Procurorul general infirmă soluţia de trimitere în judecată a lui Băsescu, în cazul Firea

E.b. | 28.07.2016

Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului instanţei supreme, a infirmat soluţia de trimitere în judecată a lui Traian Băsescu în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de ameninţare.

Pe aceeași temă

 

Motivul: “lipsa unei anchete efective, care să respecte exigenţele în materia conţinutului rechizitoriului şi standardelor de claritate în prezentarea acuzării în instanţă”, conform news.ro

 

Ancheta va fi reluată, pentru clarificarea acuzaţiilor penale, completarea materialului probator, “în vederea lămuririi tuturor aspectelor cauzei”, urmând să se adopte “o soluţie legală şi temeinică în cauză”.

 

În dosarul privind plângerea formulată de fostul senator Gabriela Firea, în prezent primar general al Capitalei, împotriva fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru ameninţare, "prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din 27 iulie 2016, examinându-se din oficiu, conform dispoziţiilor art. 64 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (republicată), legalitatea rechizitoriului s-a dispus infirmarea soluţiei”, a anunţat, joi, PICCJ.

 

Prin rechizitoriul procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul- şef de secţie, în 21 iulie, s-a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte, pentru ameninţare, în formă continuată (două acte materiale).

 

În urma controlului ierarhic de legalitate efectuat, s-a constatat "lipsa unei anchete efective, care să respecte exigenţele în materia conţinutului rechizitoriului şi standardelor de claritate” în prezentarea acuzării în instanţă, impuse de jurisprudenţa în materie şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, rezultând astfel faptul că nu au fost respectate prevederile articolului 328 alineatul 1 teza I, coroborat cu articolul 286 alineatul 2, litera c) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile articolului 1, alineatul 2, articorlului 8, articolului 10 din Codul de procedură penală, articolului 6 paragraful 3, litera a) din CEDO şi ale articolului 6 din Directiva 2012/13/UE.

 

În urma infirmării soluţiei iniţiale dispuse de procurori, cercetările vor fi reluate de Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "pentru clarificarea acuzaţiilor penale, completarea materialului probator, în vederea lămuririi tuturor aspectelor cauzei”.

 

Ulterior, se va efectua o nouă evaluare a întregului material probator, în raport şi de doctrina şi jurisprudenţa în materie, „pentru a adopta o soluţie legală şi temeinică în cauză”, a precizat PICCJ.

 

Gabriela Firea a depus, în 16 aprilie 2014, o plângere în care îl acuză pe Traian Băsescu, atunci peşedinte al României, de ameninţare şi şantaj, după declaraţii făcute de acesta la emisiuni televizate.

 

În denunţul depus împotriva lui Traian Băsescu se arată: "Într-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat în seara zilei 13.04.2014, în cadrul emisiunii "Jocuri de putere", referindu-se la activitatea parlamentară a d-nei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, judeţul Călăraşi, a afirmat: "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă... Nu-i atentă... Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele". 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22