MIRCEA DUMITRU: Dacă educaţia nu devine un proiect transpolitic, ne pierdem vremea

 

Cred că au existat unele nemulțumiri exprimate de membri ai Guvernului Cioloș. Nu știu exact care au fost acestea, dar altfel nu aș putea explica decizia d-lui prim-ministru.

 

Nu v-a spus premierul?

Am avut o discuție înaintea numirii mele și mi-a spus câteva lucruri. Ele pot fi prezentate publicului, nu au un caracter secret. În primul rând, cred că unii s-au plâns de ritmul lent de aplicare a unor hotărâri și decizii. Apoi, este posibil să fi contat și percepția pe care au avut-o cei care urmăresc atent ce se întâmplă în învățământul din România cu privire la stilul d-lui Adrian Curaj, la modalitatea uneori mai ezitantă în care a prezentat publicului anumite decizii ale ministerului. Deci, s-ar putea spune că în luarea acestei decizii a fost hotărâtoare percepția lipsei unei anumite fermități, a unei clarități în luarea unor atitudini sau poziții.

 

Nemulțumirile se refereau și la „ezitarea“ cu care a rezolvat chestiunea plagiatelor?

E o parte principală a acestei situații. Mai trebuie spus însă că mecanismul care funcționează acum și care a și dat verdict de plagiat în cazul tezei de doctorat a d-lui Victor Ponta a fost pus în funcțiune în timpul ministeriatului profesorului Adrian Curaj. Instituția care este abilitată să facă aceste evaluări există, funcționează și are în momentul de față multe dosare, mai ales la Comisia de științe juridice și la Comisia de apărare, care vor fi examinate în perioada imediat următoare. CNATDCU a pornit cu greu, a existat și impresia că lucrurile nu vor fi tranșate, că ritmul în care s-au mișcat lucrurile a fost foarte lent și că ministerul ezită în luarea unor decizii.

 

Ați avut o întâlnire cu CNATCDU?

Eu sunt membru al comisiei, sunt președintele Comisiei de filozofie, sunt și membru în Consiliul general. În prezent, m-am suspendat din aceste funcții. Urmează să am o discuție cât de curând cu d-l acad. Viorel Barbu și cu vicepreședinții, să vedem care sunt problemele, care sunt dosarele în lucru, termenele care trebuie respectate.

Puteți avansa un termen pentru rezolvarea cazurilor Ponta, Tobă, Oprea etc.?

Termenele sunt reglementate prin lege și vor fi respectate de consiliu și de minister. În privința dosarului Victor Ponta, acesta a depus o contestatie vineri, 15 iulie. Într-un interval de 10 zile, comisia de contestații, care va fi numită de Comisia de științe juridice a CNATDCU, urmează să prezinte propriul său verdict pe baza căruia eu, ca ministru, urmează să duc la îndeplinire prevederea legală: dacă acest verdict va fi în continuare cel de plagiat, voi semna ordinul de retragere a titlului de doctor al d-lui Victor Ponta. În caz contrar, voi lua o decizie în acel moment.

 

Cum interpretați faptul că mulți „doctori“, în special de la așa-zisa Academie a lui Oprea, au cerut să renunțe la titlu?

Cu siguranță că un verdict de plagiat dat de Consiliu și imediat după aceea decizia ministrului de retragere a titlului de doctor sunt un oprobriu public, un vot de blam, pe care aceste persoane vor să-l evite. Cred că este vorba de dorința de a se pune la adăpost, dacă mai poate fi vorba de așa ceva, de un verdict public în care ar putea apărea decizia de plagiat. Nu știu exact în momentul de față dacă e vorba de un plagiat, pentru că nu există încă o analiză a Comisiei și un verdict dat de Consiliul general. Pot să spun însă că am văzut analize făcute de ziariști sau alte persoane, care mi s-au părut foarte consistente și convingătoare. Cu toate acestea, în calitate de ministru, nu mă pot pronunța în mod oficial înainte de verdictul CNATDCU.

