De același autor
Autoritățile germane insistă că atacul de la München a fost generat de amoc, nu inspirat de ideologia Statului Islamic. Ceea ce este, probabil, adevărat și irelevant în același timp pentru securitatea europeană, dar relevant într-o măsură pentru Germania. Ideea că un atac barbar împotriva civililor este opera unui smintit singuratic a fost vehiculată o vreme și în legătură cu atacul de la Nisa, inclusiv la noi, până s-a dovedit că autorul avea complici și se hrănea cu propaganda ISIS. Ceea ce nu înseamnă că nu era în același timp un psihopat care și-a găsit un debușeu islamist. Această falsă dihotomie a fost inventată pentru a sublinia faptul că Răul nu poate fi identificat în întregime cu terorismul islamist și că există surse ale Răului în însăși inima Occidentului, hrănite de intoleranță, politici sociale discriminatorii și alienante etc. Mai mult, Răul suprem trebuia însă identificat de către gândirea politic-corectă în aroganța și rasismul inerent societății vestice, în trecutul colonial și ipocrizia liberală care ar alimenta și justifica moral radicalizarea și violența imigranților. Altfel spus, suntem pierduți ca societate liberă și suntem singuri vinovați pentru ceea ce ni se întâmplă, pentru că ne-am făcut-o cu mâna noastră. În opinia progresistă, singura cale de a repara culpele trecutului este penitența Vestului pentru toate ororile comise și recunoașterea deplinei legitimități a culturilor marginalizate, islamice, africane, asiatice etc. Modestie și penitență.
„Dovada“ ar fi la îndemână. Nu toți criminalii sunt teroriști islamiști, iată, unii sunt doar cuprinși de amoc. În schimb, noi avem demonii noștri autentici precum Tim McVeigh, Anders Breivik și legiunile de copii care își ucid la intervale neregulate colegii în școlile din America, dar câteodată și din Europa, din cauză că Occidentul construiește arme de distrugere în masă și este inerent agresor, așa cum ne-a arătat Michael Moore. Răul e gri și cuprinde nuanțe, ni se spune, și ar trebui să ne împăcăm cu ideea că barbaria islamistă este pedeapsa pentru păcatele noastre.
Adevărul e că Răul nu cuprinde nuanțe, ci distincții. Răul islamist este prezent și manifest și trebuie confruntat ca atare, fără scuze istorice și morale care să-l facă, dacă nu acceptabil, măcar inteligibil. Nu e nimic de înțeles, de acceptat sau de interpretat în atacurile de la New York, Washington, Madrid, Londra, Paris sau Nisa. E Răul în stare pură care trebuie înfruntat ca atare.
Cum Rău în stare pură este și furia criminală a lui Breivik în Norvegia, numai că de altă natură. Cum a ajuns să creadă că salvează civilizația europeană ucigând zeci de tineri dintr-o tabără politică este complet de neînțeles, dar nu asupra lui Breivik vrem să ne oprim.
E tulburător cum un tânăr de 18 ani care ni se spune că este de origine iraniană, numit Ali David Sonboly, a găsit o sursă de inspirație într-un rasist alb precum Anders Breivik. Cum a ajuns acest tânăr să se proclame german și să ucidă în clipa următoare?
Atacul de la München s-a produs într-un cartier de imigranți, unde există subculturi dominante, iar subcultura dominantă în ghettourile germane este cea a islamismului sunit, așa cum este impus de turci și arabi, și este un mediu profund rasist și intolerant. Într-un astfel de mediu, o persoană cu numele imposibil Ali David venită din Iran nu avea nicio șansă. Din nouă persoane ucise, cel puțin șapte au fost musulmani - trei turci, trei kosovari și un grec de religie islamică -, cei mai mulți adolescenți, ca și atacatorul. Ceea ce sugerează, pe de o parte, că este vorba despre o răzbunare personală la nivel de adolescenți, dar și de o răzbunare împotriva religiei agresorilor care l-au supus abuzurilor.
Acest tânăr care a ajuns criminal în masă este copilul aflat într-o gravă criză de identitate al multiculturalismului german, nu doar un puști apucat de amoc, așa cum sună varianta oficială. Adevărul murdar al enclavelor multiculti germane este ascuns sub masca smintelii unui ins izolat. Pentru că adevărul este că aceste ghettouri, închise din punct de vedere cultural, dominate de violență și criminalitate, sunt surse ale Răului care a cuprins Europa.
Mai e ceva legat de Germania ce nu spune nimeni. Germania este în aceste zile teatrul unor acte de violență nemaiîntâlnite, de la Köln la copilul de 17 ani din Afganistan, din trenul de Würzburg, la atacul de la München, la sirianul care și-a ucis cu maceta iubita și la sirianul care s-a aruncat în aer într-un restaurant din Ansbach pentru că nu a primit azil. Atacul de la München este diferit, în sensul că scoate la iveală o boală mai adâncă a societății germane și europene, care, din teama de a nu fi acuzate ele însele de rasism, tolerează forme de rasism brutale în interiorul subculturilor neasimilate. Celelalte reprezintă eșecul efortului de a asimila prea repede un grup prea mare de imigranți și, totodată, consecința violentă a politicii porților deschise asumate de guvernul german și de cancelarul Angela Merkel anul trecut. Germania nu este victima unui val de atacuri teroriste islamiste sau nonislamiste. Este victima propriilor politici eșuate.
