De același autor
„Dacă aș fi un strateg al extremei drepte, mi-aș freca mâinile de bucurie: din 1930 și până astăzi nu a existat niciodată un moment mai bun pentru a împinge mentalitatea xenofobă izolaționistă a englezilor spre rasismul de tip neonazist.“ Kazuo Ishiguro, romancierul britanic de renume născut în Japonia și emigrat în Marea Britanie la vârsta de cinci ani, a pus punctul pe i în articolul publicat în weekend de Financial Times: ororile fascismului și nazismului nu sunt irepetabile, dacă apar inițiative politice bazate pe cinism, imoralitate și demagogie. Dacă se întâmplă în Marea Britanie, țară ce devenise renumită pentru amabilitatea și generozitatea locuitorilor ei, țara în care pasagerii nu coborau din autobuz fără să-i mulțumească șoferului („Thank you, driver!“), se poate întâmpla oriunde. Dacă ne înfioară știrile despre mesajele agresive postate pe rețelele de socializare la adresa polonezilor, românilor, italienilor și musulmanilor; despre manifestările de ostilitate la adresa unor români care muncesc cinstit și plătesc impozite în UK; despre vandalizarea unui centru cultural polonez în cartierul Hammersmith sau împiedicarea unui militar american, prin manifestări huliganice, să se suie într-un autobuz, trebuie să ne gândim serios la costurile acceptării minciunii și cultivării temerilor iraționale în scopuri politice, oriunde s-ar produce ele. În Marea Britanie, sămânța toxică a xenofobiei și rasismului a fost plantată deja de câțiva ani de Nigel Farage și al său UKIP, care au alimentat o campanie de presă de tip România Mare, antiromânească în special și xenofobă în general, în Daily Express și în Daily Mail – publicație la care, nu întâmplător, lucrează și soția lui Michael Gove, ministrul Justiției, unul dintre politicienii proeminenți care au condus campania pro-Brexit. Astăzi, post-referendum, toată lumea vorbește despre trădările domnului Gove: mai întâi l-a trădat pe David Cameron, prietenul apropiat, căruia îi botezase și unul dintre copii; apoi l-a executat public pe camaradul de campanie antieuropeană, fostul primar al Londrei, Boris Johnson, declarând că nu este „bun pentru țară“. Bun pentru țară nu poate fi decât el, Michael Gove, care „se sacrifică“ și candidează el însuși la funcția de prim-ministru.
Michael Gove şi Boris Johnson
Astfel, ceea ce a început ca o manevră gândită superficial de David Cameron în ajunul campaniei electorale de anul trecut, în scopul mobilizării euroscepticilor din partidul său, s-a transformat într-o luptă pentru putere a unor indivizi fără scrupule, cum s-au dovedit domnii Gove și Johnson. Desigur, ei au alt calibru intelectual decât Nigel Farage, altă educație și altă cultură, dar sunt la fel de imorali, de vreme ce, pentru a pune stăpânire pe reședinţa din 10, Downing Street, s-au asociat cu campania sa primitivă. Mai mult, nu s-au jenat să rostească monstruozități – cum a fost comparația UE cu Hitler sau promovarea modelului albanez; să susțină o sumă întreagă de neadevăruri despre relațiile dintre UE și Marea Britanie sau să minimalizeze consecințele economice ale Brexit. Spre finalul campaniei au acceptat tacit și pragmatic și posterul electoral al UKIP care înfățișa valuri de imigranți cu fizionomii orientale care invadează Marea Britanie. Bazată pe neadevăruri și pe hiperbolizarea fricii, campania condusă de ei a oferit un exemplu cutremurător de imoralitate politică. Astăzi, când xenofobia și rasismul, altădată de neconceput în spațiul public, sunt justificate de promotorii lor prin votul pro-Brexit, asistăm la consecințele firești ale discursului promovat pe diferite voci de domnii Farage, Johnson, Gove și aliații lor. Principalii vinovați nu sunt deci creaturile puțin educate și primitive care insultă români și polonezi și dau jos străinii din autobuz, ci elitele politice cinice și imorale, animate de interese proprii și de setea de putere. Monștri numiți rasism și xenofobie sunt copiii lor diformi. Din cauza acestor politicieni, „una dintre puținele povești de succes autentice ale istoriei moderne – transformarea Europei dintr-un abator al războiului total și al regimurilor totalitare într-o regiune în care democrațiile liberale conviețuiesc într-o prietenie aproape lipsită de granițe - a fost subminată în profunzime“, ca să-l cităm din nou pe Ishiguro. Așadar, dacă românii de pretutindeni doresc să trăiască într-o comunitate de democrații liberale tolerante și prietene, atunci trebuie să refuze „la firul ierbii“ orice concesie demagogiei, populismului și xenofobiei, oriunde s-ar manifesta – căci România nu este imună la aceste atitudini, după cum știm de la mineriade și de la evenimentele de la Târgu Mureș din 1990 încoace. Mai mult, ea se lasă condusă de politicieni populiști și cinici, care desconsideră de fapt democrația și statul de drept. Astăzi aceștia sunt bucuroși să contribuie la compromiterea proiectului european, după cum citim pe forumuri, unde se manifestă postacii lor. Dacă românii nu vor înțelege că nu se pot salva decât ca membri UE și nu vor milita activ pentru salvarea idealurilor și valorilor europene, s-ar putea să se trezească într-o zi la fel de disperați cum sunt astăzi britanicii tineri și educați, care demonstrează împotriva Brexit. Așa cum pentru britanici astăzi este prea târziu să dea ceasul înapoi, așa va fi și pentru români – căci, orice ar spune Viktor Orbán și omologii săi români, nu există altă cale pentru propășirea individuală și națională decât cea a democrației liberale, cu toate slăbiciunile celor care o pun în practică, iar minciuna și sfidarea valorilor morale nu pot duce în final decât la dezastru.