 

Credeți că, dacă d-l Tobă va primi un verdict de plagiat de la CNATDCU, ar trebui demis?

Absolut.

 

Și premierul Cioloș împărtășește această opinie?

Sunt convins că împărtășește această opinie. N-am avut o discuție despre acest lucru în mod direct, pentru că nu s-a pus această problemă atunci când mi-a oferit portofoliul, însă eu însumi am ridicat chestiunea și am spus că sunt foarte neliniștit, că sunt într-o poziție inconfortabilă să accept o astfel de poziție, foarte onorantă de altfel, atunci când există aceste suspiciuni foarte bine argumentate și credibile - cel puțin din ce am văzut în presă. Dar, dacă se dovedește că este vorba de plagiat, în măsura în care nu vor fi luate măsuri administrative și politice, eu mă retrag din acest guvern. Fără niciun fel de rezervă, i-am comunicat asta și d-lui prim-ministru Cioloș.

 

Stilul lui Ponta de a arunca în derizoriu, a face bășcălie deja sunt cunoscute. Cu toate acestea, în momentul în care ați fost numit ministru a schimbat retorica și a trecut brutal la atacuri la persoană. Cum vă explicați?

Pentru mine era de așteptat că va avea această reacție. Poziția în care se află d-l Ponta este clar una extrem de dificilă, nu numai în ce privește percepția publică, ci și din punct de vedere juridic, pentru că au existat anumite avantaje pe care le-a avut în urma obținerii titlului de doctor. Sigur că domnia sa încearcă să se apere în maniera care-l caracterizează, acuzându-mă public de lucruri care sunt pur și simplu inventate, care n-au niciun fel de bază faptică. Și anume, situația că aș fi tradus dintr-o limbă pe care nu o cunosc, germana. Am început colaborarea cu prof. Mircea Flonta atunci când eram foarte tânăr, într-un moment în care eu nu puteam să am niciun fel de forță instituțională prin care să-l conving să accepte un lucru imoral. Am explicat că eu am tradus din limba engleză, pentru că toate cărțile lui Wittgenstein au traduceri în engleză și cei care fac studii wittgensteiniene, cei care sunt specialiști în Wittgenstein întotdeauna studiază și edițiile în engleză. Pe de altă parte, eu pot să citesc în germană și cu un dicționar pot să fac traduceri de filozofie din germană în română. Deci, niciunul dintre aspectele semnalate de d-l Ponta nu este real.

 

Aveți un mandat extrem de scurt, nu se așteaptă nimeni la minuni, cu toate acestea, care sunt prioritățile pe care vă gândiți că le puteți rezolva efectiv în aceste cinci luni?

Pentru învățământul superior, pe care îl cunosc foarte bine, urmăresc, în primul rând, să realizăm o clasificare a universităților folosind ranking-urile internaționale existente, în care deja suntem evaluați și clasificați. În unele dintre aceste ranking-uri, care au în vedere nu numai cercetarea științifică foarte avansată, ci și componenta de predare și de formare a studenților, sunt întotdeauna câteva universități din România, aproape mereu aceleași, care obțin poziții meritorii. Nu poziții foarte bune, dar care se plaseză în procentul de 3-5%, între pozițiile 600 și 1.000, dintre cele mai bune universități din lume. Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai“, Universitatea „A.I. Cuza“ din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara și ASE București alcătuiesc de 20 de ani un consorțiu universitar. Vom forma o echipă care să elaboreze o metodologie care să aibă o structură de metaranking, adică să absoarbă din aceste ranking-uri dimensiunile care corespund cel mai bine specificului și structurii universităților din România, pentru a vedea, prin comparație, unde se plasează fiecare.

Plagiatul lui Victor Ponta

Acesta [Victor Ponta] a depus o contestatie vineri, 15 iulie. Într-un interval de 10 zile, comisia de contestații, care va fi numită de Comisia de științe juridice a CNATDCU, urmează să prezinte propriul său verdict pe baza căruia eu, ca ministru, urmează să duc la îndeplinire prevederea legală: dacă acest verdict va fi în continuare cel de plagiat, voi semna ordinul de retragere a titlului de doctor al d-lui Victor Ponta. În caz contrar, voi lua o decizie în acel moment.

