Pe aceeași temă
UPDATE: Declaratiile lui Costin Borc si ale lui Liviu Dragnea, dupa intalnirea de luni:
Ministrul Economiei, Costin Borc, a spus, luni, după întâlnirea cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, că discuţiile au vizat câteva cazuri punctuale din domeniul economic, dar şi ataşaţii comerciali, care atrag investiţii străine, potrivit News.ro.
„Am discutat despre proiectul de strategie economică pe care săptămâna trecută l-am propus şi am mai dat câteva clarifiări şi dorinţa noastră este ca PSD să fie foarte implicat în procesul de negocieri. Am discutat şi despre câteva cazuri punctuale din domeniul economic prin care noi încercăm în viitoarele luni să rezolvăm câteva probleme”, a spus Costin Borc, la sediul central al PSD.
Ministrul Economiei a sublinat că această întâlnire a fost „una absolut normală”.
Potrivit vicepremierului, discuţia cu liderul PSD a vizat şi ataşaţii comerciali, importanţa pe are aceştia o au în exporturile româneşti şi de a atrage investiţii străine.
„A fost o discuţie despre ce se poate construi, cum putem să facem lucrurile împreună, e o discuţie absolut normală între un ministru al Economiei şi şeful uneia dintre principalele partide din Parlament”, a mai spus Costin Borc.
Întrebat dacă au existat reproşuri din partea liderului PSD la adresa strategiei economice lansată de Guvern cu privire la faptul că acest proiect „ar fi fost furat” de la preşedintele Klaus Iohannis, Borc a spus că din punctul lui de vedere este vorba despre o „mică confuzie”.
”Noi n-am confiscat proiectul de ţară, este proiectul unei strategii economice care probabil va face parte din proiectul de ţară al preşedintelui. E un proiect pe care noi l-am început încă din decembrie”, a mai spus Borc.
Vicepremierul a spus că vor continua întâlnirile cu liderii de partide.
Declaratiile lui Liviu Dragnea, dupa intalnirea cu Costin Borc (Hotnews.ro):
"Din moment ce nu au de gand sa faca (privatizari - n.r.), nu depunem motiune de cenzura. Cel putin asta mi-a zis", a spus Dragnea, intr-o conferinta de presa la sediul central al PSD, intrebat daca "a scapat Guvernul de o motiune de cenzura pe subiectul privatizarilor".
Dragnea a precizat ca intalnirea de luni cu vicepremierul Borc, care a avut loc la sediul central al PSD, a fost la initiativa reprezentantului Guvernului si a vizat o serie de teme economice de interes.
"In primul rand, mi-a prezentat dorinta dumnealui, cred ca este si a Guvernului, ca PSD sa se implice in mod activ in elaborarea si ducerea la bun sfarsit a proiectului lansat 'Romania competitiva'. Raspunsul meu a fost foarte clar - PSD se va implica in orice proiect, in orice actiune, in orice demers care ajuta la dezvoltarea Romaniei fara niciun fel de ezitare, cu toata expertiza noastra si priceperea colegilor nostri. Am discutat, de asemenea, despre atasatii comerciali. I-am solicitat sa faca o analiza serioasa a activitatii tuturor acestor atasati comerciali, foarte multi dintre ei din cate stiu eu sunt buni, sunt profesionisti, dar nu sunt sigur ca exista o comunicare foarte buna intre dumnealor si minister - sediul central. Exista riscul sa se piarda foarte multe oportunitati de afaceri pentru firme romanesti in tarile respective si invers si cred ca o relationare mai buna si directa intre ministru si atasatii comerciali nu poate sa aiba decat efecte benefice. Mi s-a parut ca reactia a fost pozitiva din partea dumnealui", a explicat presedintele PSD.
Intrebat daca vicepremierul i-a spus despre anumite unitati pe care vrea sa le privatizeze, Dragnea a aratat ca aparuse un "zvon" referitor la industria sarii.
"Nu, nu au de gand sa faca lucrul asta, acolo e vorba de ceea ce vrea sa faca Fondul Proprietatea cu actiunile pe care le au, pe care vor sa le listeze, actiunile pe care le detine statul roman care este majoritar nu se intentioneaza sa fie vandute si i-am spus ca nu suntem de acord cu nicio alta situatie daca e vorba de un obiectiv strategic din Romania", a sustinut el.
"PSD nu va sustine privatizari in special la obiectivele economice strategice sau de importanta strategica in care statul roman are mai putin de 51%. Nu avem nimic impotriva sa continue actiunea de listare pentru pachetele minoritare pe care le mai are statul roman la diverse companii si societati. De asemenea, am vorbit despre cateva obiective economice care sunt intr-o situatie delicata, dar care macar in parte pot fi salvate. De exemplu, UCM Resita, acolo exista un laborator de incercari turbine, unic in Europa, care trebuie sa fie salvat; la Turnu Severin, combinatul de apa grea - aici pot fi solutii de salvare", a spus Dragnea.
O alta tema discutata de Liviu Dragnea cu vicepremierul Borc, "care framanta foarte mult PSD", a vizat problema uraniului.
"Romania nu mai ia uraniu din minele din tara, cum este mina de la Crucea, care probabil se va inchide. Mi-a explicat de ce - deoarece Curtea de Conturi a solicitat sa se aplice procedurile stabilite prin legislatia in vigoare, dar eu cred ca asta este un lucru extrem de periculos pentru noi, in conditiile in care minele de uraniu din Romania se vor inchide nu ne garanteaza nimeni ca uraniul cumparat acum mai ieftin mai tarziu nu va fi cumparat mai scump, noi nemaiavand surse in interior. Si parerea mea, si i-am spus-o, este ca genul asta de probleme sa se discute in CSAT si daca este nevoie sa apara vreo lege sau modificare in legislatie care sa poata sa legifereze niste exceptii pentru astfel de situatii noi vom sustine asa ceva. Despre Complexul Energetic Oltenia si minerit in general - cred ca ar fi bine sa mearga in teritoriu si sa discute direct cu oamenii si cu specialisti in zonele respective. PSD nu este de acord ca in Romania in viitor sa se renunte in totalitate la minerit, pentru ca este o sursa de energie complementara care poate fi oricand folositoare", a precizat Dragnea.
