and balances, par­lamentul trebuie să anihileze Curtea Cons­ti­tu­țională și s-o scoată din sistemul de dis­tri­bu­ție a puterii în stat, pentru că, în calitate de pu­tere supremă, nu poate fi supus cenzurii cons­tituționale. În 2012, CCR a sesizat acest pe­ri­col și s-a opus, iar când Antonescu a în­cercat să treacă la următorul pas și să schi­m­be com­po­nența CCR, au intervenit instituțiile eu­ro­pe­ne și partenerii americani. Amenințarea nu a dispărut, dar după 2012 a devenit clar că această tactică brutală de răsturnare a or­di­nii constituționale are puține șanse de suc­ces.

A treia este „tactica Ponta“, cea mai insi­di­oa­să dintre ele, și urmărește, în absența con­tro­lului politic asupra justiției, cel mai bun lucru pen­tru politicieni: scoaterea cu totul a unor ca­tegorii de fapte de sub incidența legii pe­na­le și, de fapt, eliminarea responsabilității de ori­ce fel a demnitarilor și funcționarilor pu­blici. După „Marțea Neagră“, în care s-a în­cer­cat o lovitură de forță legislativă, eșuată în fi­nal, a urmat o luptă de uzură. Practic, an de an, parlamentarii introduc tot felul de pro­iec­te de amendare a codurilor penal și de pro­ce­dură care au, toate, un singur scop. Crearea unui scut sau, mai exact, a unui sistem de­fen­siv - fie că vorbim despre regimul imu­ni­tă­ți­lor, fie de arestarea preventivă, fie de re­strân­gerea unor definiții ale unor infracțiuni - care să creeze un înveliș protector în jurul func­țio­narului de stat. Luni, de exemplu, Senatul tre­buia să discute amendamentele la Legea ANI care să restrângă interdicția de a ocupa func­ții publice la funcția care a generat starea de incompatibilitate, ceea ce face respectiva le­ge inutilă și ridicolă, de vreme ce funcționarul incompatibil va putea ocupa fără probleme o altă funcție publică. Întotdeauna, toate aceste modificări se fac în același sens: derespon­sa­bi­lizarea a ceea ce ironic se numește „res­pon­sabil public“.

Rezultatul previzibil al acestei ofensive care se desfășoară fără încetare va fi constituirea unei clase privilegiate, a unei „aristocrații po­pu­lare“ care va avea acces la toate beneficiile pe care le oferă accesul la putere, dar nici o (sau foar­te puțină) responsabilitate pentru faptele sa­le. Or, rezultatul va fi instaurarea de facto a unui regim oligarhic și anihilarea democrației constituționale. Aceasta va fi, credem, cea mai importantă sarcină a Curții Constituționale în următorii ani: cum să prezerve democrația, statul de drept și să garanteze egalitatea în fa­ța legii, în condițiile asaltului constant asupra instituțiilor și arhitecturii legislative anti­co­rup­ție și a ripostei mai bine sau mai puțin bine măsurate a acestor instituții.

De aceea, decizia privind dezincriminarea sau, mai probabil, redefinirea infracțiunii de abuz în serviciu pe care CCR o va lua miercuri va fi o bună indicație cu privire la direcția în care se îndreaptă România în materie de egalitate procedurală și responsabilitate publică.