Cam cât estimați că va dura procesul de clasificare?

Cred că în septembrie putem vorbi cel puțin despre elaboarea unui document pe care să-l aducem în atenția opiniei publice, în așa fel încât în această toamnă să putem să punem în mișcare procesul. Dacă se va încheia clasificarea până în decembrie e mai greu de prevăzut acum, dar cert este că vom înainta cât se poate de mult cu discuția privind modul în care vom face clasificarea. Și va trebui să fie o voință exprimată ferm de universități, de Consiliul național al rectorilor de a aplica aceste instrumente de clasificare. Ca să știm care universități sunt de interes național, care universități sunt de interes local. Nu toate universitățile, în opinia mea, ar trebui să desfășoare toate programele, adică programe de masterat sau, mai ales, de doctorat. Cred că putem adăuga aici și ideea de diferențiere a misiunii instituțiilor de învățământ superior, astfel încât unele universități să poată avea o vocație mai degrabă locală (fiind considerate instituții de învățământ superior de interes regional) și să poată să ofere programe de licență în domenii care sunt mai apropiate de nevoia de forță de muncă și economică din zona respectivă.

 

Este de așteptat ca rezistența sistemului să fie uriașă. Procesul de clasificare a universităților din timpul lui Funeriu a provocat un uriaș scandal, clasificarea a fost contestată în justiție și în final a fost blocată. Cum veți proceda?

Trebuie să fim cât se poate de puternici în această acțiune. Cred că voi avea susținerea unor rectori din universitățile puternice din România, Consorțiul „Universitaria“ deja și-a manifestat sprijinul pentru acest proiect. Dacă există și un sprijin al opiniei publice, pe care presa trebuie să-l transmită clar tuturor, și o presiune constantă a societatii civile, societatea românească va accepta și se va mișca în această direcție. Este imposibil să nu ajungem să facem lucruri care în alte țări, în Europa și America, se fac de multă vreme. Suntem într-un spațiu comun, un spațiu european al cercetării și al învățământului superior și trebuie și noi să aderăm la valorile și principiile acestea.

 

Evocați clasificarea din timpul mandatului Funeriu. Chiar și atitudinile, cel puțin declarative, ale reprezentanților unor partide s-au modificat. Deci eu cred că, încet-încet, vom putea face aceste schimbări, spre binele învățământului superior românesc.

 

Evaluarea școlilor doctorale va merge în paralel cu clasificarea?

Deja a început. Până la sfârșitul lui iulie, ministerul primește autoevaluările școlilor doctorale din universități, iar în august începem procesul de evaluare externă a școlilor doctorale folosind o metodologie care va fi finalizată în toamnă și care va fi aplicată. CNATDCU are obligația de a face această evaluare. Acum există în CNATDCU suficient de multe personalități științifice care își iau foarte în serios acest rol.

Şcolile doctorale

E foarte probabil ca în urma acestor evaluări să vedem că unele școli doctorale sunt necorespunzătoare și vom merge chiar până la propunerea desființării sau a nefinanțării acestora, care va duce la desființare. Nu credem că toate universitățile trebuie să ofere programe doctorale. Din perspectiva internaționalizării universităților românești, importantă este concentrarea resurselor pentru a crește performanța și vizibilitatea.

Vor fi școli doctorale care vor fi desființate?

E foarte probabil ca în urma acestor evaluări să vedem că unele școli doctorale sunt necorespunzătoare și vom merge chiar până la propunerea desființării sau a nefinanțării acestora, care va duce la desființare. Nu credem că toate universitățile trebuie să ofere programe doctorale. Din perspectiva internaționalizării universităților românești, importantă este concentrarea resurselor pentru a crește performanța și vizibilitatea. Dacă finanțarea va fi cuplată de performanță, iar performanța este pusă în legătură cu această clasificare și evaluare serioasă, atunci sigur că ministerul poate să decidă ca anumite programe să nu mai fie finanțate.