***
Președintele PSD l-a avertizat luni pe premierul Ciolos sa nu privatizeze nicio companie din domeniul strategic: "Guvernul Cioloș nu are niciun fel de legitimitate ca guvern interimar să vândă vreo bucățică, vreo piatră din România. Asta este exclus. Ca să poți să vinzi ceva în România trebuie să ai în spate o susținere legitimă, o susținere populară și să prezinți argumente serioase pentru ca din România să plece ceva… dacă acest guvern încearcă să facă acest lucru atunci putem convoca Parlamentul într-o sesiune extraordinară pentru moțiune de cenzură", a spus Dragnea, comentand intentia Guvernului de a vinde câteva mine de sare, conform Agerpres.
Dragnea anunta, inainte de alegeri, tot la Romania Tv, ca desi PSD nu are niciun interes sa faca asta, exista 50% sanse sa depuna o motiune de cenzura contra Guvernului: "Am fost întrebat dacă dăm Guvernul jos, dacă introducem moțiune de cenzură sau nu. Am spus-o și vă spun și dumneavoastră: șansele sunt 50%-50%. Se apropie cu pași repezi de asta. Noi încercăm să ținem stabilitate. Vorbind strict electoral, nu am avea niciun interes…", a spus Dragnea la România TV.
Dragnea a precizat atunci ca motiunea de cenzura ar fi justificata de faptul ca acest Guvern este o dezamagire: "Am ajuns rău, s-a dovedit că tehnocrații în marea lor majoritate, mă refer la cei din Guvern, sunt slabi... Unele pălării sunt cam mari pentru unii miniștri, unii au și plecat, unii avem noi moțiuni simple, marți o să avem moțiunea simplă pe agricultură. Pentru mine este o dezamăgire. Cu Dacian Cioloș am o relație, zic eu, normală, civilizată. Părea, pare un om de treabă, dar Guvernul lui nu prea face treabă…. Văd că nu își mai asumă nimeni. Nu ne-am așteptat să fie atâta incompetență din partea unor miniștri care la prima vedere păreau cu o carte de vizită, un CV destul de bun", a afirmat președintele PSD.
Cu cateva zile, Dragnea declara la Antena 3 ca ministrii tehnocrati nu au niciun fel de raspundere si ca asta se vede in modul in care trateaza problemele tarii.„ …această legendă cu tehnocrații pricepuți care vin și gestionează o țară este de fapt falsă… cred că de fapt nu-și iubesc țara pentru că nu am simțit asta. Un om care conduce Ministerul Agriculturii și care nu dă subvenții care ajung pe milioanele de hectare de pământ al României... cred că nu-și iubește țara... Sunt oameni care au venit cu un diplomat și pleacă cu un diplomat. N-au niciun fel de obligație și niciun fel de răspundere”, a spus Dragnea, la Antena 3.
C.P. Tăriceanu, anunta de asemenea acum cateva saptamani ca, in urma unor discutii cu Liviu Dragnea s-a ajuns la concluzia ca PSD si ALDE vor discuta despre posibila depunerea a unei motiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolos. Printre motive invocate de Tariceanu, in absenta unor chestiuni concrete, se numara lipsa de performanta a Guvernului:
”Cu domnul Dragnea ce am discutat vă spun foarte clar, având în vedere această îngrijorare pe care o împărtășim trebuie să găsim o soluție, am evocat posibilitatea unei moțiuni de cenzură. Nu ne-am hotărât asupra acestui lucru din simplul motiv că și el și eu suntem concentrați în momentul de față de alegerile care au loc duminică. După alegeri, sigur că va trebui să stăm să discutăm cu foarte multă responsabilitate cum procedăm. Cum o moțiune de cenzură nu e greu de depus, trebuie să ne gândim la consecințe, dacă este bine pentru alte considerente.
Ar trebui să avem în vedere o anumită stabilitate politică, pe de altă parte trebuie să vedem lipsa de performanță actualului guvern și posibilitatea ca tot ceea ce am reușit în perioada 2012-2015 să se năruie, din această perspectivă discutăm și ne gândim ce e mai bine. Să lăsăm actualul guvern să nonperformeze în continuare sau să punem stop acestei degringolade în care se găsește nu numai guvernul, chiar se reflectă la nivelul întregii țări.”
Fostul premier Victor Ponta a declarat si el, inainte de alegerile locale, ca ar sustine o motiune de cenzura:
”Eu nu am votat acest Guvern şi eu cred că acest Guvern cu cât pleacă mai repede, cu atât mai bine pentru România. Agreez cu două mâini ideea unei moţiuni de cenzură după aceste alegeri. Am făcut campanie electorală pentru toţi colegii mei şi mă bucur să vad că lumea o să voteze în România tot pentru meşterii Manole, cei care muncesc şi nu pentru cei care distrug. Sunt foarte îngrijorat de ceea ce se întâmplă cu CEO şi cred toţi cei de aici sunt foarte îngrijoraţi, de aia zic, cu cât pleacă guvernul asta cu atât mai bine şi pentru CEO pentru că altfel o să îl închidă până la urmă”, a spus Victor Ponta.