Erdogan afirmă că va „reîmprospăta” rapid armata după puciul eşuat

E.b. | 22.07.2016

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că au existat eşecuri importante ale serviciilor de informaţii înainte de tentativa eşuată de lovitură de stat de săptămâna trecută şi că forţele armate ale ţării vor fi restructurare şi “reîmprospătate” rapid, conform Reuters, preluată de news.ro

Pe aceeași temă

 

În primul său interviu după ce a decretat stare de urgenţă în ţară, Erdogan a admis că o nouă tentativă de puci este posibilă, dar nu va fi uşor, pentru că autorităţile sunt mai vigilente.

 

“Este foarte clar că au existat lipsuri şi deficienţe semnificative în (activitatea – n.r.) serviciilor noastre de informaţii, nu are sens să încercăm să ascundem sau să negăm acest lucru. I-am spus-o şi şefului serviciilor naţionale de informaţii”, a admis Erdogan într-un interviu acordat agenției Reuters.

 

El îl acuză pe clericul de opoziţie Fethullah Gulen, fost aliat aflat în prezent în exil în SUA, că a pus la cale complotul care a eşuat sâmbătă. În cadrul represiunii vizând presupuşii adepţi ai lui Gulen, peste 60.000 de militari, poliţişti, magistraţi, membri ai administraţiei şi profesori au fost suspendaţi, arestaţi sau anchetaţi.

 

În aceste condiţii, mişcarea lui Gulen va fi tratată ca “orice altă organizaţie teroristă separatistă”, a avertizat şeful statului, făcând o paralelă cu lupta Turciei cu PKK din ultimele trei decenii. “Vom continua lupta (…), indiferent unde ar fi aceasta. Aceşti oameni s-au infiltrat în structurile statului şi s-au răsculat împotriva statului”, a adăugat el, descriind acţiunile de vineri drept “inumane” şi “imorale”.

 

Erdogan a precizat şi că o reuniune a Consiliului Militar Suprem (YAS), organismul care supravegherează forţele armate, ce urma să aibă loc pe 1 august, ar putea fi convocată săptămâna viitoare, pentru a se ocupa de restructurarea armatei. Consiliul este prezidat de premier şi îi include pe ministrul Apărării şi pe şeful Statului Major.

 

“Lucrează cu toţi împreună pentru (a stabili – n.r.) ce poate fi făcut şi (…), într-o perioadă foarte scurtă de timp, va apărea o nouă structură. Cu această nouă structură, cred că forţele armate vor prim sânge nou”, a explicat el.

 

“După tot ceea ce s-a întâmplat, cred că trebuie să fi învăţat o lecţie foarte importantă. Acesta este un proces în curs, nu ne vom opri niciodată, vom continua foarte activ, avem planuri”, a adăugat el.

 

Întrebat dacă tentativa de lovitură de stat i-a schimbat planurile de modificare a Constituţie şi de a-şi consolida prerogativele, transformând Turcia într-un sistem prezidenţial, el a evitat un răspuns direct, dar a admis că un pachet “mai limitat” de amendamente constituţionale ar putea fi convenit cu opoziţia.

 

El a precizat şi că unii membri ai Parlamentului nu au votat pentru introducerea stării de urgenţă, în pofida dificultăţilor cu care se confruntă ţara, ceea ce dă de gândit şi arată necesitatea construirii unui consens cu partidele de opoziţie. “Dacă ajungem la consens (…), am putea să prezentăm (proiectul – n.r.) oamenilor sub formă de referendum”, a adăugat el în legătură cu posibile reforme constituţionale.

 

Erdogan a apreciat că nu există nici un obstacol pentru prelungirea stării de urgenţă dincolo de cele trei luni prevăzute iniţial, dacă va fi necesar. Acest lucru îi va permite Guvernului său să ia măsuri rapide împotriva puciştilor şi îi va permite preşedintelui şi cabinetului să evite Parlamentul atunci când implementează legi noi. Mai mult, ei pot suspenda sau limita drepturi şi libertăţi, după cum consideră necesar.

 

“Această stare de urgenţă nu înseamnă restricţii de circulaţie. Oamenii vor fi în continuare pe străzi, văzându-şi de treabă şi continuându-şi viaţa de zi cu zi”, a explicat el.

 

Descriind cum s-au petrecut evenimentele în noaptea loviturii de stat, în timp ce se afla în vacanţă cu familia în apropiere de Marmaris, Erdogan a spus că, iniţial, nu l-a crezut pe cumnatul său, care l-a sunat să îi spună că militari blochează străzile din Istanbul.

 

La început nu a putut să îi contacteze pe şeful forţelor armate şi pe şeful agenţiei naţionale de informaţii şi, după o serie de probleme, a reuşit să discute cu premierul.

 

După ce a lansat un apel către populaţie, Erdogan a început să primească informaţii că oamenii ies în stradă şi a decis că este momentul să acţioneze. El şi familia sa au luat avionul către Istanbul, dar aeroportul era atacat, iar luminile de pe pistă fuseseră stinse.

 

“Am discutat cu pilotul şi i-am pus întrebări despre situaţia de la aeroport (…). L-am întrebat cât combustibil mai avem şi mi-a spus că suficient pentru a rămâne în aer trei sau patru ore”, a povestit preşedintele turc.

 

Aeronava a aterizat după ce forţe loiale preşedintelui au preluat controlul asupra turnului de control al aeroportului şi au securizat pista. Întrebat dacă i-a fost frică în timpul tentativei de lovitură de stat, el a răspuns că întotdeauna a avut încredere în destin. “Soţia mea, fiica, nepoţii, ginerele, membrii echipei mele de securitate – toată lumea era în avion (…). Allah a decis, se pare, să continuăm şi să nu murim în acea noapte”, a afirmat el.

 

În final, Erdogan a anunţat şi că bilanţul loviturii de stat a crescut la 246 de morţi, excluzând puciştii, şi că 2.185 de oameni au murit.

 

Potrivit Reuters, Erdogan a părut calm pe tot parcursul interviului, dar măsurile de securitate în complexul prezidenţial au fost sporite. Forţe speciale de poliţie au fost desfăşurate în grădini, iar mai multe camioane de gunoi blochează accesul. De asemenea, intensitatea luminilor de la palat, de obicei foarte mare, a fost redusă.

viewscnt

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22