 

Când estimați că se va termina?

Este unul dintre proiectele pe care vreau să-l facem în perioada în care am mandatul.

 

Spunea Cristian Ghinea într-un interviu în revista 22 că el este adeptul măsurilor de forță și că statul se întărește în perioada asta. Care e opinia dvs.? Dvs. al căror măsuri sunteți adeptul?

Cred că autoritățile centrale, ministerul, agențiile trebuie să aibă o putere mai mare. Deciziile cu privire la funcționarea internă a universităților nu sunt prerogativa ministerului, ele au autonomie, dar în același timp cred că măsurile ministerului trebuie să fie foarte clare și să fie apărate cu toată forța. Dacă sunt sau nu adeptul unor măsuri de mână forte, asta este o chestiune poate și de temperament. Eu cred că, dacă poți să argumentezi foarte convingător anumite lucruri, argumentul ca atare este un element de forță. Nu trebuie ca forța să fie percepută ca fiind ceva arbitrar sau ca având o determinare politică de un fel sau altul. Trebuie să fie o raționalitate care să fie înțeleasă și percepută corect.

 

Măsurile pe care le preconizați vor fi nepopulare și se vor izbi nu numai de rezistența sistemului, ci chiar și de cea a societății.

Măsurile despre care vorbim nu sunt populare nici pentru elevi, nici pentru părinți, pentru că o școală făcută serios este una la care elevul trebuie să învețe.

 

Exemplul care pentru mine e foarte grăitor și impresionant e Finlanda, care știm că are un sistem de educație superperformant. Pentru a ajunge aici, finlandezii au lucrat 40-50 de ani. Generații în șir au contribuit ca să ajungă sistemul acolo unde se află astăzi. Așa se face că acum, în Finlanda, oriunde te duci poți vorbi cu cei care lucrează în comerț, în transporturi în limba engleză, într-o țară în care limba n-are nicio legătură cu limbile anglo-saxone, iar nivelul educației se vede foarte bine în calitatea vieții de zi cu zi și în relațiile dintre oameni. Trebuie deci să ai șansa istorică a unor ani de stabilitate, de liniște și de convergență a acțiunii politice și sociale, care este absolut esențială pentru ca educația să fie văzută ca un factor de regenerare națională. Aici trebuie să se manifeste voința politică. De exemplu, dacă finanțăm educația în condițiile persistenței aceleiași structuri învechite pe care o are astăzi școala, ale aceluiași gen de lecții pe care le facem după o curriculă școlară care e și ea învechită și prăfuită, în același mod de abordare a clasei, care are un caracter oarecum de comandă cvasimilitară, în care nu înțelegi personalitatea copiilor, nu comunici cu copiii și nu le respecți demnitatea și personalitatea, atunci degeaba mai investim acolo, degeaba mai dăm banii. Deci trebuie să meargă finanțarea mână în mână cu aceste schimbări dureroase și grele pe care trebuie să le facem.

 

 

Planul-cadru elaborat în mandatul Curaj va rămâne?

Aș vrea să-l repunem în discuție, pentru că sunt foarte multe nemulțumiri care vin din multe direcții și trebuie discutat cu răbdare și multă grijă. Cred că, uneori, ne luăm termene mult prea scurte pentru a face lucruri, de-aia nici nu le facem bine, de-aia vin reforme după reforme.

 

E o discuție veche în lumea universitară și intelectuală că în sistemul de educație a triumfat impostura, care a devenit aproape imposibil de destructurat. Cum vedeți problema?

Împărtășesc punctul dvs. de vedere. Cred că deteriorarea enormă a percepției asupra școlii românești, nu numai a universității, a întregii școli românești, această imagine negativă pe care o are în momentul de față școala se datorează unor factori reali, nu sunt doar impresii subiective ale noastre. Nu suntem manipulați de presă sau de media. Ca să ieșim din această situație, nu e suficient doar ca ministerul să lanseze planuri, proiecte, strategii de refacere a școlii românești. Cred că profesorii, părinții, societatea civilă, elevii, presa, toți cei care sunt implicați în școala românească trebuie să contribuie într-o formă sau alta la refacerea școlii românești.

