De același autor
Celebra provocare a lui Henry Kissinger - „dacă vreau să sun Europa, pe cine sun?“ - își poate găsi un echivalent la Marea Neagră. Dacă, de exemplu, comandantul forțelor NATO din Europa vrea să afle care este situația strategică în regiunea Mării Negre, nu are pe cine „să sune“. Nu există nicio structură NATO care să strângă date despre escaladarea militară rusă în Marea Neagră, să evalueze riscurile și să propună măsuri de contracarare proporționate în documente coerente care să exprime un punct de vedere unitar al țărilor riverane. Tot ce se face în acest sens se face la Bruxelles sau la cartierul general de la Mons, dar nu aici, unde contează cel mai mult. Nu există nici structură regională, nici un responsabil militar regional, nici coordonare. Nu există nici măcar un birou cu un telefon.
Din această perspectivă, ideea unei flote NATO la Marea Neagră, lansată de ceva vreme de la București, nu era deloc rea, cu atât mai puțin „o prostie“, cum a declarat președintele Iohannis. Important este ce anume se înțelege prin „flotă NATO“. În mod normal, ca să avem o flotă NATO, ar trebui ca România, Turcia și Bulgaria să își pună toate navele la un loc, acestea să fie staționate într-un singur port, cu toate facilitățile și dotările auxiliare militare și logistice, cu un cartier general unic și comandament unic, care să aibă autoritate deplină în privința desfășurării navelor de luptă în diverse zone ale Mării Negre. O flotă propriu-zisă ar fi cea mai bună și mai serioasă măsură de descurajare față de flota Mării Negre de la Sevastopol, aflată în continuă expansiune, dar o flotă propriu-zisă este imposibil de realizat. Pe de o parte, niciuna dintre cele trei țări nu ar fi dispusă să își pună navele sub comandă străină, iar, pe de alta, niciuna nu are banii și nici disponibilitatea să cheltuiască sume enorme pentru a pune bazele unei flote comune. De aceea, nimeni nu vorbește în mod oficial de o „flotă“ și, ce-i drept, niciun document oficial nu conține cuvântul „flotă“ ca atare. Termenul folosit este cel de „cadru naval consolidat la Marea Neagră“, care presupune „creșterea interoperabilității“ și da, un număr mai mare de exerciții comune. Cum de o bază militară comună nici nu poate fi vorba, cel mai bun lucru la care putem spera este un centru regional care să coordoneze exercițiile navale și să crească interoperabilitatea atât între statele riverane, cât și între acestea și navele trimise în zonă pe bază rotațională de către aliați. Cam acesta este tot conceptul de „flotă NATO“ propus de România: un centru de coordonare și măsuri de interoperabilitate. Dacă din aceste măsuri va ieși vreodată și un comandament comun, ar fi o evoluție binevenită, dar în acest moment nu vorbim decât de primii pași.
Ei bine, unul dintre parteneri, Bulgaria, a arătat prin vocea prim-ministrului Boiko Borisov că nu este interesată să facă nici măcar acești prim pași în privința integrării forțelor navale ale țărilor NATO riverane la Marea Neagră. Borisov este un tip rudimentar, primitiv și destul de impulsiv, dar nu este atât de rudimentar și impulsiv încât să nu știe ce face și mai ales să facă asemenea anunțuri într-un moment în care președintele român se afla în vizită în Bulgaria. Dacă oficialii și liderii politici nu o spun direct, noi nu avem nicio problemă să o spunem. Borisov nu ar fi făcut această mutare cu reverberații până la Bruxelles, dacă nu ar fi fost presat de ruși. Și aici trebuie ridicată într-adevăr problema competenței ministerelor de Externe și Apărării și a serviciilor secrete în pregătirea vizitei lui Iohannis la Sofia. Dacă au avut indicii că există cea mai mică șansă ca președintele să fie pus într-o situație vulnerabilă, atunci vizita trebuia anulată. Bulgaria este o țară ținută captivă de o clasă politică profund coruptă, aflată sub o influență grea din partea serviciilor secrete și mafiilor ruse, care în Bulgaria se numesc „investitori ruși“. Imaginați-vă cum ar arăta o Românie fără DNA și cu o prezență rusească masivă și veți avea un tablou exact al guvernării din Bulgaria. Ceea înseamnă că, din principiu, nu se poate avea încredere în guvernul de la Sofia, mai ales în privința unor chestiuni atât de sensibile cum este securitatea la Marea Neagră. După cum s-au desfășurat lucrurile, scenariul cel mai plauzibil este că Iohannis a fost atras la Sofia cu garanții și promisiuni pentru a i se da o lovitură publică prin refuzul inițiativei românești de cooperare militară. A fost o capcană politică de manual scris la Moscova care dovedește că miza României pe buna-credință a vecinilor de la sud a fost prost plasată.
În urma eșecului de la Sofia, ne aflăm în situația în care cel mai important obiectiv românesc la Summit-ul de la Varșovia este aruncat în aer de cooperarea ruso-bulgară. Știm deja că desfășurarea unei brigăzi NATO pe teritoriul României nu se va realiza pentru că aliații abia au fost de acord să desfășoare cele patru batalioane din țările baltice și Polonia. România a pus la dispoziție facilitățile, pentru o brigadă multinațională, dar în prezent soldații nu există. Centrul de coordonare regională este și el în dificultate, pentru că nu poți să coordonezi forțele terestre și aeriene și pe cele navale nu, iar inițiativa la Marea Neagră, fie că o numim „flotă“, fie „cadru naval consolidat“ este în acest moment în aer. Dintre obiectivele evocate de oficialii români pentru Summit-ul NATO de la Varșovia, suntem pe cale să nu atingem niciunul, ceea ce ar reprezenta o catastrofă, fie și dacă judecăm la standardele românești de incompetență.
