De același autor
Evenimentul socio-politic cel mai spectaculos al acestui an electoral este traiectoria USB/USR. E interesant că se scrie și se vorbește despre acesta nu atât plecând de la înțelegerea a ceea ce este fenomenul Nicușor Dan, ci despre ceea ce unii ar vrea ca el să devină, iar alții se tem că va deveni. Și nu în sensul eșecului sau succesului electoral, ci în sensul capacității de a aduce o schimbare, bună sau rea. Astfel, speranța unora și teama altora contribuie deopotrivă la construirea acestui fenomen care este, în același timp, un produs semnificativ al societății românești de azi și o provocare pentru aceasta.
Rezultatul obținut la București este numai marginal produsul unui context punctual (prăbușirea PNL în Capitală), fiind în primul rând o consecință a raporturilor actuale între cetățeni și clasa politică. S-a vorbit deja despre faptul că societatea s-a schimbat mai mult decât au făcut-o partidele. Era cel puțin improbabil ca energia socială manifestată prin diverse proteste, din ianuarie 2012 până la cele de după Colectiv, trecând prin numeroasele manifestații împotriva proiectului de la Roșia Montană, să nu aibă o proiecție în plan electoral. Partidele au încercat și parțial au reușit să instrumentalizeze punctual astfel de evenimente, dar, orbite fiind de situația lor monopolistă, au ratat răspunsul la cauzele care stau la baza declanșării unor astfel de proteste. O clasă politică paralizată, pentru că era și rămâne prinsă în cleștele care îi agravează pe zi ce trece lipsa de credibilitate: inadecvare vizibilă față de partea cea mai dinamică și independentă a societății și amenințarea constantă din partea instituțiilor statului care se ocupă cu lupta anticorupție.
Nu știm ce va deveni Uniunea Salvați România, dar azi putem spune că răspunde exact acestei situații în care sistemul partizan are nevoie de o redinamizare. Este cunoscut efectul mișcărilor care se vor „antisistem“ de a contribui indirect la relegitimarea sistemului. Intrarea în parlament a unui astfel de partid nu este clar cât va contribui la schimbarea deciziilor importante, dar sigur va recredibiliza atât procesul electoral, cât și instituția parlamentului. Refuzul renumărării voturilor în câteva secții din Sectorul 1 ne arată că partidele sunt speriate de noul jucător politic. Dar partidele formează numai un subsistem, aflat în criză, în timp ce ansamblul sistemului este de așteptat să înțeleagă oportunitatea de relegitimare prin acceptarea unui nou-venit.
Liderii și suporterii USB/USR se declară „antisistem“ fără a face distincția între întregul sistem politico-instituțional și (sub)sistemul de partide. Așa pot seduce două mari categorii de public: cel caracterizat prin votul de protest conjunctural, respectiv, cel populist-antisistem. Prima categorie este aceea a tipicului votant anti-PSD, asimilat cu centru-dreapta: nemulțumit de oferta de pe partea sa, sedus de discursul anticorupție, deschis față de ideea de schimbare. A doua categorie este mai diversă: unii sunt seduși de discursul populist tip „să scăpăm Bucureștiul de politicieni“, alții au o imagine ideologică a actualului sistem politic pe care ar vrea să-l revoluționeze. Primii sunt moderații, au un potențial numeric mare la toamnă, ceilalți sunt radicalii, singurii care vor da un vot de adeziune durabil, sunt un izvor de activism civic și politic.
Funcția alegerilor de la București a fost aceea de a indica un învingător capabil să federeze aceste două categorii care, pe termen lung, au traiectorii divergente. Funcția alegerilor naționale devine aceea de a propulsa în parlament o forță politică care să schimbe imaginea / dinamica vieții politice românești.
Deschiderea acestei posibilități a produs două tipuri de atacuri. Primele sunt cele venite direct sau indirect din partea partidelor monopoliste, celelalte din partea celor care subliniază iluziile și pericolele unei mișcări cu obiectivul în același timp ambiguu și voluntarist al „Salvării României“. Dar acel proces care face ca sistemele politice să fie în general rezistente și, cu excepția situației revoluționare, să poată utiliza în favoarea lor mișcările „antisistem“, tot așa aceste mișcări „antisistem“ știu cel mai bine să utilizeze în favoarea lor energia folosită pentru a le ataca. Iar noul partid al lui Nicușor Dan are o poziționare strategică care îi permite acest tip de validare prin atacurile îndreptate împotriva sa. În anii ’90, PNȚCD și CDR au beneficiat de acest mecanism, mai târziu Traian Băsescu, chiar și pe durata unui (prim) mandat prezidențial. De altfel, USR pornește ca exponentul unei societăți civile și al unor generații a căror cultură politică s-a format (și) în timpul mandatelor lui Traian Băsescu, fiind alimentată atât de discursul antisistem al președintelui, cât și de discursul antisistem al adversarilor săi. Noua mișcare politică răspunde unei cereri venite din constatarea eșecului ambilor producători de discurs de a schimba în mod convingător realitățile pe care le-au criticat. Un eșec constatat și criticat de mulți, dar, iată, instituționalizat cu succes numai în jurul unui Nicușor Dan, cineva departe de a fi lipsit de charismă, dar cu o charismă paradoxală, care aduce cu cea a foștilor dizidenți. Discursul său poate mobiliza nu pentru că spune ceva nou, ci pentru că e credibil, dar și provocator prin utilizarea miturilor radioactive ale salvaționismului politic, analizate în cartea clasică despre postcomunism a profesorului Tismăneanu.
Comentarii 3
studentu(l) - 06-21-2016
Biroul electoral este fomat din un magistrat plus reprezentantii partidelor. Care '' e mai multi''. Clar?
Răspundeprofesoru - 06-14-2016
"Refuzul renumărării voturilor în câteva secții din Sectorul 1 ne arată că partidele sunt speriate de noul jucător politic." - nu PSD şi PNL au refuzat renumărarea voturilor, ci Biroul Electoral. Cât despre viitorul luminos al USB (USR), genul ăsta de articole contribuie la generarea fenomenului pe care pretind că-l analizează. O profeţie care se autoîndeplineşte.
Răspundeion-ion - 06-14-2016
cartea clasica?! hai sa nu exageram, mai ales ca avem in Romania destui si mult mai celebri profesori de mituri! Tismaneanu tinde sa isi exagereze importanta si e foarte arogant cu....restul lumii care nu locuieste ca el la Washington si are acces la toate birourile puterii din capitala mondiala etc! cum se lauda pe situri. El crede ca e persecutat in Romania de antisemiti comunisti camuflati s.am.d., e posibil sa fie si din astia, vechi amici si altii, dar are si o problema de personalitate exagerata (iar in privinta asta nu e chiar un caz singular, dar e exemplar prin ingrosare, de cate un roman ajuns prin strainate care devine, ca vrea sau nu vrea, o referinta supralicitata in mediul academic acolo pe tara foarte putin cunoscuta de altii de unde provine si care considera ca nu e suficient de apreciat in tara)
Răspunde