 

Vedem însă că acest lucru nu se întâmplă. Societatea pare indiferentă, ba mai rău, se complace în lipsa de performanță, reformele nu au avut susținerea societății.

Asta foarte probabil și din cauză că Ministerul Educației și toți cei care au gândit și au condus sistemul de-a lungul timpului nu au dat acele semnale credibile și consistente că, într-adevăr, pot fi făcute lucruri importante pentru redresarea școlii. Și atunci sigur că și părinții, și elevii s-au complăcut, văzând numai ceea ce nu se poate face. Cred că trebuie schimbată încet-încet percepția publică. Dacă vom putea da câteva semnale că ne aflăm într-un proces de refacere, de restructurare, de însănătoșire, cred că atunci oamenii care nu și-au pierdut cu totul speranța și care mai pot investi energie și talent în refacerea școlii vor fi aici împreună cu noi. Dar acest proces ia foarte mult timp. Nu există miracole.

 

Apropo de impostura de care discutam mai devreme, ARACIS, de exemplu, e un organism independent, care dă calificative universităților. La rândul lui e „populat“ cu tot felul de impostori. Vă dau cazul pe care l-a avut revista 22, al Universității „Aurel Vlaicu“ din Arad, condusă de o rectoriță plagiatoare, Ramona Lile, plus alți 4-5 profesori tot plagiatori, și care a căpătat recent de la ARACIS calificativul „încredere“. Am constatat că aceștia, inclusiv rectorița, sunt printre evaluatori la ARACIS, Departamentul Management. Vedem că impostura se infiltrează peste tot, ei centrează, ei dau cu capul. Ce se poate face în aceste cazuri?

Exemplul finlandez

[Finlanda] are un sistem de educație superperformant. Pentru a ajunge aici, finlandezii au lucrat 40-50 de ani. Generații în șir au contribuit ca să ajungă sistemul acolo unde se află astăzi.(...) Trebuie deci să ai șansa istorică a unor ani de stabilitate, de liniște și de convergență a acțiunii politice și sociale, care este absolut esențială pentru ca educația să fie văzută ca un factor de regenerare națională. Aici trebuie să se manifeste voința politică.

E foarte bine că transmiteți aceste semnale. ARACIS își schimbă comisiile de evaluatori periodic. Știu că există o rezervă, o reticență din partea unor profesori foarte buni de a face parte din astfel de comisii care de foarte multe ori își realizează sarcinile într-un mod pur birocratic.

 

Dosarele de evaluare pot fi întocmite potrivit procedurilor în vigoare, fără să apară în prim-plan acele lucrări care sunt plagiate sau asupra cărora planează suspiciunea de plagiat. În dosarele acelea apar alte documente, care țin de structura și funcționalitatea universității, de numărul de ore, de statele de funcții, cine anume face orele, lucruri de acest fel. Nu este o evaluare a calității cercetării științifice a fiecărui cadru didactic. Asta este o chestiune pe care trebuie să o facă universitatea respectivă. Nu trebuie însă decredibilizate instituții cu roluri importante, cum e ARACIS, pentru că există impostori... Cazul semnalat de revista 22 - și am înțeles că ați adus la cunoștința Ministerului Educației și a CNATDCU, înainte să ajung ministru, cazul doamnei care este rector acum la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad, Ramona Lile - eu vă pot garanta că va fi luat în cercetare, va fi examinat de Consiliul Național de Etică.

 

Consiliu care a fost însă revocat de Adrian Curaj.

În momentul de față ministerul restructurează acest consiliu, care va fi reînființat prin ordin de ministru, astfel încât să înceapă să funcționeze în luna septembrie. În acest consiliu vor fi alte persoane care să dea garanția că suspiciunile și acuzațiile de malpraxis în universitar vor fi examinate cu toată seriozitatea și vor fi propuse sancțiuni și măsuri de remediere în acord cu legislația în vigoare și cu etica academică și a cercetării științifice.

