Pe aceeași temă
Asociaţia Istoria Artei şi-a propus să marcheze în 2016 un eveniment cultural cu profunde implicaţii istorice, într-un an în care omagiem contribuţia familiei regale la dezvoltarea României: organizarea „Expoziţiei Generale Române” şi amenajarea Parcului Carol I în Câmpia Filaretului.
Prima etapă a proiectului se desfăşoară în Parcul Carol I şi în împrejurimi, sub forma unor tururi ghidate gratuite. Punctul de întâlnire este la Fântâna Zodiac, din Piaţa Libertăţii. Vă aşteptăm în următoarele duminici, pe 26 iunie, 3 şi 10 iulie, de la ora 12:00. Participarea şi materialele distribuite în cadrul proiectului sunt gratuite.
Proiectul „Parcul Carol I – 110 ani” îşi propune reconstituirea istorică şi digitală a Expoziţiei Generale Române din 1906, din perspectiva pavilioanelor de arhitectură, a monumentelor de for public, a personalităţilor care au contribuit la realizarea proiectului urbanistic şi peisagistic, crescând potenţialului istorico-cultural al zonei Filaretului. La 6 iunie 1906 se deschidea oficial „Expoziţia Generală Română”, eveniment conceput pentru celebrarea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului şi 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani.
Cu sprijinul financiar al ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional Tehnic şi Idei Urbane, Asociaţia va organiza în perioada iunie – octombrie o serie de evenimente publice: tururi ghidate, conferinţe şi ateliere pentru copii. În cadrul proiectului am iniţiat şi un blog de prezentare a documentelor, fotografiilor de epocă şi a reconstituirilor digitale realizate: http://parculcarol1906.blogspot.ro.
Echipa proiectului este formată din: Oana Marinache, Andrei Popescu, Alina Havreliuc, Andrei Răzvan Voinea, Cristian Gache, Cezar Petre Buiumaci, Lucia Morandini, Alina Roxana Istudor.
Proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural „Bucureşti - Oraşul in-vizibil”.