Creatura fuziunii marca Băsescu și șansa USR

Confuzia morală care domină scena politică, încremenită de ani buni într-un proiect al sfi­dării propriilor cetățeni, are toate șansele să ajungă la apogeu în toamnă, după alegerile parlamentare. Nimic bun nu se arată la orizont. Cele două partide mari - PSD și PNL - sunt osificate și se rezumă la a mima neconvingător res­ponsabilitatea și de­mo­cra­ti­za­rea internă, în timp ce faptele lor demonstrează exact con­trariul, iar noile partide sunt fie atinse de racilele celor vechi, fie incapabile de pro­iec­te comune. De fapt, marea pro­blemă aici este. Cum de România nu este ca­pabilă după atâta amar de vorbărie pe te­ma nevoii stringente de forțe politice noi - ne­ce­sitate ce părea că răspunde unei cerințe a societății, saturate până la refuz de actualele formule, dacă e să te uiți în sondaje -, să pro­ducă un nou partid național sau măcar o ali­anță? Unii acuză falsitatea demersurilor la ca­re am asistat, faptul că așa-zisele partide noi nu erau în fapt decât reșapări ale unor tra­seiști sau facțiuni desprinse din partidele mari, alții susțin că vinovată ar fi lipsa de li­deri capabili de coagulare, inspirație și pro­iecte.

Uniunea Salvați Bucureștiul (USB) ar părea la prima vedere excepția fericită. Dar nu e, cel pu­țin deocamdată. După patru ani de la în­ființare a câștigat în Capitală aproximativ 28%, adică doar 143.544 de voturi (potrivit BEC). Fă­ră a dori să minimalizăm re­zultatul, care are un sim­bo­lism aparte, ade­vărul e că el nu constituie chiar o reușită și nici o bază prea bună de ple­care pentru construcția mai mare care se dorește a fi USR. De altfel, lu­crurile nu se mișcă bine în di­rec­ția asta. Ar fi și greu într-un timp atât de scurt, dar nu aces­ta pare a fi motivul de fond. Fuziunea unor inițiative locale, cu scoruri mai mult de­cât modeste, sub pălăria USR, s-a blocat în ce­ea ce Nicușor Dan numește „dileme de iden­titate“. Adică româneștile orgolii de pitic ca­re se crede zmeu. Așa se face că singura fu­ziu­ne prin absorbție care are șanse să prin­dă contur este cea cu „Pentru Iași“, for­ma­țiune care a scos un scor rezonabil. De pre­ci­zat că, pragmatic, fuziunea este unica for­mu­lă în acest moment, pentru că o alianță elec­to­rală duce inevitabil la mărirea pragului cu în­că 3%, ceea ce înseamnă eșec garantat (pre­ce­dentul celebru al PNȚ vorbește de la sine).

Așadar, USR își va încerca de unul singur șan­sele la parlamentare. Optimismul afișat de Ni­cu­șor Dan - filiale în fiecare județ și un scor de 10% - este propagandistic, dar nici nu are cum să fie altfel. Se va crea o stare de spirit, de­si­gur, dar e puțin probabil că ea, în lipsa can­di­da­ților și a organizațiilor, să se con­cre­ti­zeze efec­tiv în procente electorale (până la urmă en­tuziasmul nu e suficient, trebuie să și ai cu ci­ne vota). Mai degrabă, această stare de spi­rit (antisistem) va afecta negativ par­ti­dele mari, în special prin absenteism, după cum s-a vă­zut și la locale. Mult mai important este însă că Nicușor Dan și cei din jurul lui nu fac rabat la principii și nu se aliază cu trans­fu­gii de pro­fesie, mereu în căutarea unui loc căl­duț pe indiferent ce liste. Pentru că USR tre­buie să fie o construcție pe termen lung, poa­te sin­gu­ra, după cum se profilează lucrurile, ca­re se va putea revendica drept alternativă.

În oglindă stă fuziunea „pragmatică“ dintre PMP și UNPR. În discuție nu intră amoralitatea unui Băsescu, ci șansele reale ale acestei com­binații. Pe termen scurt, beneficiile sunt evi­dente: grup parlamentar, sedii, filiale, con­si­li­eri locali și județeni, primari, plus rețele de tot soiul. Nu e clar cât din toate „bunurile“ pe ca­re UNPR le-a pus ca zestre de nuntă vor mai rămâne până în toamnă, fiind evident că PSD nu va sta cu brațele încrucișate. Va racola și va achiziționa la greu, pentru că ofer­ta lui e mai bună: va fi aproape sigur la pu­te­re. În pers­pec­tiva alegerilor parlamentare în­să, bene­fi­ciile cumetriei vor fi exact pe dos. Ca elec­to­rat, UNPR e inexistent, tot ce a ob­ți­nut vreo­da­tă a fost datorită PSD, ca odinioară PC-ul lui Voiculescu, dispărut acum. „Inte­re­sul na­țio­nal“ a fost doar o altă „soluție imo­rală“, o go­goașă politică creată la vremea res­pec­tivă de tandemul Băsescu-Oprea. Degeaba se în­cear­că acum extragerea „generalului groa­pă“ din peisaj, că nu ține.

Băsescu și PMP pierd însă mult mai mult din cau­za nerăbdării de a mai juca un rolișor în viața publică. În primul rând, este renunțarea fie și la minima pretenție de a se prezenta drept un „partid nou“, o alternativă la clasa po­litică. Deviza sub care s-a defilat în locale a fost aruncată la pubelă, cu electorat propriu cu tot. Însuși Băsescu a acuzat de-a lungul timpului UNPR că este o adunătură de „tra­seiști“ și „golani“. Creatura născută din fu­ziune este doar o replică de buzunar a PSD - mai ales de când Băsescu luptă cot la cot cu acesta împotriva justiției - și probabil acolo va și ajunge după parlamentare.

Ceea ce contează de fapt este finalul trist al încă unei tentative, care acum își arată fața ipo­crită, de construcție politică nouă. Încă o piesă în marele puzzle al confuziei morale de care vorbeam, dar și o șansă pentru USR.