 

Rezultatele de anul acesta de la bacalaureat arată că sunt licee cu promovabilitate zero. Nu este o situație nouă. Ce aveți de gând să faceți?

Și anul acesta au fost absolvenți de clasa a XII-a care nu s-au înscris la bacalaureat, deci acest procent de 68% este în mod real mai mic. Știm acum foarte clar care sunt școlile în care niciun elev nu a absolvit bacalaureatul. Ministerul a solicitat o analiză a factorilor care au condus la această situație. În unele cazuri, situația e absolut catastrofală, acolo unde ai zero elevi care au absolvit bacalaureatul, în timp ce în altele ai promovabilitate 100%. Trebuie văzut ce se întâmplă, pentru că există o mare variabilitate și, dacă ai școli care ani în șir au un procent foarte slab, înseamnă că acolo sunt și niște condiții structurale și obiective care țin de managementul clasei, de calitatea profesorilor, de prezența elevilor. Spun aceasta dintr-o perspectivă care mi se pare mult mai realistă decât aceea a incriminării continue și a profesorilor, și a elevilor după acest rezultat. În primul rând, cred cu tărie că o singură formă de bacalaureat nu corespunde nevoilor și structurii școlii românești. Cred, și aici am înțeles că și d-l prim-ministru Cioloș este de acord și dorește să dezvoltăm acest proiect, că avem nevoie nu numai de școli cu vocație teoretică, trebuie să revigorăm învățământul profesional și tehnic, ceea ce se numește în Occident vocational educational training. Și în felul acesta să încercăm formule de bacalaureat diferențiate. Un bacalaureat pentru liceele cele mai performante, dar și un examen cu o certificare finală pentru școli cu profil tehnic și profesional. Nu trebuie să insistăm pe ideea că toți elevii trebuie să fie buni exact la același lucru, poate că unii nu sunt interesaţi decât să facă bine o meserie. Şcoala trebuie reorganizată în felul acesta.

 

Discuțiile despre reînființarea școlilor profesionale, desființate de Andronescu, și despre bacalaureatul diferențiat sunt vechi, dar tot nu s-a făcut ceva. La fel și în ce privește abandonul școlar.

Redresarea şcolii

Ministerul Educației  și toți cei care au gândit și au condus sistemul de-a lungul timpului nu au dat acele semnale credibile și consistente că, într-adevăr, pot fi făcute lucruri importante pentru redresarea școlii. Și atunci sigur că și părinții, și elevii s-au complăcut, văzând numai ceea ce nu se poate face. Cred că trebuie schimbată încet-încet percepția publică. (...) Dar acest proces ia foarte mult timp. Nu există miracole.

A fost gândit și elaborat un complex de măsuri, generic numit „pachetul antisărăcie“. Sună urât, dar gândiți-vă că starea de sărăcie are drept consecință abandonul școlar, dispariția în bună măsură a rețelelor școlare în mediul rural. Sunt atât de mulți copii care vin din medii defavorizate economic, din familii care nu pot să-i sprijine la școală și acești copii nu pot ajunge să învețe o meserie și să facă ceva util. Toate lucrurile astea trebuie gândite într-un proiect unitar și vor fi lansate sub forma unor ordonanțe sau a altor acte pe care și le asumă guvernul în această toamnă.

 

Abandonul e, desigur, o mare problemă, ca și situația din mediul rural. La capacitatea de anul acesta 37% din elevii din rural nu au reușit să ia nota 5. De aceea vă și întreb dacă pot fi luate până în septembrie decizii de genul bacalaureatului diferențiat, a reînființării școlilor profesionale?

Cred că putem face primii pași concreți și substanțiali în această direcție. Există echipe de oameni care și până acum au lucrat în minister sau în alte agenții care au colaborat cu ME și care au în acest moment proiecte gata încheiate. Ele trebuie lansate și aici este vorba doar de voință politică, pe care sunt convins că actualul guvern o are.

