Premierul Ciolos vrea inceperea demerusurilor pentru intarirea NATO la Marea Neagra

E.b. | 27.07.2016

Premierul Dacian Ciolos le-a cerut ministrului de externe, Lazar Comanescu, si ministrului apararii, Mihnea Motoc, sa elaboreze in cursul lunii august un plan de actiuni privind brigada multinationala care va fi gazduita de Romania.

Pe aceeași temă

 

 

"O sa va rog domnule ministru Comanescu si domnule ministru Motoc ca in perioada imediat urmatoare, in cursul lunii august, sa elaborati un plan de actiuni astfel incat sa putem pune in practica aceste angajamente si sa avem un calendar precis cu deadline pana in aprilie anul viitor pentru aceasta brigada multinationala", a spus Ciolos miercuri, la inceputul sedintei de Guvern, conform hotnews.ro.


Acesta a precizat ca trebuie inceput deja "demersurile pentru componenta maritima si aeriana a prezentei intarite a NATO la Marea Neagra". "Asta presupune inclusiv niste actiuni diplomatice, contacte cu partenerii care si-au asumat si ei participarea la aceasta componenta maritima si aeriana", a adaugat Ciolos.


Premieru a mai spus ca este nevoie de "de un efort conjugat la nivelul Guvernului, nu doar al celor doua ministere, o coordonare impreuna cu presedintia". "O sa va rog sa informati si partidele parlamentare in legatura cu acest proces si cu planul de actiuni pe care ni-l asumam", a adaugat premierul.


Presedintele Klaus Iohannis a anuntat marti ca "cel putin sase aliati" din NATO au raspuns favorabil la invitatia Romaniei de a participa cu militari la brigada multinationala pe care o va gazdui tara noastra.


Iohannis a facut aceste declaratii dupa o reuniune a CSAT, in care au fost discutate masurile si actiunile care trebuie intreprinse pentru implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varsovia.


"Noi suntem statul gazda pentru brigada mutinationala si trebuie sa ne pregatim pentru a primi militarii din alte tari. Demersurile fata de alti aliati inseamna negocieri sa-i convingem sa trimita militari in brigada multinationala. Avem deja raspunsuri favorabile de la cel putin sase aliati. Doi dintre au declarat dej: Polonia - o compania, Bulgaria - circa 400 militari", a spus presedintele Iohannis.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22