A treia forță, ambiţia lui Băsescu?

Poate că niciodată mai mult ca acum nu a fost nevoie în România de apariția unui partid nou, curat și reformator, ca alternativă la par­tidele consacrate și sateliții lor, care nu sunt altceva decât niște găști cons­tituite pentru a asigura pros­peritatea politicienilor pe sea­ma banului public. Când noul proiect politic este însă lansat de politicieni emanați de ac­tuala clasă politică, ei înșiși compromiși de practicile aces­teia, el cade în derizoriu și ni­meni nu îl ia în serios. Aici ar trebui să se încheie de fapt ori­ce comentariu asupra fu­ziu­nii prin absorbție dintre PMP și UNPR, două caricaturi de partide, alcătuite din traseiști, unul constituit inițial ca vector politic pentru Elena Udrea, celălalt ca suport pentru bunul ei amic Gabriel Oprea. Ne vom opri totuși asu­pra acestui eveniment, pentru a încerca să-i descifrăm adevăratele semnificații și riscuri.

Dacă PMP a fost întemeiat de transfugi din PDL, UNPR a fost populat de foști PSD-iști, co­or­donați, se spune, de fostul director al SRI, George Maior, și de grosul PP-DD, intrat în de­gringoladă după arestarea liderului său, Dan Diaconescu. Acestea fiind faptele, discursul li­derului PMP Traian Băsescu despre primenirea clasei politice și alternativa pe care o oferă PMP față de PSD și PNL este inevitabil lipsit de credibilitate. Drept dovadă, la alegerile lo­ca­le din 5 iunie, nici PMP, nici UNPR, can­di­dând pe cont propriu, nu au obținut nici mă­car 5% din voturile pentru con­siliile județene, așa-nu­mi­tul vot politic. PMP s-a oprit la 4,3%, iar UNPR la 2,6%. Fu­ziunea celor două a fost „vân­dută“ cadrelor proprii și publicului drept un demers ca­re va face posibilă trecerea pragului electoral prin în­su­marea voturilor obținute de cele două partide individual. Toți știm însă că aritmetica po­litică nu funcționează așa și că nu este ex­clus ca rezultatul final obținut de PMP să nu fie 7%, ci tot 4,3%, adică exact cât a putut Tra­ian Băsescu să obțină la locale – căci tot Traian Băsescu este locomotiva și personajul emblematic al partidului. În plus, UNPR, ca și PC, nu a adus niciodată voturi, ci a consumat din voturile altora, în speță ale PSD, partid la a cărui remorcă au și intrat în parlament.

De fapt, UNPR a eșuat în PMP pentru că ni­meni nu a mai vrut să-i cedeze locuri eligibile pe lis­tele de candidați: PSD pentru că nu mai are nevoie de tot partidul și se mulțumește cu cei (numeroși) pe care îi poate recupera in­dividual, iar PNL pentru că, în cele din urmă, și-a dat seamă că își distruge și ce i-a mai ră­mas din imagine și credibilitate dacă se aliază cu partidul lui Gabriel Oprea, partid care mai era și foarte pretențios pe deasupra. Con­ști­ent de problemele de imagine ale UNPR, Tra­ian Băsescu pretinde că acesta ar fi acum „cu­rat, deoarece vine fără Gabriel Oprea, Șerban Mihăilescu, Eugen Nicolicea, Neculai Onțanu“. Se poate, dar nu pentru că UNPR s-ar fi dezis de ei, le-ar fi condamnat faptele sau i-ar fi ex­clus, Doamne ferește! Ci pentru că ei înșiși au preferat să stea de o parte pentru a nu aduce prejudicii de imagine partidului pe care con­tinuă să se bazeze, așa cum și Elena Udrea se bazează pe PMP. Orice ar povesti domnul Bă­sescu, în spatele PMP deslușim bine con­tu­rurile frăției Cocoș-Bittner-Petrache, care i-a propulsat pe Gabriel Oprea și pe Elena Udrea în politică, cu rezultatele știute. Iar viitorul PMP nu poate fi altul decât cel al unui partid-balama, cum a fost UNPR, care, în cazul fe­ricit în care ar intra în parlament, nu poate spe­ra decât să fie inclus într-o coaliție de guvernare cu unul dintre partidele consacrate și vehement incriminate, PSD sau PNL. Teoria domnului Valeriu Steriu, potrivit căreia PMP va putea pretinde funcția de premier în ca­drul unei asemenea coaliții este cel puțin fantezistă: imaginați-vă, dacă puteți, miniștri PSD și/sau PNL aliniați sub bagheta prim-ministerială a lui Traian Băsescu și încercați să nu muriți de râs.

Chiar dacă se declară „cel mai bun profil de pre­mier“, domnul Băsescu nu este însă un naiv. El știe exact cât este de popular și ce șan­se de succes are în alegeri. De altfel, de­clarațiile sale au și o latură pragmatică: fu­ziu­nea va face posibilă subvenționarea de către stat a PMP, pentru că partidul va atinge nu­mărul necesar de aleși locali, și întărirea struc­turii sale teritoriale, prin arondarea orga­ni­za­țiilor fostului UNPR. Această întărire este to­tuși relativă, în condițiile hemoragiei de mem­bri UNPR către PSD și către PNL. Cel mai im­portant aspect este însă cu totul altul și nu are de a face cu alegerile: PMP devine acum a treia forță politică în Camera Deputaților, chiar dacă în Senat grupul său parlamentar a fost decimat de PSD. Ca atare, el va putea înclina balanța în momentul unor voturi cru­ciale asupra unor legi importante, știut fiind faptul că ultimele luni ale mandatului unui parlament sunt cele în care trec pe ne­ră­su­flate cele mai controversate și problematice legi, care nu vor fi cele menite să reducă TVA pen­tru sălile de fitness, cum propune PMP, ci ce­le legate de legislația penală, de pe urma căreia suferă toată floarea PSD și riscă să su­fere Elena Udrea și Gabriel Oprea. Cum Traian Băsescu nu contenește să critice DNA și pe toți magistrații angajați în lupta anticorupție, nu este greu să anticipăm cum va vota PMP în momentele cruciale. În concluzie, PMP se constituie într-adevăr ca a treia forță politică în parlament, dar nu ca a o alternativă la ce­lelalte două, ci ca al treilea grup ostil DNA, care ar putea întregi armata politică gata să dea asaltul final pentru salvarea politicienilor penali. Iată o perspectivă cu adevărat ame­nin­țătoare pentru statul de drept.