Pe aceeași temă
Comisia de științe juridice a CNATDCU a decis de asemenea, acum cateva zile, ca Gabriel Oprea, fost ministru al Apararii, a plagiat in teza sa de doctorat.
În iunie 2015 au fost semnalate pentru prima oara suspiciunile de plagiat existente in cazul lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea, care ocupa funcţia de premier interimar la acea dată. Liderul UNPR era doctor în drept al Universităţii Bucureşti, fiind profesor universitar si conducător de doctorat la Academia Naţională de Informaţii. Emilia Şercan arăta atunci că paragrafe întregi ale lucrării acestuia au fost “preluate ad litteram din lucrarile altor autori, lucrarea fiind în esenţă un mixt de paragrafe amalgamate, fără a conţine o introducere sau concluzii proprii”. Consiliul Naţional de Etică nu şi-a trădat renumele şi a decis, la fel ca în cazul Ponta, că suspiciunile de plagiat nu se confirmă.
Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, a declarat, în nume personal, că teza de doctorat a lui Gabriel Oprea este un plagiat, precizând de asemenea că legea împiedică instituţia pe care o conduce să analizeze lucrarea şi să decidă în privinţa acesteia. Ministerul Educaţiei din Guvernul Ponta anunţase deja că va lua în considerare doar hotărărea Consiliul Naţional de Etică, aflat în subordinea sa.
Conform unor informaţii prezentate de Hotnews, cinci lucrări de doctorat coordonate de Gabriel Oprea la Academia Nationala de Informatii (ANI) „Mihai Viteazul”, aflată în subordonarea Serviciului Roman de Informatii (SRI), ar fi de asemenea suspecte de plagiat: lucrarea primarului sectorului 2 şi secretar general al UNPR, Neculai Ontanu, a prim-adjunctului procurorului general al Romaniei, Bogdan Licu, a fostului ministru al Apararii si consilier prezidential Mihai Stanisoara, a avocatei lui Victor Ponta, Loredana Radu şi a secretarei lui Gabriel Oprea, Adela Loredana Neagu.
Conform sursei citate, o a şasea lucrare coordonată de Gabriel Oprea, aceea susţinută de chestorul-şef de poliţie Dumitru Pârvu în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, ar fi de asemenea suspectă de plagiat.
Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" a anunţat in urma informatiilor aparute in presa pe aceasta tema că fostul vicepremier nu mai coordonează lucrări de doctorat în cadrul său şi că va evalua respectarea standardelor de calitate academică a tezelor de doctorat.