 

Dacă noi dăm un semnal clar că în august sau septembrie toate aceste măsuri vor fi luate, credeți-mă că nu trebuie mai mult de 3-5 ani ca sistemul să-și revină. Uitați-vă la bacalaureat. Un bacalaureat serios și cu asumarea unor răspunderi didactice serioase avem din 2012 încoace. Au trecut 4 ani, procentele s-au stabilizat undeva, nu sunt foarte bune, dar încep să crească, la același nivel de exigență.

 

E același nivel de exigență?

Da, nu cred că a scăzut nivelul și cel puțin anul acesta mi s-a spus foarte clar că orice tentativă de fraudă la bacalaureat a fost pedepsită imediat. Au fost puse în funcțiune camere de supraveghere, supraveghetorii și-au făcut datoria cu multă conștiinciozitate și corectitudine. Cei mai mulți dintre aceștia își fac datoria din convingerea că trebuie să facă ceea ce este corect și bine. Dar chiar și aceia care nu sunt atât de fermi din punct de vedere moral știu care sunt consecințele, dacă nu supraveghează corect, și situațiile în care s-a manifestat o abatere cât de mică de la etica examenului au fost sancționate.

 

Deci tot măsurile de forță...

Aici, da, se impun măsuri de forță, pentru că ai niște reguli clare care trebuie respectate de toți. Nu cred, totuși, că poți impune măsuri de forță în acele situații în care nu a fost dusă până la capăt o discuție care să permită clarificarea opțiunilor și a acțiunilor eficiente pentru a obține ceea ce dorești. Că degeaba introduci cu forța lucrurile acelea, dacă oamenii nu socotesc că sunt bune și nu le vor aplica după aceea. Le vor aplica probabil atât timp cât ești tu într-o poziție de forță la minister, după care le vor părăsi. A nu face pași în forță, fără să obții în prealabil un gen de consens prin convingere rațională, nu înseamnă a fi timid. În acest sens, eu nu sunt deloc timid.

 

D-le ministru, știți bine că regula e că următorii care vin la putere șterg cu buretele reformele. Credeți că ceea ce face acum Guvernul Cioloș are șanse să fie continuat după alegerile parlamentare?

Aici mi-e greu să spun, pentru că nu știu care va fi configurația politică după alegeri, dar eu fiind un optimist incurabil, cred că anumite lucruri corespund unui interes convergent, nu zic un interes care să fie obținut printr-un consens național, iar educația trebuie să fie subiectul și obiectul unui astfel de interes convergent. Cred că și viitorul guvern ar trebui să continue anumite măsuri pe care le luăm acum.

 

Dacă dezvoltarea educației nu devine un proiect transpolitic, pe termen lung, ne pierdem vremea. Aici schimbările durează și e nevoie să înțelegem toți că lucrăm pentru copiii noștri, nu pentru partid...

 

Ați fi dispus să rămâneți în minister?

Nu, în decembrie vreau să mă întorc la Universitate.

 

Indiferent de peisajul politic? Chiar dacă ați putea rămâne tehnocrat?

Nu intru în politică de partid, nu voi fi membru al vreunui partid, nu am condiționare politică. Asta îmi dă libertatea să încerc ca ritmul în care voi face aceste schimbări să fie foarte accelerat, indiferent dacă va fi nepopular.

 

Dacă ai condiționări politice sau ești membru al unui partid, pe de o parte, ai sprijinul partidului, ceea ce este esențial totuși într-o democrație parlamentară, dar, pe de altă parte, ai și toate servituțile pe care ți le impune disciplina de partid. Cred că între a fi un intelectual critic, care slujește adevărul și ceea ce ni se relevă a fi corect, și a fi un membru de partid există întotdeauna o tensiune puternică pe care nu poți să o rezolvi satisfăcător. Eu vreau să rămân profesor, sunt profesor și mă voi întoarce la Universitatea din București.